20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTicalosii - intre documentar si arta

Ticalosii – intre documentar si arta

Vineri seara, cinefilii craioveni au fost invitati la spectacolul de gala al peliculei „Ticalosii“. Cu aceasta ocazie, au fost prezenti in sala cinematografului Patria din Banie regizorul si scenaristul productiei, Serban Marinescu, si actorul Horatiu Malaele, interpretul rolului Primul-Ministru din film.


Inca de la lansare, pelicula „Ticalosii“ s-a bucurat de o atentie deosebita din partea presei. Ziaristii au cautat in personajele filmului corespondentele reale din scena politica postdecembrista, desi toti cei implicati in acest proiect au negat ca personajele din film ar avea legatura cu politicienii care conduc destinele tarii in viata reala.


Cel mai vehement a fost regizorul si, totodata, scenaristul peliculei, Serban Marinescu.


„Din punct de vedere comercial, faptul ca s-a facut atâta vâlva in jurul filmului ne-a facut un bine. In ceea ce priveste partea politica, nu a fost un plus. Dimpotriva. Personajele din film sunt cromatice, nu sunt personaje copiate, tipice. Insa, este imposibil sa faci un film politic si sa nu iti faci si prieteni, si dusmani“, a spus Serban Marinescu, precizând ca „Ticalosii“ s-a vrut a fi o „radiografie a politicii unui stat in tranzitie, asa cum este la noi acum. Un film despre ce se intâmpla acum in România, dar si in alte parti, despre felul in care puterea economica guverneaza puterea politica si felul in care puterea politica ajunge apoi sa guverneze politica economica“.


Cu toate ca personajele din film nu au legatura cu cele din viata reala, spectacolul politic real din România a intervenit in procesul de nastere a peliculei. Serban Marinescu explica: „Filmarea a durat doi ani, din diverse motive; cu toate acestea, filmarea efectiva a durat numai 25 de zile. Insa, spectacolul politic din România, ceea ce s-a intâmplat la noi in aceasta perioada, a dus la schimbarea scenariului. Nu e vorba despre replici, personaje, secvente intregi, ci numai de anumite stari, feeling-uri pe care am considerat ca trebuie sa le surprind in film“.


Horatiu Malaele, interpretul personajului Primul-Ministru din „Ticalosii“, a recunoscut ca subi-ectul filmului a fost unul dintre motivele pentru care a acceptat sa joace in acest film. Opera lui Dinu Sararu, „Ciocoii noi cu bodyguard“, care a stat la baza scenariului peliculei „Ticalosii“, este, in opinia actorului, o carte binevenita in peisajul actual, care a dat nastere unui scenariu „betonat“. Si tot Malaele a recunoscut ca „a tras cu ochiul la scena politica pentru a creiona personajul“.


„Ziaristii s-au tot intrebat care prim-ministru sunt eu: Radu Vasile, Nastase, Ciorbea, Tariceanu. Intotdeauna le-am raspuns ca toti si, in acelasi timp, nici unul“, a explicat Horatiu Malaele, care a precizat ca Serban Marinescu a fost „obligat“ sa apeleze la „garda veche“ de actori pentru aceasta pelicula, pentru ca nu avea la cine: „A apelat la cei mai buni. De aceea a apelat la noi“, a spus, zâmbind, Malaele, care s-a intâlnit pe platourile de filmare ale productiei cu alti mari actori de la noi, precum Stefan Iordache (pe care numai starea de sanatate l-a impiedicat sa vina vineri in Banie), Dorel Visan, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu, Gheorghe Dinica, Razvan Vasilescu si altii. In sala de proiectie, Horatiu Malaele a facut „abuz“ de talentul sau actoricesc pentru a descreti fruntile cinefililor craioveni veniti sa urmareasca „Ticalosii“, o radiografie fara menajamente a clasei politice post-revolutionare.


Un prim semn ca filmul a fost indelung asteptat de români este faptul ca „Ticalosii“ a inregistat un numar de 10.000 de spectatori in primele zece zile de proiectie. Cu toate acestea, regizorul Serban Marinescu a „deplâns“ disparitia tot mai acuta a salilor de cinema din România: „Exista in România judete intregi, nu doar orase, in care nu mai exista sali de cinema. Astfel ca este din ce in ce in mai greu pentru cei care vor sa faca filme in România. Exista, o data, o lupta a demersului artistic necesar pentru a produce un film si apoi o lupta a demersului prin care produsul ajunge la spectator. Ce ne facem atunci când nici sali de cinema nu mai exista?“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS