20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Gâlceava generalilor

Conducerea Directiei Anticoruptie a Ministerului de Interne a acuzat mai multi generali din MAI de presiuni pentru stoparea unei anchete.


Secretari de stat si chestori din conducerea Ministerului Administratiei si Internelor, unii dintre ei membri ai Comitetului Strategic care l-a audiat ieri pe Marian Sintion, au fost si inca sunt anchetati de Directia Generala Anticoruptie, a declarat ieri fostul sef al DGA. „Au fost si sunt investigate si persoane aflate la comanda MAI. Sunt investigate de DGA si unele persoane prezente in sala“, a spus, citat de Mediafax, Marian Sintion.


La prezidiu se aflau secretarii de stat din MAI, Victor Paul Dobre, Mircea Toader si Anghel Andreescu, in sala fiind prezenti chestorii Constantin Manoloiu, Pavel Abraham, Virgil Ardelean si Gabriel Nita.


Sustinând ca nu contesta controlul efectuat asupra directiei pe care a condus-o, ci modul in care se desfasoara, Sintion a precizat ca membrii acesteia sunt in conflict de interese cu DGA.


El a aratat ca atât asupra sa, cât si a conducerii DGA au fost facute „presiuni si amenintari“ din partea unor oficiali ai ministerului, manifestate inclusiv „sub aspect logistic“. „Am avut grave probleme de logistica. Sunt situatii in tara unde nu avem computer, nu avem conexiune la internet. Am avut probleme cu masinile si cu armamentul. La centru insa, unde eram vizibili, eforturi s-au facut“, a spus Sântion. Subliniind ca DGA a primit in 2007 mai putini bani decât in 2006, fostul sef al DGA a comparat problemele directiei pe care a condus-o cu cheltuielile „de lux“ ale MAI, precum masinile de teren Volkswagen Touareg, cumparate fiecare cu peste 80.000 de euro si la deplasarile in strainatate. „Toti cei de-aici ati fost informati despre problemele din DGA. Am fost dus voit intr-un blocaj institutional care a culminat cu gestul meu de a demisiona“, a conchis Sintion.


Demisie in timpul sedintei


Afirmatiile lui Sintion au fost sustinute si de fostul sau adjunct, Gheorghe Manea, care si-a prezentat demisia in timpul sedintei Comitetului Strategic al DGA. „S-au facut presiuni asupra noastra din partea unor sefi ai ministerului. (…) Au fost si presiuni directe – amenintari cu procuratura militara – si indirecte, facute printr-o comisie de control“, a explicat Manea.


Intrebat de secretarul de stat Anghel Andreescu din partea cui au fost facute aceste presiuni, Manea a raspuns: „Inclusiv din partea dumneavoastra“.


Marian Sintion a demisionat pe 6 martie de la conducerea DGA prezentând, intr-un raport depus doua zile mai târziu la Secretariatul ministrului Vasile Blaga, toate motivele profesionale care l-au determinat sa recurga la acest gest.


In aceeasi zi, raspunzând unor intrebari legate de articolele care aratau ca Sintion ar fi descoperit ca o parte a membrilor Corpului de Control si-ar fi construit vile, Vasile Blaga a spus: „Il rog (pe Sintion – n.r.) sa vi le prezinte dumneavoastra si mie, ca sa le verific. Daca stie el, iar eu sunt seful lui, de ce nu imi spune? Este obligat sa imi faca raport. Sper sa nu pot sa il acuz de tainuire. Sunt convins ca le va termina domnul Paun (procurorul Irinel Paun, propus pentru a prelua conducerea DGA – n.r.)“.


In afara chestorului Dumitrescu Doru, a comisarului-sef Tutanescu Nicolae si a comisarului-sef Sandu Nicolae, ultimii doi mentionati de presa ca sunt suspectati ca au incalcat prevederile legale cu privire la achizitionarea locuintelor de serviciu, surse confidentiale ne-au informat ca posibil anchetati de DGA sunt seful Politiei Române, Valentin Fatuloiu, seful Jandarmeriei Române, generalul Costica Silion, secretarii de stat in MAI, chestor general Anghel Andreescu si chestor general Nicolae Berechet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII