14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinori disparuti pentru totdeauna

Minori disparuti pentru totdeauna

O parte dintre minorii disparuti din judetul Dolj s-au intors singuri acasa, iar altii au fost gasiti dupa ce semnalmentele lor au fost publicate in presa. Sunt insa si cazuri tragice, in care cei mici sunt gasiti decedati sau nu mai apar niciodata.


Politia Româna a sters din baza de date a minorilor disparuti cazurile Mirela Claudia Robu si Aruna Zabava, despre care Gazeta de Sud a relatat zilele trecute ca s-au intors deja acasa. „De obicei, imediat ce avem o disparitie rezolvata facem toate demersurile sa o scoatem din baza de date si sa anuntam mass-media. Noi stiam de rezolvarea celor doua cazuri, dar probabil s-a produs un scurcircuit informational, intre teritoriu si centru“, a precizat comisarul Cristinel Ciocoiu, seful Serviciului de Investigatii Criminale Dolj. Din datele culese pe teren a reiesit ca Aruna Zabava se afla in familie, unde mama sa incearca sa-i asigure consiliere psihologica. Mai complicat este cazul Mirelei Robu, care, desi merge la scoala, nu ar mai fi trecut pe acasa, profesorii punând acest lucru pe seama lipsei de comunicare cu parintii. „E copilul meu si nu puteam sa-l scot afara pe usa. Am incercat sa ma apropii cât mai mult de ea si sa o fac sa inteleaga ca nu e bine ce a facut. Am discutat cu persoane specializate de la Protectia Copilului Dolj, vom merge la un psiholog in domeniu si speram ca lucrurile sa se indrepte. Am avut mult de suferit si nu dorim ca nici un parinte sa treaca prin drama disparitiei de acasa a unui copil. Fiecare familie trebuie sa-si educe copilul si nu vreau sa dau sfaturi nimanui cum sa faca asta“, a declarat mama tinerei. Alte rude spun ca fata nu ducea lipsa de nimic in familie, unde era indragita de toti. „Nu era extraordinar de neastâmparata sau sa fie un copil care sa faca numai probleme. Avea tot ce-si putea dori un copil si acasa i se faceau toate voile. Era rasfatata de toata lumea, nu doar de parinti si bunici“, a declarat S.G., matusa tinerei.


Pierdut la doi ani


Nu toate cazurile de disparitii se sfârsesc insa in mod fericit. Pe 13 iulie 2006, Sali Andrei Valentin era dat disparut, iar politistii doljeni au incercat sa aplice ultimele proceduri de cautare despre care aveau cunostinta. Dupa 12 zile aveau sa descopere insa numai oasele micutului. Patru ore, atât au cautat politistii din Bailesti in seara in care copilul a fost dat disparut. In astfel de cazuri, cu minori disparuti in conditii suspecte, procedurile politiei prevad ca periajul zonei trebuie inceput imediat, pentru ca sansele de gasire sa fie mai mari. Potrivit relatarilor de la acea vreme, forte suplimentare de cautare au fost mobilizate abia in a treia zi. Specialistii de la FBI spun ca in cazul copiilor de vârste mici sansele ca acestia sa mai fie gasiti in viata dupa trecerea unei singure ore de la constatarea disparitiei scad la 50%, iar dupa o zi salvarea ar fi un miracol. Baiatul iesise la joaca cu verii sai si, potrivit mamei, „s-a dus in piata, unde este un robinet, magazine, isi mai cumpara dulciuri“. Spre seara, Sali Andrei a plecat spre casa cu alt baiat, de trei ani, dar el nu a mai ajuns la domiciliu. La ora 21.30, dupa ce l-au cautat, parintii au sunat la Politia Bailesti. Potrivit comisarului Adrian Beica, au plecat in cautarea minorului cinci echipe. „Am avut si câinele, care s-a indreptat spre canal, dar s-a oprit inainte de a ajunge la apa. S-a cautat prin locurile aglomerate, in magazine si la subsolurile blocurilor din zona“. Cautarile in prima zi s-au incheiat noaptea, in jurul orei 2.00. Ancheta a fost apoi preluata de Serviciul Investigatii Criminale Dolj. „Este unul dintre cele mai nefericite cazuri la care am lucrat noi. Dosarul a fost inchis prin dispozitia Parchetului de pe lânga Judecatoria Bailesti, dupa ce s-au descoperit oasele si s-a stabilit pe baza testului ADN ca acestea apartineau baiatului. Raportul medicului legist a mentionat ca nu au existat urme de violenta pe corp“, a declarat comisarul Cristinel Ciocoiu.


Intrebari de parinti


Dupa trei zile de la disparitie, pe 16 iulie, au fost chemati si jandarmii pentru periajul zonei. Timp de zece ore au fost scotocite toate imprejurimile cu 50 de jandarmi si 30 de politisti, unii dintre ei adusi de la posturile de politie invecinate. Fortele angrenate au periat padurea, viile, lanurile de porumb, chiar daca dupa trei zile de la disparitie sansele de a mai gasi in viata copilul de doi ani erau reduse la zero. Pe 24 iulie a aparut stirea cu cei o suta de copii români traficati in Italia, iar politistii din Bailesti au contactat ofiterul de legatura din Italia, pentru a verifica daca Sali Andrei se afla printre minori. O zi mai târziu, pe 25 iulie, politistii au hotarât sa mai perie o data canalul. Pe mal, lânga o salcie, au gasit trei bucati de calota craniana si o bluza pe care mama a recunoscut-o ca fiind a lui Andrei. La 150 de metri distanta, in apa, s-au gasit si fragmente de coaste cu tegument. Parintii s-au intrebat de ce au ramas numai oasele din copil, la doar 12 zile de la disparitie, daca el a murit inecat sau a fost omorât inainte. Explicatia specialistilor a fost ca minorul s-ar fi inecat in canal si ar fi fost tras afara de animale, care au curatat oasele. Dupa sase luni, rezultatul analizelor ADN a confirmat ca acestea sunt ale lui Andrei.


Cazuri nerezolvate


Politistii doljeni au si cazuri nerezolvate, patru la numar. Printre ele, cel al Ioanei Padureanu, din Bailesti, care a disparut de acasa in mai 2002. La data disparitiei fata avea 13 ani. Politistii doljeni au informatii ca fata este in viata si ca traieste in concubinaj cu un barbat din etnia romilor. Alti doi copii, din Gângiova, au mers sa se scalde in Jiu, in iulie 2005, si nu s-au mai intors. Politistii le-au gasit hainele pe mal si urme de pasi care duceau spre apa. „Pasi de intoarcere nu am mai gasit, am stabilit ca s-au inecat. Avem si cazul unei fete de 12 ani, care a cunoscut un baiat din Daneti, la care a mai fost plecata. Noi am facut verificari si nu am mai gasit-o acolo, nimeni nu mai stie nimic de ea, am cautat-o la toate rudele. Avem si câini de urmarire pentru disparitii, dar ei nu pot fi folositi in oras din cauza aglomeratiei“, a precizat seful Serviciului Investigatii Criminale Dolj.


Politistii impart disparitiile de minori in doua categorii. „Cazurile celor cu vârste pâna la sapte-opt ani le consideram din start cazuri reale; de la opt-zece ani in sus este vorba in general de plecari voluntare, dar si aici ne sesizam imediat ce suntem anuntati; sunt cauzate de lipsa de comunicare parinti – copii, de tratamentul aplicat minorilor de catre membrii familiei si anturajul in care acestia se afla“, a declarat subcomisarul Maria Vasile, purtatorul de cuvânt al IPJ Dolj.


Multe dintre tinerele de peste zece ani care sunt date disparute de acasa lasa chiar si bilet pentru membrii familiei. Inspectoratul de Politie Judetean Dolj are un singur politist specializat in disparitii de minori si un psiholog, pe care il foloseste când este nevoie de consiliere. O ultima disparitie a fost semnalata in Dolj pe 23 februarie. Niculina Vaduva, de 39 de ani, din Craiova, a sesizat ca pe 26 ianuarie fiica sa, Ionela Camelia Vaduva, de 17 ani, a plecat de la domiciliu si nu s-a mai intors. La data disparitiei era imbracata cu pantalon si geaca de blugi de culoare albastra, bluza portocalie, iar in picioare purta cizme negre din catifea. Semnalmente: inaltime 1,60-1,65 m, fata ovala, ochi verzi, par saten tuns la nivelul umerilor.


Apel de urgenta


Articolul de mai sus face parte dintr-o campanie GdS dedicata copiilor disparuti, maltratati sau abandonati din judetul Dolj. Daca aveti cunostinta despre astfel de cazuri, va rugam sa le semnalati la telefoanele redactiei: 0251.413.100 si 0251.413.200 sau pe adresa [email protected]. Câteva secunde din viata ta sunt suficiente pentru a salva viata unui copil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS