11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMicrobuzul scolar, parcat in curtea politiei

Microbuzul scolar, parcat in curtea politiei

Microbuzele scolare repartizate celor 20 de unitati de invatamânt din mediul rural din Vâlcea nu pot fi folosite deoarece nu au licenta de transport persoane. Unii primari au preferat sa le parcheze la loc sigur, iar altii s-au aventurat si le-au pus in circulatie.


Primarul din comuna Golesti a primit un microbuz de 18 + 1 locuri pentru a-i aduce pe elevii din satul Poienita la scoala de centru. Dar cum microbuzul nu poate executa transport de persoane in lipsa licentei eliberate de Registrul Auto Român, primarul i-a gasit un loc sigur de adapost. „L-am parcat in curtea politiei pentru ca acolo este permanent seful de post si il pazeste. Este o masina scumpa, de 45 – 50 de mii de euro, si nu imi permit sa o las in curtea scolii sau mai stiu eu unde. Daca o sparge cineva?“, a spus Gheorghe Serban, primarul comunei Golesti.


In timp ce microbuzul de mii de euro sta parcat, elevii parcurg zilnic pe jos sau cu masini de ocazie cei sase kilometri din satul Poienita pâna la scoala din Golesti.


„Majoritatea primariilor nu folosesc noile microbuze pentru ca nu au soferi sau nu au ridicat inca placutele de inmatriculare, insa mai sunt si localitati unde sunt utilizate pentru transportul elevilor. Este ilegal, dar nu au ce face, sunt distante mari si elevii nu mai pot sa vina pe jos. Doamne fereste sa se intâmple ceva“, a spus Gabriela Ene, inspectorul general adjunctul ISJ Vâlcea.


Reprezentantii inspectoratului sustin ca nu ar fi aparut astfel de probleme daca microbuzele scolare erau repartizate direct primariilor, care sunt obligate sa asigure intretinerea masinilor, combustibilul si salariul soferilor si care aveau cadru legal sa obtina foarte usor licenta de transport persoane.


„In statutul de organizare al Inspectoratului Scolar nu este prevazut un capitol destinat transportului de persoane. Deci nu avem cadru legal pentru a obtine noi licenta de transport pentru microbuze. Acest lucru il poate face numai MEdC“, a mai spus Gabriela Ene.


Prefectul de Vâlcea sustine insa ca microbuzele scolare nu au nevoie de licenta de transport, atâta vreme cât efectueaza transport de elevi doar pe raza comunei: „Primarii vor insa licenta de transport persoane pentru a folosi microbuzele si in interes de partid sau sa se plimbe cu ele pe la târguri si oboare. Licenta este o gaselnita tipica de sud. Nu au nevoie de asa ceva atâta timp cât nu efectueaza transport de persoane si in afara comunei“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS