19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024

Cânt si voie buna!

Concertul „Cântec drag de sarbatori“, sustinut marti seara de Ansamblul folcloric „Maria Tanase“, s-a bucurat de mare succes in rândul publicului craiovean. De data aceasta, membrii ansamblului le-au oferit craiovenilor nu doar un spectacol de muzica populara, ci si ocazia de a admira câteva dansuri populare din diferite regiuni ale tarii. Dupa ce orchestra ansamblului, coordonata de maestrul Nicu Cretu, a incalzit atmosfera cu câteva cântece, a venit rândul solistilor de muzica populara sa urce pe scena si sa aduca voia buna in rândul spectatorilor. Primul care a deschis seria miniconcertelor a fost Constantin Enceanu, dupa care a venit si rândul celorlalti solisti ai Ansamblului „Maria Tanase“ sa le ofere un cadou muzical craiovenilor. Filuta Bogdan, Constantin Magureanu si Lavinia Bârsoche sunt doar câtiva dintre cei care au cântat si incântat publicul. In afara de colinde, fiecare solist a interpretat si câteva dintre melodiile care l-au consacrat. Invitatii speciali ai spectacolului au fost Cornelia si Lupu Rednic, care au venit tocmai din Sighetul Marmatiei pentru a le ura „Sarbatori fericite“ craiovenilor. Nici dansatorii Ansamblului „Maria Tanase“ nu s-au lasat mai prejos si au venit in fata publicului cu câteva dansuri speciale. Coregraful Ionel Garoafa a adus pe scena Teatrului National „Marin Sorescu“ dansuri populare din Banat, Ardeal, dar si din Oltenia. Maestrul de ceremonii a fost Natasa Raab, actrita teatrului din Banie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS