La inceput au fost strazile podite. Au urmat cele cu caldarâmul din piatra de râu, apoi din piatra cubica, ajungându-se la strazile moderne, acoperite cu asfalt.
Pâna pe la 1800, Craiova era un oras al contrastelor: de la case mari, boieresti, la cladiri inghesuite pe ulitele inguste. Strazile Craiovei erau doar niste ulite din pamânt batatorit. Iata cum descrie un calator austriac orasul acelor vremuri: „Un oras de 10.000 de locuitori care nu era decât un sat mai mare, pavajul lipsind sau fiind alcatuit din bârne, cu strazi si ulite preschimbate in râuri la orice ploaie“. Strazile din centru fusesera pavate cu scânduri de lemn, astfel ca o calatorie cu caruta ori trasura pe Ulita Precestei – cum se numea strada care coboara acum dinspre Lipscani catre Biserica Madona Dudu (numita pe atunci Maica Precista) – dadea senzatia traversarii unui pod.
Cei care le-au aratat craiovenilor ca strazile podite cu lemn nu sunt o solutie tocmai buna au fost turcii. Caci „vizitând“ Craiova pentru a face prapad si jaf pe aste meleaguri, ostile lui Pasa Pazvantoglu din Vidin au incendiat orasul. Iar focul s-a intins tocmai datorita strazilor… inflamabile. Au ars atunci aproape 90% din cladirile orasului. Dupa 1800 se incearca o oarecare sistematizare a orasului: se paveaza principalele strazi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elvetia, Franta sau Belgia; se fac trotuare, iar pe marginea acestora se planteaza pomi. Nu se renunta insa definitiv la pavajele de lemn.
Calul – unicul mijloc de locomotie
Cu un secol sau doua in urma, deplasarea in localitate sau in afara ei era pentru craioveni o problema care avea de cele mai multe ori o singura rezolvare: calul. Oltenia a fost racordata la reteaua feroviara nationala in 1875, insa putini oameni isi puteau permite sa mearga cu trenul. Asa ca ramânea doar solutia trasurilor sau a carutelor.
In acele vremuri, vizavi de actualul cinematograf Patria, cam pe locul Judecatoriei Craiova de astazi se afla – in vecinatatea Târgului de Afara – hanul Poroineanu, un soi de „autogara“ de altadata, de unde plecau toate diligentele. Drumul urma calea „menzilurilor“ – un soi de hanuri, instalate la fiecare 20 km de drum, unde puteau fi gasiti cai de schimb. Menzilurile erau totodata statii de posta, dar si un soi de „politie rutiera“, intrucât „capitanii de menziluri“ aveau in subordine câtiva „beslii“ (pazitori), care aveau sarcina sa asigure „paza drumului de oameni rai“.
Promisiuni, promisiuni…
Ca si in zilele noastre, primarii Craiovei de acum un secol si jumatate isi propuneau sa faca strazi bune si sa intretina pavajul. Insa tot ca si acum, ideile lor ramâneau de obicei in stadiu de propuneri si discutii. In 1840 s-a organizat chiar un serviciu al strazilor – „Comisia caldarâmului“ – a carui menire era sa faca si sa intretina pavajul, ori sa construiasca poduri in oras. Rezultatele nu s-au prea vazut insa. Abia prin 1847 a fost facut un pod de zid si o sosea in Valea Orbetilor (Valea Vlaicii de astazi), peste pârâul care trecea pe acolo. Ca un soi de amintire peste veacuri, pârâul de altadata prinde iarasi viata dupa o ploaie mai zdravana, apele adunându-se si acum in Valea Vlaicii, de unde se scurg linistite pe strada Brestei, urmând albia de odinioara.
Primul plan de sistematizare a urbei dateaza insa din 1855, când s-a dat nume strazilor, au fost pentru prima data numerotate casele si s-a fixat centrul orasului la locul de intersectare a „ulitei care venea de la Bariera Bucovatului si mergea spre rasarit, strabatând tot orasul in tot lungul fara contenire pâna la Bariera Bucurestiului“ cu ulita dinspre Bariera Amarazii, care strabatea tot orasul „de-a curmezisul“ spre sud. Punctul central al orasului, desemnat de locul de intâlnire al celor doua strazi, se numea Rascruciul Mare sau al Pâinii, loc traditional de adunare a orasenilor, unde „isi savârseau trebile negotului de peste zi“ si isi faceau „piata pentru ale lor“, mai precis la intersectarea strazilor Lipscani (nume pe care l-a primit mai târziu) si Madona Dudu (Ulita Precestei) cu strada Unirii (Ulita Mare, pe atunci).
Asfaltarea a inceput in 1924 si… nu s-a terminat
Evolutia insa intârzia. Putine strazi din centru erau pavate cu bârne, foarte putine cu piatra de râu, iar restul ramâneau doar niste ulite de pamânt, pline de praf vara ori de namol toamna si primavara. Câtiva primari de seama ai orasului, precum Gheorghe Chitu sau Nicolae Romanescu, au reusit sa paveze cu piatra mult mai multe strazi adiacente soselelor principale. Dupa primul razboi mondial a fost reluata problema refacerii ori extinderii pavarii strazilor catre zonele periferice. Cam tot atunci, prin anul 1924, a inceput asfaltarea primelor strazi in Craiova. Asfaltarea insa nu s-a terminat nici pâna astazi, dupa aproape un secol. In Craiova mai sunt inca destule strazi de pamânt ori pavate cu piatra de râu, ca sa nu le mai punem la socoteala pe cele „moderne“, având caldarâmul din piatra cubica.
Si totusi…
Revenind la zilele noastre, Primaria Craiova a avut un plan destul de amplu de reabilitare a unor strazi in acest an. Intr-o prima etapa s-au facut lucrari de asfaltare pe strazile Aleea II Teilor, Zorele, General Argetoianu, Ecaterina Teodoroiu, Dumbraveni, General Cernatescu, s-au asfaltat trotuarele pe bulevardul Decebal si s-au executat balastari pe strazile Cindrel, Rarau, Calmatui, Trandafirului, Prelungirea Toamnei, Tisa, Dorna si Fermierului.
A doua etapa a vizat lucrarile de asfaltare a carosabilului pe strazile Feleacului, Pinului si Petre Carp, respectiv a trotuarelor pe strada Bariera Vâlcii, precum si pavarea cu bolovani de râu pe strada Drumul Apelor. Asfaltarea a vizat inclusiv aleile din cimitirele Sineasca si Ungureni.
De saptamâna viitoare incep lucrarile in a treia etapa din acest an ce vizeaza reabilitarea unor strazi. Se vor face asfaltari pe strazile Pacii, Pactului, Paunului, Prelungirea Gârlesti, Eustatiu Stoenescu si Victoriei, se vor pava strazile Prelungirea Viilor, Drumul Jiului si Moldova, facându-se totodata si balastari pe Aleea II Cantonului, Aleea Drumul Muntenilor, respectiv strazile Carpenului, Merisorului si Brasov. Termenul de executie in aceasta din urma etapa nu trebuie sa depaseasca o luna.
Iluminat public
Iluminatul public s-a introdus in Craiova in anul 1854, fiind asigurat cu ajutorul unor lampi cu ulei de rapita. Din 1858 au inceput sa se foloseasca lampile cu petrol, pentru ca din 1896 sa se introduca iluminatul electric al strazilor.
