Ridicate de obicei in preajma târgurilor, spre a potoli setea oamenilor si dobitoacelor, fântânile de altadata asigurau apa pentru oraseni inainte ca primarul Romanescu sa inceapa demersurile pentru alimentarea cu apa a urbei.
Pentru unii pare greu de crezut, dar pâna pe la 1905 craiovenii care nu stateau prea aproape de vreo fântâna publica isi cumparau apa de la sacagii. Cei 60 de sacagii craioveni de acum un secol vindeau „apa de Jianu, buna de baut“ cu zece bani ocaua si „apa de Obedeanu, buna de spalat“ cu cinci bani ocaua. Sacagiii au disparut imediat dupa ce a intrat in functiune sistemul de alimentare cu apa al orasului, gândit de cel mai de seama primar al urbei, Nicolae Romanescu. Pâna atunci insa, fântânile publice erau singura sursa de apa pentru localnici.
Râul din mijlocul urbei
Craiova n-a dus lipsa de apa in secolele trecute, fiind asezata chiar pe malul Jiului. Putini stiu insa ca râul trecea chiar prin centrul orasului de astazi. Albia râului ajungea in vechime pâna aproape de Biserica Oota (lânga Liceul „Traian Vuia“). Cam pe vremea razboiului de independenta, Jiul se revarsa pâna in locul in care se afla acum Medicina veche, iar in spatele Universitatii de astazi, pe unde circula tramvaiul, se afla un helesteu din care calugarii de la Biserica Ganescului, dar si târgovetii luau apa si peste.
Dar orasul avea si multe fântâni, pentru ca in secolele ce-au trecut exista un adevarat obicei ca oamenii cu stare sa ridice o fântâna fie in timpul vietii, fie sa lase urmasilor prin diata (testament) o asemenea obligatie. Asa cum egiptenii aveau odinioara piramidele, ca semn al trecerii lor prin viata, românii aveau bisericile si fântânile.
Orasul fântânilor
Jiul ajungea odinioara chiar pâna aproape de Biserica „Sf. Dumitru“. In jos de biserica, in coasta dinspre actuala strada Câmpia Islaz, se aflau „cele sapte fântâni“, aproape de târgul vechi. Apa se scurgea in Balta Neagra si in Balta Geanoglului, unde ajungea si pârâul Tabacilor.
De departe cea mai veche este insa fântâna Popova sau fântâna Basarabeasca, situata in sudul orasului, pe drumul vechi al Orevii. In 1652 a fost refacuta de voievodul Matei Basarab si doamna Elina, insa cismeaua pare sa fi existat cu mult timp inainte, dupa cum sta marturie chiar pisania voievodului: „Aceasta fântâna fost-au facuta den mosi den stramosie Domniei sale“. Dupa mai multe reparatii, fântâna a fost restaurata in 1915, când s-au gasit chiar caramizi de pe vremea romanilor in pereti si in canalul de captare a apei.
Fântâna Obedeanu era situata dincolo de bariera Severinului de altadata, acum la marginea de sud a cartierului Craiovita Noua, pe drumul european care leaga Craiova de Drobeta Turnu Severin, având si cele mai puternice izvoare. Pare sa fi fost construita pe la 1750 pe „mosia Craiovitii“, care apartinea in acele vremuri Manastirii Horezu. Cismeaua va fi refacuta la 1787 de Ilinca Obedeanu, fiica paharnicului Constantin Obedeanu – „Am ridicat o fântâna cu apa, caci apa e de la Dumnezeu, de racoreste pe om si-i alina durerea si oboseala“ – de unde si alt nume al fântânii, anume acela de „fântâna Obedencei“.
Popas pentru carutasi
Cea mai cunoscuta in zilele noastre pare a fi insa fântâna lui Hagi Stan Jianu, din Valea Jianului, acum Gradina Botanica. Aici era odinioara un loc de popas al carutasilor, care isi adapau animalele inainte de a intra in oras prin Bariera Severinului. Caci aici era, cu nici doua veacuri in urma, marginea orasului de altadata. Fântâna a fost ridicata de paharnicul Stan Jianu, unchiul lui Iancu Jianu, putin dupa anul 1800.
Fântâna Purcarului dateaza si ea cam din aceeasi perioada. A fost ridicata in 1818 de negustorul de porci Pavel Teodor si de Marin Bulugbasa lânga Piata Elca de altadata, târgul de la marginea orasului (pe locul ocupat in prezent de Piata Veche), „pentru ca sa fie dumnealor si la tot neamul dumnealor vecinica pomenire“.
Ceva mai veche era fântâna lui Bogdan Micico, denumita mai târziu „fântâna cu teapa“. Exista deja la 1785, lânga livada lui Ioan Carabet, starostele negutatorilor din oras, fiind asezata cam prin dreptul intrarii de astazi in Parcul „N. Romanescu“, unde a fost asezat mai târziu Monumentul Independentei. Fântâna a fost insa demolata in 1922, iar monumentul a avut aceeasi soarta in 1946, când a fost dat la topit din ordinul sovieticilor, care nu suportau ideea unei statui a lui Carol I.
Aductiune subterana
O trecere in revista a fântânilor de altadata nu se poate incheia fara a fi amintite Prisaca si Prisecuta. Fântâna Prisaca se afla la apus de Biserica Hagi-Enus, la Bariera Bucurestilor, iar Prisecuta era in fata Hotelului Stancescu (ulterior Hotel Bucuresti, acum… New York), pe strada Buzesti. Ambele se alimentau prin conducte subterane lungi de aproape zece kilometri din izvoarele din Plai, mosia Vâlcanescului, unde doctorul bulgar Beron avea sa ridice „Hanul Doctorului“.
Dar pentru ca am inceput aceasta istorisire cu cele sapte fântâni care fiintau odinioara intre Bisericile „Sf. Dumitru“ si Maica Precista (Madona Dudu de astazi), iata cum erau descrise aceste fântâni intr-un document de acum un secol: „In fata Bisericii Maica Precista, asemenea spre rasarit, apa se ridica din fata pamântului la inaltimea de mai bine de un metru pe un tub de metal gros in diametru cam de doi decimetri, scurgându-se prin cinci sau sase tevi de metal intr-un bazin inchis de toate partile printr-un gratar de fier. Doritorii de a lua apa in vasele lor sau chiar de a bea apa veneau la fântâna purtând un jgheab de lemn sau de tinichea, il asezau printre vergelele de fier ale grilajului la tevile tubului din centrul bazinului si apa venea pe jgheab in vasul celui care dorea a lua apa. Aceste masuri de a nu se putea apropia nimeni de tevile din centrul bazinului erau luate spre a fi ferita fântâna de stricaciuni“.
131 de fântâni
Acum 100 de ani, pentru cei circa 38.000 de locuitori ai Craiovei existau 131 de fântâni, din care 10 cu pompe, 19 cu izvoare naturale si 102 puturi cu galeata. Abia dupa 1900 s-a introdus alimentarea cu apa a orasului din sursa Gioroc, in functiune si in zilele noastre.
Material realizat cu sprijinul avocatului Ion St. Diaconu
