Sa deschizi robinetul si sa umpli un pahar cu apa – un lucru banal pentru orice craiovean. Prea putini stiu insa ca alimentarea cu apa a Craiovei se datoreaza, ca multe alte realizari edilitare, primarului Nicolae Romanescu.
Timp de secole, craiovenii obtineau apa necesara in gospodarie fie de la fântânile orasului, fie – pâna prin anii 1804 – 1805, cumparând-o de la sacagii care bateau ulitele prafuite ale urbei, dupa ce-si umpleau caldarile cu apa de la Fântâna Jianu, situata la intrarea Gradinii Botanice din zilele noastre. Acum, majoritatea craiovenilor au la robinete apa de la Izvarna, iar autoritatile locale sustin ca este livrata in cantitati suficiente. Altfel stateau lucrurile cu 100 de ani in urma, când orasul, in continua dezvoltare, resimtea o criza cronica de apa potabila.
„Cestiunea cea mai de capetenie“
Ideea unui sistem de alimentare cu apa a Craiovei a existat inca de la sfârsitul secolului XIX, insa a fost pusa in practica abia in primii ani ai secolului XX de primarul liberal Nicolae Romanescu. Acesta, la 7 iunie 1901, a organizat o dezbatere publica cu privire la „cestiunea cea mai de capetenie a urbei“ – alimentarea cu apa – la care au luat parte 327 de „cetateni notabili din oras“. Vazând cu ochii lui sistemele de alimentare cu apa din mai multe orase europene, Romanescu a ales solutia franceza a construirii unor subterane ale orasului, care sa cuprinda conductele de apa si canal. Marea lucrare a alimentarii cu apa a Craiovei a fost regândita si repusa intre prioritati, angajându-se noi studii pentru sursele de apa si fixarea celui mai bun sistem de alimentare, concesionarea lucrarilor si canalizarea unei parti din oras. Pentru realizarea lucrarilor, a fost preferat inginerul olandez W.H. Lindley, „unul din cei mai mari hidrologi ai timpului“, cunoscut in România pentru rezultatele pe care le obtinuse la Iasi si la Ploiesti, acesta avându-l ca diriginte de santier pe inginerul craiovean M. Colleanu.
Un sistem mai performant decât cel de azi
Din august 1901 si pâna in iulie 1902 s-au desfasurat cercetarile, sondajele, analizele apelor (efectuate la Bucuresti si Viena) si s-a intocmit un anteproiect. Au fost luate in calcul toate izvoarele si pâraiele pe o raza de circa 40 km in jurul orasului. Olandezul Lindley a preferat, dintre mai multe surse posibile, apele din Valea Giorocului ca fiind cele mai apropiate, de calitate foarte buna si in cantitate suficienta, indeplinind si conditii naturale favorabile pentru aductiune prin cadere pâna in oras.
Proiectul lui Lindley cuprindea: captarea izvoarelor din Valea Giorocului, conducta de aductiune a apei, in lungime de 27 km, bazata pe panta naturala de scurgere, statia de refulare Balta Verde, inzestrata cu motoare Diesel, pentru ridicarea apei, rezervoarele de 5.000 mc, reteaua de conducte pentru alimentarea cu apa a orasului, principale si de ramificatie, in sistem inelar, pe o suprafata de 1.200 ha, reteaua de distributie pentru case, fântâni publice in zona exterioara a orasului si hidranti pentru incendii la colturile strazilor si la distante de 90-120 m. Asa cum a fost realizat la acea vreme, sistemul de alimentare cu apa era cu mult mai performant decât cel al Craiovei actuale.
Festivitate amânata
Pentru executarea proiectului, la 4 aprilie 1904, Camera Deputatilor a autorizat orasul Craiova sa contracteze un imprumut de 3.400.000 de lei pe termen de 40 de ani, iar primaria locala „a infiintat o contributie comunala in folosul orasului“, de fapt un impozit pe proprietati cuprins intre 2-6%.
In baza unor licitatii internationale, care mergeau mult mai repede decât in zilele noastre, au fost achizitionate materialele necesare, printre care tuburi „lacuite contra ruginii“, tuburi de bazalt artificial, necesare la lucrarile de captare din valea Giorocului, tuburi de fonta pentru conducta de apa, vane, hidranti si pompe, aproape toate provenind de la firme din Germania.
Pâna la 30 octombrie 1908 se terminasera lucrarile de construire a rezervoarelor de la soseaua spre Bucuresti. Se terminasera insa si banii, astfel ca primaria a fost nevoita sa faca un nou imprumut, de 1.500.000 de lei, chiar in momentul când lucrarile pentru aducerea apei in oras erau aproape gata, apa ajungând la statia de refulare de la Balta Verde.
Lucrarile de captare de la Gioroc au fost incheiate in 1911, pentru 4.100 mc/zi. Festivitatea care sa inaugureze aducerea apei in oras a fost insa amânata, pentru ca municipalitatea se gasea intr-o situatie critica – „faliment complet in ce priveste finantele si lipsa totala de lucrari de folosinta publica“. Cum nici izvoarele captate nu dadeau apa decât in cantitate de 170 mc/ora, ceea ce insemna foarte putin in raport cu populatia orasului, primaria i-a cerut lui Lindley sa completeze lucrarile pentru un debit de 9.000 mc. Lucrarile s-au incheiat in anul 1914, când sistemul de alimentare cu apa a orasului ofereau 9.200 mc in 24 de ore.
Si totusi…
Dupa primul razboi mondial, Craiova s-a dezvoltat atât de puternic incât apa a devenit din nou insuficienta. Intr-o ordonanta a Primariei Craiova din 1920 se mentiona ca „orasul este amenintat sa ramâna realmente fara apa“ deoarece consumul intrecea cu mult debitul sursei de la Gioroc. Se cerea ca apa sa nu fie folosita decât pentru baut si menaj, iar cei care aveau instalatii defecte erau obligati sa le repare imediat. In 1927, primarul Ioan B. Georgescu arata ca apa este insuficienta din mai multe motive: cresterea numarului beneficiarilor prin extinderea retelei in cartierele periferice, „instalarea de bai si closete in numeroase imobile publice si particulare si mai ales risipa ce se facea fie in industrie, fie de particulari“. In 1936, seful Uzinelor Comunale atentiona Primaria Craiova ca intre lucrarile care „nu mai suporta amânare fara ca sa dauneze sanatatii publice“ era aceea a asigurarii apei in cantitati suficiente „pentru orasul nostru, cu densitate de populatie foarte mica, ceea ce comporta o cantitate de apa mult mai mare pe cap de locuitor, cu risipa de apa excesiva, insuficienta apei, mai ales in timpul verii, când nu putem acoperi de multe ori decât sapte ore de consum“. Asa s-a ajuns ca, presata de nevoia de apa, Primaria Craiova sa accepte alimentarea cu apa din Jiu, prin intermediul unei statii de filtrare.
Scandalul Colleanu
Cheltuirea dupa cum vrea primarul a banilor publici nu este o caracteristica a zilelor noastre. In 1932 un imens scandal s-a iscat pe marginea unui proiect efectuat de acelasi inginer Colleanu privind extinderea alimentarii cu apa a Craiovei. Desi nu se incheiase nici un contract cu Colleanu, iar proiectul n-a fost aprobat, primarul de atunci, D.T. Angelescu, a consimtit sa-i achite inginerului o suma consistenta pentru acest proiect.
Apreciere
Recunoscându-le meritele, Primaria Craiova a propus, la 28 martie 1914, decorarea inginerului Lindley cu „Steaua României“, iar a inginerului craiovean M. Colleanu cu „Coroana României“. Lindley a fost apreciat astfel drept omul caruia Craiova „ii datora starea salubra de atunci“ prin alimentarea cu apa potabila.
