De fier, imbracate in pinza galbena pe care este imprimata sigla Loteriei Române, masutele cu biletele norocoase infipte in mape din imitatie de piele abia se mai intilnesc, ici-colo, pe strazile Craiovei. Proptite pe dupa vreo coloana de beton ori asezate, strategic, la intrarea in magazinele aglomerate, cu vinzatorii intepeniti de frig ori plictiseala pe scaunele , masutele „loz in plic“ dispar incet, dar sigur. La fel si stapinii din spatele lor. Fie din pricina agentiilor loto, mai confortabile si mai prezentabile, fie din cauza jenei de a vinde in strada, masuta si vinzatorul de loz in plic sint din ce in ce mai scumpi la vedere.
Noua masute cu lozuri in plic au mai ramas astazi in toata Craiova. „Doua la Piata Centrala, doua la gara, una in Craiovita Noua si restul de patru in centru – Unirii, Lipscani“, le-a numarat Adrian Ianculescu, sef vinzari in cadrul Companiei Nationale Loteria Româna Dolj. Cu doar 21 de angajati – care se muta, prin rotatie, in fiecare zi dintr-o zona in alta – comercializarea biletelor de loterie la masuta de 60 pe 80 de centimetri nu mai este deloc o indeletnicire rivnita de cetatenii fara un loc de munca. Motivul este, de aceasta data, psihologic.
„Le este rusine sa stea in strada“, a explicat Adrian Ianculescu. „Nu se ingramadesc pe posturile de vinzatori stradali dintr-o jena explicabila, daca stam sa ne gindim ca inainte de ’89 comentariile la adresa acestora erau de felul: «Uite-l, ma, si pe asta, in loc sa munceasca, sta in strada si nu face nimic». Lucru absolut neadevarat, atita vreme cit in tari precum Israel sau Turcia economia de piata este stradala. La noi insa, mentalitatea a ramas aceeasi“, a concluzionat Ianculescu.
40 de ani – media de virsta
Desi cererea de pe piata a biletelor de loterie este satisfacuta, in special prin agentiile loto – suficient de numeroase si atragatoare ca puncte comerciale – lipsa tarabelor din strada se face totusi simtita. Mai mult decit a lor, a vinzatorilor, care sint, pe zi ce trece, tot mai putini.
„Am anuntat cinci posturi vacante prin Oficiul Fortelor de Munca. Nici un candidat nu s-a anuntat, desi conditiile de angajare sint deosebit de avantajoase“, a apreciat Ianculescu. Cu un program obisnuit, de opt ore (exceptie fac zonele aglomerate de la piata si gara, unde se lucreaza in doua ture a cite sase ore), angajatii CNLR de la masuta beneficiaza de facilitati nebanuite. Salariul minim este de patru milioane, la care se adauga, in functie de planul depasit, zece la suta din vinzari. „In cazul in care planul stabilit nu este realizat, timp de sase luni au salariul asigurat“, a precizat Adrian Ianculescu. „Cu toate acestea, putini se arata interesati de postul de vinzator stradal. Tinerii deloc. Angajatii sint de regula femei trecute de 40 de ani, pe care, dupa o vechime de 15-20 de ani in fabrici, reducerile de personal le-au adus in situatia de a nu avea un loc de munca. Se angajeaza la noi. Si, in ciuda virstei si a conditiilor meteorologice – un factor destul de important in a alege munca in strada, se descurca“, a spus seful de vinzari Adrian Ianculescu.
Lozul in plic – dragostea dintii a pensionarilor
„Lozul in plic“ a ajuns o „specie“ pe cale de disparitie. Motivul este simplu: capitalismul a adus pe piata concurenta, si anume o mare diversitate de bilete de loterie: „razuibile“, „cu zodiac“, „cu trifoi“, „cu 6 din 49“, rosii, verzi, albastre, de toate dimensiunile si formele, adica pe toate gusturile jucatorilor. Amaritul de „loz in plic“ – acela mic, dreptunghiular, cu capsa intr-un capat – a ajuns astfel rusinea tarabelor de noroc. Ratacit in mapele imense de vinilin maro – modificate in noua epoca a capitalismului dupa marimea „concurentei“ – mititelul a cam fost lasat de izbeliste: nici de cercul metalic, de care odata se agata, cuminte, linga fratii lui capsati la capat, nici nu mai are parte.
„Cercul este cel mai usor de furat. Daca nu il asezi intr-un loc sigur, ti-l zboara imediat golanii. Am renuntat la el, pentru ca era riscant. Mai sigura este mapa, chiar daca e prea mare pentru lozul in plic“, a explicat Floriana Pavel, vinzator stradal la Compania Nationala Loteria Româna Dolj.
De vindut, abia se mai vinde nefericitul. Asa prapadit cum e, ascuns printre cartoanele viu colorate ce-si expun cu nerusinare cistigurile de-o schioapa, „lozul in plic“ nu mai imbie pe nimeni sa-i rupa capsa. Doar nostalgicii – pensionarii credinciosi vechilor obiceiuri – il mai apuca de-un colt cu degete galbejite de timp. Il desfac grijulii la capat, sufla in el sa-si descinte norocul si-l despaturesc emotionati. Apoi il aseaza frumos in portmoneul dezlipit de vreme, la pastrare.
