Aceleasi locuri: gara – pe banci, prin cotloane ferite de politaii ai dracu’ care-i prind si-i baga in duba, in canalele de cartier, in Brazda, la Pan Group ori in scarile de bloc, pe conductele de apa calda. Aurolacii tot acolo sint, dar cu rindurile mai rarite: unii au intrat la pirnaie, altii au taiat-o pe meleaguri mai manoase, in vestul tarii. Si totusi, generatia tinara vine puternic din urma: cel mai tinar aurolac din Craiova are doar trei saptamini si este deja cetatean de baza al comunitatii – il cunoaste chiar si primarul!
Sedinta de statie
Pe la doua, incepura sa se stringa in statie. „La sedinta“, fac misto aurolacii, inghiontindu-se sa apuce locurile mai bune de pe marginea unui rond de flori. Adica la o posta din punga, o tigara si un bilant al muncii prestate de dimineata. In citeva minute se adunara ciorchine vreo zece derbedei, scarpinindu-se prin bulendrele jegoase si tragind de nas.
„S-a facut frig, ba, al dracu’, sa mor de nu degerai az-dimineat’ la intersectie…“, incepe unul mai pirpiriu ordinea de zi. „Si nu facui nimic. O trimisai acu pe sor-mea in piata, sa scoata ceva. Ma ia cu ameteala de foame, sa mor io…“
„Ia, ba, d’ici, ca-ti trece“, se ofera, galant, un blondarau tuns la unu, pistruiat si cu buza de iepure. De sub mineca scoate medicamentul frumos ambalat: o punga alba, sifonata, lucind de saliva. Se uita la ea nehotarit. Pina la urma i-o intinde piticului.
„Hai, ba, da’ trage repede, ca se consuma. Pusai un tub plin az-dimineata, dooj de mii, toti banii“.
Bondocul insfaca punga, o umfla si-si ingroapa fata in ea. Se lasa pe spate. Cu ochii inchisi, trage puternic. O secunda, doua. Deschide ochii, netezeste plasticul cu grija si il da inapoi.
„Mersi, ba. Asta era. Imi revenii“, zice ragusit mititelul, evident insanatosit.
In jur, aurolacii se foiesc care sa ceara pastila. Pistruiatul le face un semn vulgar cu bratul indoit, in timp ce punga dispare in mineca.
„Ba, al dracu’ esti, nu dai si la noi o data… fratii tai!“, se vaita haimanalele, scuipind printre dinti si impingindu-se spre blond. „Ca vii tu cind oi ramine fara…“
Buza de iepure rinjeste larg, descoperindu-si dintii ingauriti de carii.
„Io? Ba, cind am ramas io fara, a? …’ti-ai dracu’ de aurolaci, ca io tin pe punga toata gara, de cind au venit toti aci“, ii sare pistruiatului mustarul, infigindu-si pieptul pipernicit in doi-trei mai apropiati. Pirpiriul ii vine in ajutor, in semn de recunostinta pentru tratamentul care l-a scapat de ameteala.
„Regino, stai, fa, dracu’, ca ti-o iei“, se aude de deasupra o voce autoritara. Pirpiriul isi da parul pe spate, cu o miscare gratioasa. Se trage intr-un colt si tace. Cu miscari incete, de sef, barbatul se asaza pe banca. Isi potriveste pe genunchi pachetul din brate. Derbedeii se potolesc brusc si fac cerc in jurul „sefului“. Intind giturile innegrite de jeg sa se holbeze la pachet.
„Mama, ce frumos e… Asa mic… Ba, mai incet, ca doarme! …E roz, ba, vedeti? Ia, ba, mina ca-l murdaresti. Nu vezi ce curat e? Si roz???“
„S-a mai nascut unul!“
„S-a mai nascut unul, doamna ziarista: Tony Adrian Cristinel, trei saptamini“, prezinta Alberto Virgil, vagabond de 34 de ani, opiniei publice, pachetul strins bine cu un cordon. „Inca un aurolac pe gara, da! Dati-l la ziar, hai, faceti-i poza, daca tot venirati dupa subiecte de senzatie! Sa-l stie lumea! O sa ajunga mare, va spun io, tatal lui! Dupa ce-mi da primaru’ casa, o sa fie cineva, asta sa scriti acolo!“, declara cu mindrie virstnicul aurolacilor, scarpinindu-se cu mina libera pe una din ciupiturile de pe obraz.
De dupa el, derbedeii se uita curiosi si speriati la musafirii picati in mijlocul sedintei. Or fi venit sa-i bage la centru?
„Doamna, saru’ mina, doamna, venisi in vizita?“ Pistruiatul bocciu se baga cu tupeu in fata. Acum o sa le arate mucosilor cine e el. „Nu mai stii, doamna, sint Ioi din Bacau, mi-ai facut poza. Eram mai mic, acu’ am paispe… Mi-ati luat interviu atunci… “, isi umfla blondul cu aer de vedeta vesta larga de molton. „Mai imi faci o poza s-acuma? Da’-mi dai o tigare, doamna, ca nu fac gratis“.
Capitalism de boschetar
Cu importanta, Ioi intinde mina dupa plata. Ia tigara, o bate pe podul palmei, o pipaie usurel s-o aseze si o apuca elegant cu buzele. Intinde gitul pentru foc.
„Mda“, ofteaza satisfacut. Intre unghiile murdare, tigara e arsa deja pe jumatate. „Deci venisi, doamna, sa vezi ce mai face aurolacii pe gara… Trage din punga, doamna, ca aia stie cel mai bine…“ Rinjeste, cu cicatricea de pe buza intinsa sa plesneasca. „Da’ nu mai e multi asa, ca atunci. A mai plecat din ei. Gherti, ala de l-ati dat cu casetofonu’, e la puscarie de un an, s-a luat la bataie cu un politai, ca astia s-a facut ai dracu’, nu ne mai lasa in gara. Si Andreea, nevasta-sa, a nascut, e la centru, da’ tre’ s-o dea afara, ca a facut ala micu’ un an. Ailalti a plecat prin tara, Arad, Timisoara, s-a dus la capatuiala, ca acia nu mai iese mare lucru. Nu ne mai da oamenii nimic, ai dracu’, nu-s’ ce-au, da’ ne iau la goana, de parca am avea riie. Pai ma tinui mai ‘nainte dupa un african d-ala negru in costum: ghivmi manii, domnu’, givmi manii si el ma lua cu aut, doamna! Nu e politicos, asta-i chestia!… Am invatat limbi straine, doamna, ca mai vine cite unu’ care nu e de-aci si tre’ sa-nteleaga ce spun. Stiu si «senchiu», ca asa e frumos sa ceri… Piine ne da de la hamburgherie cu felia. Aurolacu’ s-a scumpit si nici nu mai e la sticluta, e la tub!“, plescaie din buze, aproape jignit. „Si astia de-aci“ – cuprinde cu privirea adunarea de linga el – „e mici, n-au experienta pe gara“.
Ioi face o pauza, sa mai traga un fum. Cind simte filtrul arzindu-i buza rupta, apuca intre degete chistocul si-l arunca la picioare. Il striveste cu virful cascat al ghetei.
„Doamna, da’ nu le dai si la astia o tigare?“, face cu mina spre multime. „Te rog io, ca-i arde plaminii, saracii… Si poti sa-i tragi in poza, pe onoarea mea! Uite, iti dau datele lor. Ii pui la ziar!“
Cu gesturi precise, de comandant de pluton, Ioi indica fiecare aurolac. Si fiecare, la auzul numelui se umfla de piept si se inghesuie la poza, cu tigara intre buze, ca Ioi. „Da, ba, sa trag si io, du-te dracu’, ca tu trasasi“, fac gura aia care n-au apucat nici un fum, imbrincindu-se pentru un loc la aparat.
„Denisa Alexandra („mititelul“ vindecat de ameteli), de ii zice toti Regina, are treispe ani si a venit pe strada ca a plecat ma-sa la spital si ta-so o batea mereu“, face prezentarile veteranul cu pistrui. „Laurentiu a facut unspe, de l-a sarbatorit toti, a fost chef si e cu sora-sa mai mare, Mihaela, uite-o, veni din piata si e gagica mea. O iubesc, doamna, e frumoasa, imi dai o tigare si pentru ea?… Si io mi-am facut chiosc mai incolo, dupa magazin, ca la Pan Group a plouat rau si a umplut canalu’. Cu maturi, cartoane, e misto chioscu, doamna, ziua iau maturile si le pun deasupra, sa nu mi le fure astia, ca n-are nici un Dumnezeu, doamna, vai de capu’ lor de aurolaci!…“
Speranta din punga
Cite unul, cite doi, in grup, aratindu-si veleitatile de fumatori ori de tragatori din punga, gaurile din ciorapi si jegul din urechi, aurolacii nu se mai satura de statutul de vedeta. Miscari fandosite, buze tuguiate ori zimbete timpe in obiectiv, toate pentru o clipa de celebritate.
In spate, doar Alberto, seful, se uita ingaduitor la pustimea dezmatata. „Doamna ziarista, mai bine scriti acolo ce va spun eu, ca Solomon ma cunoaste! Abia facui azi cincizeci de mii si luai sirop de patlagina la asta micu si picaturi de nas, ca mi-a racit cu ploile alea cind stam pe banca. L-am internat cind avea o saptamina si nu i-au facut nimic doctorii, i-au spus lu’ nevasta-mea – e tinara, are cinspe ani, a si inceput sa plinga atunci – ca ce, te-am pus noi sa faci copil?! Pai asta este lumea in care traim? Mie imi trebuie casa, stie dom’ primar! Copiii sint speranta noastra, asta sa dati la ziar!“, spune tatal, ridicind ca pe un trofeu pachetul legat cu cordon.
Aurolacii se reped sa faca poza si cu el. Numai Ioi sta deoparte, vadit preocupat. Scoate punga de pe mineca, o netezeste indelung cu palma pe genunchi, o umfla. Da tot aerul afara cu un suierat, apoi trage puternic in piept.
„Ma maninca palma stinga, doamna, ce-nseamna?“.
