9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSM a acceptat pensionarea conducerii PNA si a adjunctului Suhan

CSM a acceptat pensionarea conducerii PNA si a adjunctului Suhan

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat ieri, cu unanimitate de voturi, cererile de pensionare formulate de seful Parchetului National Anticoruptie (PNA), Ioan Amarie, si de adjunctul Gheorghe Suhan, astfel ca propunerea de revocare a celor doi ramine fara obiect.


In ceea ce priveste propunerea de revocare din functie a celorlalti sase procurori, formulata de ministrul justitiei, aceasta a fost discutata, cu titlu consultativ, de catre reprezentantii Consiliului Suprem al Magistraturii, dar decizia finala va apartine sefului statului, Traian Basescu.


Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat solicitarile de eliberare din functia de magistrat prin pensionare, primite luni din partea procurorului Gheorghe Suhan si a sefului PNA, Ioan Amarie. Plenul CSM s-a reunit ieri-dimineata, la ora 10.00, pentru a discuta unele masuri privind aplicarea noilor legii privind reforma justitiei, inchirierea unui imobil drept sediu al CSM, eliberari din functia de magistrat, numiri in functie, precum si 33 de note si adrese ale unor directii din CSM ori venite din partea altor institutii. De asemenea, Plenul a supus dezbaterii cererile de pensionare formulate luni de procurorul general al PNA, Ioan Amarie, precum si de adjunctul sau, Gheorghe Suhan, coordonatorul Sectiei a II-a a Parchetului Anticoruptie.


Sedinta Plenului CSM a inceput in absenta ministrului justitiei, Monica Macovei, in sala aflindu-se insa procurorul Gheorghe Suhan, ca reprezentant al PNA. Doar unul dintre cei opt magistrati vizati de revocare s-a regasit pe ordinea de zi a sedintei Sectiei pentru procurori. Acesta este Alexandru Chiciu, care solicita eliberarea de la conducerea Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie si revenirea pe un post de procuror in cadrul Parchetului National Anticoruptie. Contactat telefonic la sediul PNA, Alexandru Chiciu a declarat ca respecta decizia CSM, precizind ca „cererea de revocare se suprapune astazi solicitarii mele de eliberare din functie, pe motive medicale, formulata in urma cu doua luni“. „Regret ca unii dintre colegii mei inteleg, prin declaratiile lor, sa critice aceasta masura pe care ar trebui s-o accepte cu detasare si echilibru“, a mai spus procurorul Chiciu.


Eficientizarea luptei anticoruptie sau logica politica?


Potrivit prevederilor legislative incluse in legile privind reforma justitiei, procurorii generali sau adjuncti ai Parchetului National Anticoruptie (PNA) si ai Parchetului Instantei Supreme vor putea fi revocati din functie de presedintele tarii, la propunerea argumentata in detaliu a ministrului Justitiei si cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).


Ioan Amarie, Gheorghe Suhan si Alexandru Chiciu se numara printre cei opt procurori pentru care ministrul Justitiei a propus revocarea din functie. Insa primii doi au solicitat eliberarea din functie prin pensionare, iar ultimul demisia din functia de sef al Sectiei a II-a, motiv pentru care solicitarea ministrului justitiei, Monica Macovei, a ramas fara obiect in privinta revocarii lor.


Cererea Monicai Macovei de inlocuire a persoanelor aflate la conducerile PNA si a DIICOT din cadrul Parchetului General a provocat polemici atit printre magistrati, cit si printre politicieni.


In timp ce Monica Macovei a explicat, pentru un post de televiziune, ca i-a schimbat pe procurorii PNA pentru ca „sint pasivi, nu au rezultate si nici nu sint bine organizati“, fostul ministru al justitiei, Cristian Diaconescu, a pus sub semnul intrebarii motivele acestor schimbari. Diaconescu a declarat pentru acelasi post TV ca „nu este sigur daca aceste schimbari s-au facut pentru eficientizarea luptei anticoruptie sau au o logica politica“, considerind ca ministrul justitiei va deveni vulnerabil si ca se vor ridica semne de intrebare atit asupra noilor numiri, cit si asupra actelor de urmarire penala.


Propunerea initiala


Ministrul justitiei, Monica Macovei, a transmis CSM spre avizare propunerile de revocare din functie pentru procurorul general Ioan Amarie, procurorii generali adjuncti Adrian Horia Miclescu si Gheorghe Suhan, dar si procurorii generali sefi de sectie Ion Panaitescu (Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie savirsite de militari), Vasile Draghici (Sectia de combatere a coruptiei) si Alexandru Chiciu (Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie).


CSM a dat, cu majoritate de voturi, aviz revocarilor din functie a procurorilor Adrian Horia Miclescu, Ion Panaitescu si Vasile Draghici din cadrul PNA si a procurorilor Gheorghe Muscalu si Gratiana Petronela Daniela Isac de la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS