Consiliul Judetean Dolj a primit, in urma cu patru ani, din partea unui fost boier oltean o casa cu sapte camere si 49 de hectare de teren extravilan situat in comuna Goiesti, satul Popeasa. Atunci a fost pentru prima oara cind consiliului i s-a dat ceva degeaba si nu i se lua. Vlad Berlescu, fiul lui Misu Berlescu si nepotul marelui mosier Nicu Pop, a carui avere funciara nu a fost depasita decit de cea a lui Gogu Virvoreanu, ajuns la virsta senectutii fara mostenitori directi in viata, a donat tot ce i-au confiscat comunistii Consiliului Judetean Dolj, pentru folosinta exclusiva in interesul copiilor institutionalizati in cadrul Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului. In regeasca-i intelepciune, domnul Adi, cum si-l amintesc taranii din Popeasa, a vrut sa faca pace cu Dumnezeu si sa aduca un dram de bucurie celor de care el nu a avut parte niciodata, copiilor. Asa a gindit el ca este bine si asa a si facut, desi daca ar fi dorit sa vinda averea de la Goiesti ar fi putut lua macar atit cit sa nu mai chiverniseasca in fiecare luna pensioara de om ajuns la aproape 90 de ani! Anii scursi de la donatia care l-a innobilat inca o data pe Vlad Berlescu au demonstrat ca i-au fost inselate asteptarile. Consiliul Judetean Dolj, cu toata ceata de functionari, a ramas naclait in obiceiuri paguboase, abandonind donatia si lasind-o in voia vremii si a hotilor. Neputinta izvorita din birocratie, nestiinta, lene si nepasare a consiliului judetean, care a acceptat donatia, dar nu si-a indeplinit clauzele impuse de donator, paralizeaza orice fel de gindire logica si stopeaza pentru multa vreme gesturi pline de noblete, de care nici alesii, si nici functionarii nu aud chiar in fiecare zi.
Peste 10.000 ha de pamint intinse peste fosta comuna Adincata masura mosia lui Nicu Pop, al doilea mosier ca putere dupa Virvoreanu. Incet, incet, o data ce-si insura baietii sau isi marita fetele, mosia se micsora si apareau altele mai mici, iar stapinii lor decadeau din rang pina la statutul de boiernas. La cita zestre le-a facut Nicu Pop fetelor, a gasit gineri scoliti la Sorbona. Una dintre fete s-a maritat cu Mihai Berlescu, inginer facut la Sorbona, dar fara mosie, care a luat in stapinire zestrea nevestei, trupul de mosie de la Popeasa, sat care poarta si acum numele vechiului mosier pe paminturile caruia a muncit toata suflarea din fosta comuna Adincata. Misu Berlescu, cum si-l mai amintesc batrinii din sat, a construit conacul pe un deal de pe care avea sub ochi toata intinderea mosiei formata din sute de pogoane de pamint si padure. Casa solida cu sapte camere si pivnita, construita din caramida arsa cu ziduri de doua caramizi jumatate, in care iarna nu aveai prea mare nevoie de caldura, iar vara huzureai la racoare. Acolo au venit pe lume cei doi copii ai lui Misu Berlescu, Dan si Vlad. Din casa de pe dealul de la Popeasa au plecat si au revenit copiii, unul aviator si altul inginer la drumuri si poduri. Tot acolo au fost cind guvernul Petru Groza le-a luat tot, umilindu-i si risipindu-i in patru zari. Dupa aproape 60 de ani, Vlad Berlescu a cerut ce i se luase dintr-o intorsatura de condei: casa familiei de la Pometesti si restul de mosie ramasa dupa exproprierea din 1946, formata din 50 ha de teren extravilan si 67 ha de padure. Inainte de expropriere, mosia Berlescu avea 170 ha teren extravilan si 100 ha de padure. Dupa ani grei de prigoana, batrinului Berlescu nu i-a venit sa creada cind din ce a cerut si a dovedit ca a avut a primit inapoi 50 ha de teren agricol si casa de la Popeasa.
Ce a gindit si ce a iesit
Venirea lui Vlad Berlescu la Primaria din Goiesti, comuna de care apartine acum satul Popeasa, a fost incredibila pentru batrinii care-si mai amintea de domnul Adi, asa cum plecase din sat si nu cum venise purtind cu greutate in spatele adus de vreme cei peste 80 de ani de viata. Taranii batrini au ramas muti cind au vazut ca Berlescu imbatrinise o data cu ei, iar a doua zi multe din babele satului si-au amintit ca ori le botezase, ori le cununase copiii cind domnul Adi statea sus, pe deal, la conac. De atunci le-a revenit respectul pentru nasu’, crezind ca o sa-l vada iar in virful dealului ca pe tatal sau, Misu Berlescu, care la batrinete isi luase o trompeta si atunci cind dorea sa cheme pe cineva la conac suna intr-un anume fel pentru fiecare dintre cei chemati. Cel putin asa-si aminteste Stefan Andrei, care nu se da finul lui Berlescu, ci doar varul fostului ministru de externe cu care se potriveste in nume. Dupa tergiversarile de care nu scapa nimeni in România, dar la Goiesti, Vlad Berleascu a primit titlurile de proprietate pentru ceea ce ceruse, mai putin padurea. Ani multi avea, mostenitori nu-i daduse Dumnezeu, sigur pe lume ramasese, asa ca intr-o ultima incercare de impacare cu sine si cu viata a hotarit sa cedeze tot ce-i lasase tatal sau copiilor orfani sau aflati in dificultate. A gindit bine pentru ca locul de pe dealul de la Popeasa pare desprins din rai, chiar daca accesul peste riul Amaradia se face doar pe o punte subreda insirata pe doua cabluri de otel trecute peste stilpii de beton infipti in nisipul alunecos de pe mal. Pamintul de pe deal ajunge pentru o microferma de animale care sa-i hraneasca pe copii, iar pamintul de pe vale ar fi pus in hambarele asezamintului dorit grinele pentru piine si mamaliga. Dupa ce toate acestea i s-au conturat in minte a realizat ca nu mai este Berlescu de altadata si ca nu mai are nici puterea fizica si nici financiara sa-si puna in realitate visul. Consiliul Judetean Dolj parea pentru el un organism cu multa putere, pentru care amenajarea visata ar fi fost floare la ureche.
Binele se mai poate face si cu forta
Asa se face ca in anii 2001 si 2002 Vlad Berlescu s-a dus la notar si a donat acestui organism toata averea sa de la Popeasa, dar, precaut, a introdus in actul de donatie o clauza: „Prezentul contract (este vorba de contractul de donatie nr. 851 din 10 mai 2001 – n.r.) este afectat de sarcina ca terenul sa fie folosit exclusiv in interesul copiilor institutionalizati in cadrul Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Dolj“. Dupa patru ani de la donatie s-a ales praful de visele si proiectele boierului Berlescu. Din cele 50 ha donate consiliului judetean a dat in administrarea Directiei pentru Protectia Plantelor 10 ha, care le-a cultivat sporadic, recoltind cam tot atitea seminte cite au bagat in pamint. Casa in care a functionat o vreme Muzeul „Macedonski“ a inceput sa se degradeze, sa i se fure pardoseala de caramida arsa, parchetul, ferestrele, usile si tot ce putea fi ciordit de tot felul de nemernici ai locului. In ciuda tuturor, conacul Berlescu, care are sapte camere si pivnita, se incapatineaza sa ramina in picioare, marturie a neputintei unui intreg consiliu judetean de a face ceva util pentru copiii sarmani chiar si atunci cind Dumnezeu le baga-n traista consilierilor. Doar teiul din fata casei infloreste in fiecare an la fel ca pe vremuri. In rest, lastarisul ce n-ar fi indraznit altadata sa se intinda pina in pragul casei vrea sa intre cu orice chip acolo unde consiliul judetean nu vrea, in casa Berlescu.
Din donatie a ramas doar amintirea…
Din toate obligatiile pe care si le asuma cel care primeste o donatie, Consiliul Judetean Dolj nu a respectat-o nici pe cea a recunostintei. Dovada stau cei patru ani trecuti in care nimeni nu s-a atins nici cu o sapa macar de buruienile din curtea conacului pe care-l au in proprietate. Secretarul consiliului, Gheorghe Barbarasa, a adus problema in discutia consilierilor intr-o sedinta din anul 2003, nu neaparat pentru ca si-a dorit sa o rezolve, ci pentru ca s-a temut de gura presei: „Am dorit sa va informam pentru a nu aparea prin presa ceva surprize si sa fiti luati prin surprindere“, spunea secretarul in sedinta din 12-09-2003, data cind a si fost inmormintata problema. „Personal, am fost o data acolo si am vazut ca era cam degradata casa. Nu am gasit niciodata sumele de bani cu care sa o reparam. Terenul a fost dat la protectia plantelor, dar de fiecare data au semanat si nu au avut ce recolta. Casa are citeva camere…“, si-a amintit vag secretarul Barbarasa. Ce nu a putut sa-si aminteasca este faptul ca in casa sint sapte camere si nu doua, acoperisul este intact, curtea conacului este napadita de buruieni, lastarisul a impinzit locul si niciodata consiliul judetean nu a deplasat o echipa de experti pentru a avea o imagine asupra sumelor ce ar trebui gasite pentru renovarea casei. Ar fi trebuit sa aminteasca Gheorghe Barbarasa si de sulta din contractul de donatie care-l poate pune pe Vlad Berleascu in situatia de a dori sa revoce donatia pentru ca donatarul nu si-a indeplinit obligatiile. Doar cu banii din vinzarea conacului, Vlad Berlescu nu ar mai fi nevoit sa-si numere craitarii din pensie pentru a mai insela o zi! Victoria Croitoru, directoarea Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului, stie tot cam cit stie si secretarul consiliului: „Am vrut sa merg acolo cu domnul arhitect, dar pentru ca venise Amaradia mare era noroi si nu am mai putut ajunge. Stiu si eu de donatie, dar directia nu poate primi direct nimic, ci doar prin intermediul consiliului judetean“, a spus Victoria Croitoru.
Dupa patru ani care au trecut de la acceptarea donatiei, doar un singur lucru este clar: consiliul judetean este locul in care se string cei care fug de munca!
