20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudentii, dezamagiti de ofertele de la Bursa locurilor de munca

Studentii, dezamagiti de ofertele de la Bursa locurilor de munca

Tinerii care vor sa lucreze pe timpul vacantei au avut ieri ocazia sa isi gaseasca un job la Bursa locurilor de munca pentru studenti. Evenimentul a fost organizat de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Dolj, in holul Universitatii din Craiova. Agentii economici care au raspuns invitatiei agentiei au avut de unde alege, aproximativ 560 de persoane participind la bursa. Angajatorii au oferit in principal posturi in domeniul asigurarilor sau in turism. Din acest motiv, desi bursa trebuia sa se termine la ora 14.00, dupa ora 12.00, holul Universitatii era gol. Studentii au dat bir cu fugitii cind au vazut ca majoritatea masutelor erau ocupate de cunoscute agentii de asigurare. 26 dintre cei prezenti au reusit insa sa fie angajati in urma unui interviu fulger, pe cele citeva posturi care le ofereau o siguranta, inginer horticol, electronist si programator. Studentii au putut insa sa aleaga si alte meserii „interesante“: confectioner asamblor articole din textile sau taxator si controlor bilete.


„Bursa a fost organizata la nivelul intregii tari, in principal urmarindu-se ca agentii economici sa isi poata recruta personal direct, fara intermediari. Nici solicitantii nu au fost uitati, oferta fiind considerata pentru ei o oportunitate, pentru a putea sa isi aleaga in cunostinta de cauza o profesie cu mari posibilitati pentru viitor“, a precizat Catalin Dumitrescu, purtator de cuvint in cadrul AJOFM Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS