Reprezentantii REMAT Gorj au depus o contestatie la Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) prin care cer explicatii in legatura cu modul in care SC FERCRIST IMPEX SRL Tirgu Jiu, firma unei familii de romi din cartierul Meteor, a fost desemnata sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz. Firma FERCRIST IMPEX este condusa de Ferdi Mihai, unul dintre cei mai bogati si influenti romi din Tirgu Jiu, care este implicat in afaceri cu facturi fiscale prin care statul a fost prejudiciat cu aproape 25 de miliarde de lei. Pentru judetul Gorj, Ministerul Mediului a mai desemnat o firma asupra careia planeaza suspiciuni, respectiv CARGO STEEL SRL din Resita, care are un punct de lucru in zona defavorizata Tirgu Carbunesti.
SC FERCRIST IMPEX, firma unei familii de romi din cartierul Meteor din Tirgu Jiu, a fost desemnata sa se ocupe de colectarea si dezasamblarea Daciilor vechi. Alaturi de firma din Tirgu Jiu, in fruntea careia sa afla cetateanul de etnie roma Ferdi Mihai, pe lista agentilor economici autorizati sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz se mai afla societatea CARGO STEEL din Resita, cu un punct de lucru in Tirgu Carbunesti. Daca despre aceasta din urma societate nu se cunoaste mare lucru, despre patronul SC FERCRIST IMPEX stie toata lumea ca este unul dintre cei mai redutabili comercianti de metale feroase si neferoase din judetul Gorj. Impreuna cu fratele sau, Ion Radulescu, Ferdi Mihai a reusit sa obtina profituri uriase din afacerile cu fier vechi, care i-au dat posibilitatea sa isi construiasca palate de lux si sa achizitioneze masini scumpe. SC FERCRIST IMPEX SRL Tirgu Jiu figureaza pe lista MMGA ca avind sediul pe Calea Bucuresti, nr. 9 bis, insa la Registrul Comertului apare la adresa Microcolonie nr. 1C, adica adresa palatului in care locuieste familia Mihai. Tot din datele de la Registrul Comertului reiese ca firma a fost infiintata anul trecut si inregistrata pe 25 februarie 2005. De aproximativ doua saptamini, SC FERCRIST IMPEX a inceput sa colecteze Dacii vechi.
Contestatie impotriva SC FERCRIST IMPEX
Pina in prezent, prin programul ministerial de innoire a parcului auto, societatea familiei de romi a colectat opt autoturisme vechi si continua sa primeasca cereri: „Am intrat in programul asta si pina acum am luat opt masini. Mai vin si altii. Noi nu putem sa le primim fara toate actele si documentele necesare. Firma este administrata de sotia mea, Marita Mihai. Sintem aici, pe Calea Bucuresti, in spatele Registrului Auto Român. Avem toate dotarile necesare. Stiu ca pe lista a mai aparut o firma din Resita, dar nu e adevarat – e o greseala! Noi sintem singurii care ne ocupam de primirea Daciilor vechi“, a declarat Ferdi Mihai. Conducerea REMAT – societate care a depus actele pentru a intra in programul ministerial, dar a pierdut in favoarea FERCRIST – a precizat ca a depus o contestatie la Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, in care solicita lamuriri asupra modului in care firma lui Ferdi Mihai a fost desemnata sa se ocupe de colectarea Daciilor uzate. „Stiu despre cine este vorba… Am inteles ca a cumparat o platforma betonata, dar nu este singura firma cu dotarile necesare. Am depus o contestatie si asteptam sa vedem ce raspuns ni se va da. Am formulat aceasta contestatie, pentru ca am ramas surprinsi de alegerea facuta de minister. Noi platim sute de milioane de lei la fondul de mediu“, au afirmat reprezentantii REMAT Gorj.
Facturi fiscale semnate si stampilate in alb
Cei care conduc SC FERCRIST au apelat la inginerii financiare care i-au ajutat sa scape de plata impozitelor catre stat. Ferdi Mihai a fost implicat anul trecut intr-o tranzactie cu 100 de facturi fiscale semnate si stampilate in alb, prin care statul a fost prejudiciat cu 25 de miliarde de lei. Documentele au fost achizitionate de la SC NIBA SRL din Onesti. Fostele firme ale lui Ferdi Mihai – SC SALBA DE AUR SRL si SC FERDY SRL – au folosit 53 dintre facturile de la SC NIBA SRL pentru a cumpara fier vechi in valoare de 67 de miliarde de lei. Intreaga afacere a fost descoperita de Comisariatul Garzii Financiare Moldova. Comisarii Garzii Financiare au stabilit, la data respectiva, ca Veronica Badea, reprezentanta a SC NIBA SRL din Onesti, a vindut in 2003 firmei FERDY SRL 100 de facturi fiscale semnate si stampilate in alb. Valoarea tranzactiei a fost de 5.000.000 de lei. Actele contabile au fost inregistrate in jurnalele de cumparaturi ale firmelor in spatele carora se afla Ferdi, respectiv SALBA DE AUR SRL si FERDY SRL. Din cauza ca nu au fost inregistrate si in contabilitate, prejudiciul creat la bugetul de stat a fost evaluat la peste 25 de miliarde de lei, reprezentind sustragerea de la plata TVA si a impozitului pe profit.
O familie „de fier“…
De asemenea, actualul administrator al FERCRIST, Marita Mihai, sotia lui Ferdi, in calitate de administrator al SC SALBA DE AUR, a platit 13.000.000 de lei catre doi functionari ai fostului Minister al Industriilor cu scopul de a obtine o autorizatie pentru comercializarea fierului vechi.
Doi membri ai Comisiei Nationale pentru Reciclarea Materialelor, jurista Gabriela Baciu si inspectorul Matei Vasile, au primit mita de la patronii a doua societati din Gorj: SC NORELO PREST si SC SALBA DE AUR, si au fost anchetati de politie si procurori. Mai mult, fratele lui Ferdi Mihai, Ion Radulescu, s-a aflat si el in vizorul organelor de ancheta. Acesta a fost cercetat in doua dosare, in care prejudiciul total a fost stabilit la aproximativ 75 de miliarde de lei. Impreuna cu sotia sa, Olga T. Mihai, Ion Radulescu, patroni ai SC MAKUMBA si SC MUKAMBA, au aprovizionat cu fier vechi, pe facturi fictive, mai multe firme din tara, unele dintre acestea nefiind inregistrate la Registrul Comertului. In mod ciudat, prejudiciile create au inceput sa se „subtieze“, iar Ion Radulescu a fost condamnat de judecatorii din Tirgu Jiu doar la citeva luni de inchisoare cu suspendare.