19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Scurte stiri

Peste 2.000 de pensionari vor primi in luna martie pensiile marite


Casa Judeteana de Pensii Dolj va pune in plata prima transa de pensii recalculate stabilite pina in anul 1980, inclusiv. „Pina in prezent, in judetul Dolj, au fost recalculate 5.074 de dosare de pensionare. Dupa calcularea punctajului, a rezultat ca 42% dintre pensionari, adica 2.131 de persoane, au obtinut punctaje mai mari decit cele aflate in plata si vor beneficia de majorarea pensiilor. Persoanele care au obtinut, in urma recalcularii, punctaje mai mici decit cele aflate in plata vor beneficia in continuare de pensiile actuale, conform prevederilor Ordonantei nr. 4/2005“, a declarat Ileana Ciutan, sef serviciu in cadrul Casei Judetene de Pensii Dolj. In aceste zile se lucreaza la recalcularea pensiilor aferente anului 1981. Daca guvernul va dori ca toate pensiile sa fie recalculate pina la sfirsitul verii, functionarii Casei de Pensii Dolj va trebui sa calculeze punctajele pentru mai mult de 40.000 de dosare de pensionare, ceea ce pare imposibil avind in vedere numarul mic de angajati. (M.D.)


„Dragoste de copil“


Asociatia Româna a Tinerilor cu Initiativa in colaborare cu Casa de Cultura „Traian Demetrescu“ din Craiova a organizat, cu ocazia Dragobetelui, spectacolul „Dragoste de copil“. Acesta a avut loc ieri, de la ora 17.00, in sala de spectacole a Teatrului Liric „Elena Teodorini“. Si-au dat concursul copii cu virste cuprinse intre 5 si 15 ani, care sint membri ai asociatiei. (C.I.)


Elevii de la CN „Fratii Buzesti“ si-au „batut“ concurentii traditionali


Faza judeteana a olimpiadei de limba si literatura româna s-a incheiat cu o victorie neta a elevilor de la Colegiul National „Fratii Buzesti“ din Craiova, in fata concurentilor traditionali. Din cei 12 elevi calificati pentru faza nationala a olimpiadei, cinci apartin Colegiului National „Fratii Buzesti“: Gabriela Morosanu (clasa a VII-a), Oana Virgolici (clasa a VIII-a), Luiza Mitrache (clasa a X-a), Liana Ganescu (clasa a XI-a) si Madalina Bordea (clasa a XII-a). De la CN „Carol I“ s-au calificat doar trei elevi: Laura Pârvuleasa (clasa a IX-a), Maria Pârvuleasa (clasa a X-a) si Ioana Corneanu (clasa a XI-a). Tot trei elevi de la CN „Elena Cuza“ vor merge la faza nationala a olimpiadei: Catalina Moraru (clasa a VII-a), Denisa Tudor (clasa a IX-a) si Adela Teodorescu (clasa a XII-a). Singura eleva de la alta unitate scolara, calificata in faza finala a acestei competitii, este Liana Sandulescu din clasa a VIII-a de la Scoala nr. 22 din Craiova. (C.I.)


Doljenii peste 45 de ani, preferatii patronilor


Numarul somerilor a inregistrat o crestere de citeva procente, de la inceputul anului, comparativ cu aceeasi perioada din 2004. La sfirsitul lunii ianuarie, in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Dolj erau 16.003 persoane. Dintre acestea, aproximativ 8.000 primeau indemnizatie de somaj, iar 7.678 nu mai beneficiau de nici o forma de sprijin. In aceeasi luna, au fost angajate insa 1.626 de persoane. O parte dintre patronii firmelor unde isi desfasoara acestia activitatea, desi au depus documentatia necesara pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002, nu au obtinut avizele necesare. 102 persoane peste 45 de ani, 28 de intretinatori unici de familie si 73 de absolventi au fost incadrati in munca fara ca angajatorii sa beneficieze de subventii. Ca si anul trecut, agentii economici nu s-au inghesuit sa angajeze persoane cu handicap, desi pentru aceasta categorie sint oferite cele mai multe avantaje. Nici primariile din judet nu s-au lasat mai prejos, acestea oferind de lucru pentru 204 persoane, in vederea realizarii lucrarilor publice de interes comunitar. (R.M.)


Concursul interjudetean de programare „INFO OLTENIA – 2005“


Cea de-a VII-a editie a Concursului interjudetean de programare „INFO OLTENIA – 2005“ a avut loc in perioada 19-20 februarie, la Colegiul National „Tudor Vladimirescu“ din Tirgu-Jiu. Au participat elevi din judetele Dolj, Olt, Gorj, Vilcea si Mehedinti. La concurs au fost invitati si elevi de la Liceul de Informatica „Stefan Odobleja“ din Craiova. Roxana Timplaru, inspector de specialitate in cadrul ISJ Dolj, spune ca rezultatele obtinute de craioveni au fost exceptionale, in special la probele individuale. Ionut Pantelimon (clasa a IX-a) a cucerit premiul I, intrunind punctajul maxim, Adrian Dinu (clasa a X-a) – premiul I si Mihai Ciucu (clasa a XI-a) a obtinut tot premiul I. La concursul pe echipe, reprezentantii judetului Dolj au obtinut doua premii III. Cei sase craioveni prezenti la aceasta competitie au cucerit premii importante, unii dintre acestia obtinind chiar cite doua premii, a conchis inspectorul de informatica. (C.I.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU