10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate1,5 milioane de euro lunar, bani cash pentru mafioti

1,5 milioane de euro lunar, bani cash pentru mafioti

„Avem institutii profund afectate de jocuri si interese politice. Este misiunea dumneavoastra sa scoateti România din aceasta situatie“, le-a spus raspicat, ieri, presedintele Traian Basescu tuturor procurorilor din România. Prezent la sedinta de bilant a Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), seful statului a precizat ca trebuie facut un efort comun pentru a stopa sau macar diminua coruptia care tinde sa contamineze aproape toate institutiile.


Basescu i-a asigurat pe magistrati de tot sprijinul sau si de faptul ca nu vor exista ingerinte politice in activitatea pe care o desfasoara. „In momentul de fata, politicul va cere sa aplicati legea (…) Fie ca este vorba de unul care a furat o gaina sau de unul care spala bani aproape cit 10% din bugetul României (n.r.- RAFO). Legea trebuie aplicata egal pentru toti“.


Tot ieri, Basescu a anuntat ca actuala structura a PICCJ nu va fi schimbata numai pentru ca a fost numita inainte de alegeri. Seful statului le-a spus totusi procurorilor ca, daca vreunul dintre ei „crede ca nu se poate angaja din diverse motive in ceea ce are România de facut“, sa isi prezinte demisia procurorului general. „Dar nu ramineti in functii pentru a bloca un proces de care România are nevoie. E mai bine asa, decit sa constatam dupa un an ca in judete au plecat niste baroni si au venit altii. Daca nu puteti da inapoi cetatenilor judetele, mai bine renuntati acum“, a spus Traian Basescu.


Lupta strinsa in jurul guvernului


Precizind ca in prezent in jurul guvernului se duce o lupta teribila pentru a se ajunge la un ministru sau la altul de catre anumite grupuri de interese, seful statului a multumit public serviciilor secrete care au reusit sa fie suficient de informate, astfel ca pina acum guvernul a fost protejat de astfel de influente. Basescu a precizat ca a solicitat Serviciului de Protectie si Paza sa extinda Sectiunea I, care se ocupa de protectia presedintelui tarii, pentru a asigura si protectia procurorilor care se ocupa de cazuri importante, mentionind ca stie ca la adresa multora se profereaza amenintari. Pe de alta parte, procurorii care, pur si simplu, au gresit profesional, nu trebuie sa suporte presiunile unor grupuri de interese. Basescu a spus ca „nimeni nu are dreptul sa timoreze un procuror. Important este ca greseala pe care a facut-o sa fie o exceptie“.


Ilie Botos: Anchete blocate si infractori protejati


Procurorul general al PICCJ, Ilie Botos, a afirmat ieri ca exista „grupe de sprijin din structurile de stat, formate din politicieni, magistrati si politisti, care obstructioneaza activitatea procurorilor“. El a precizat ca sprijinul dat de aceste structuri gruparilor de crima organizata se manifesta, printre altele, prin blocarea anchetelor penale, asigurarea protectiei infractorilor si chiar asigurarea unui suport mediatic favorabil afacerilor ilicite desfasurate de infractori. Botos a mai spus ca procurorii PICCJ lucreaza in prezent pe trei directii principale de combatere a infractionalitatii, respectiv controlarea banilor publici care nu ajung la bugetul de stat si afecteaza in acest fel siguranta nationala, situatia mediului de afaceri si a celui concurential si asigurarea unui climat de securitate publica a românilor.


Procurorul general a mai spus ca in acest moment exista in România trei grupari puternice de crima organizata care scot bani frumosi din afacerile ilegale. Profitul lunar pentru fiecare banda se ridica la impresionanta suma de 1,5 milioane de euro.


Anul trecut, procurorii au solutionat 5.365 de dosare, au cercetat aproape 9.000 de persoane si au trimis in judecata 2.347 de inculpati, ceea ce inseamna o crestere a activitatii cu 30% fata de 2003. Ilie Botos a mai spus ca exista probleme in zona portului Constanta si a Aeroportului „Henri Coanda“, puncte prin care se face traficul de droguri, si la frontiera de vest, unde e in „floare“ contrabanda cu tigari. Lipsa specialistilor in domeniul economico-financiar, cooperarea strinsa cu structurile politiei si transformarea procurorului intr-un manager al investigatiei sint doar citeva dintre neajunsurile pe care le-a amintit seful PICCJ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS