38.3 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTot mai multi craioveni au fost debransati de DISTRIGAZ SUD

Tot mai multi craioveni au fost debransati de DISTRIGAZ SUD

Debransarile de la reteaua de gaze, efectuate de DISTRIGAZ SUD, Sucursala Craiova, au fost reluate in aceasta saptamina. Dupa 1 septembrie, cind au contabilizat valoarea totala a datoriilor existente, reprezentantii institutiei au continuat actiunile, sperind ca astfel sa diminueze din restantele de citeva miliarde de lei. Primii vizati au fost consumatorii particulari. „Acestia sint reprezentati de cei care locuiesc la case sau cei care au iesit din asociatiile de proprietari si au incheiat contract separat cu noi. Debitele lor se ridica la 1,343 de milioane de lei. Aceste facturi care nu au fost achitate sint mai vechi de 30 de zile. Noi sintem ingaduitori, lasindu-le consumatorilor timp indelungat pentru a achita factura, din momentul emiterii“, a declarat Ion Ciobanu, contabil-sef, in cadrul DISTRIGAZ SUD.

Spre deosebire de anul trecut, in 2004 a crescut semnificativ valoarea debitelor catre DISTRIGAZ. Sperind ca vor intirzia debransarile, craiovenii care au situatii financiare precare, dar si restante se prezinta de multe ori la sediul institutiei pentru a incerca sa „scape“ de datorii. „Cei mai multi consumatori carora nu li se mai furnizeaza gaze vin in cele din urma si platesc. Mai exista insa si o alta categorie, a celor care se incapatineaza sa nu se conformeze, iar iarna apeleaza la lemne pentru a se incalzi“, a continuat Ciobanu. La polul opus, cu cele mai putine debite se afla asociatiile de proprietari din Craiova, ale caror datorii catre DISTRIGAZ ajung la maxim 400 de milioane de lei.

Agentii economici, pusi la colt

Agentii economici sint cei care tin insa capul de afis. In registrele DISTRIGAZ SUD, acestia figureaza cu datorii de aproximativ trei miliarde de lei. Aproape 90 la suta din restante apartin Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova. Pentru 2,7 miliarde de lei, aceasta a fost debransata, ultima factura achitata datind din februarie 2004. Cu o datorie mult mai mica, care a fost insa reesalonata, se prezinta si un sector din cadrul primariei Craiova: Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL), care are facturi mai vechi de 30 de zile, de aproximativ 900 de milioane de lei. Directorul acesteia, Ilie Badescu, a declarat ca „datoriile provin in special de la incalzirea serelor din parc. Intr-adevar, am fost debransati. Dar pina vine iarna vom plati, pentru ca atunci avem nevoie din nou de caldura“.

Pentru a diminua datoriile catre DISTRIGAZ, a aparut HG nr. 1043/2004. In articolul 19, se stipuleaza ca, incepind cu 15 septembrie, abonatilor rau-platnici nu li se vor mai furniza gaze, doar daca platesc in totalitate datoriile, care includ penalitatile, debitul, dar si taxa de inchidere-deschidere. Acestia vor fi obligati sa plateasca un avans de 300 de metri cubi, pentru particulari, 100 de metri cubi, asociatiile de proprietari, iar pentru agentii economici se va calcula media consumului pe ultimele 12 luni, stabilindu-se suma ce trebuie astfel achitata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS