11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCula Cartianu, imobil de patrimoniu ignorat de autoritatile gorjene

Cula Cartianu, imobil de patrimoniu ignorat de autoritatile gorjene

Intr-unul din satele comunei gorjene Turcinesti se afla Cula Cartianu, poate cea mai valoroasa piesa de arhitectura din secolul al XVIII-lea din intreaga Oltenie. Imobil aflat in patrimoniul national cu o valoare estimata la peste 10 miliarde de lei, Cula Cartianu a fost uitata complet de autoritatile din judetul Gorj. Dupa o istorie zbuciumata prin care a trecut atit cladirea, cit si familia Cartienilor, cula nu mai inseamna in momentul de fata decit un lacat pe o usa si buruieni in curtea care nu a mai fost ingrijita de citeva luni.

In apropierea casei cu etaj se afla o gospodarie mai mica si modesta care apartine urmasilor celebrului Enache Cartianu, un boier foarte bogat care a detinut peste 400 de hectare de teren in satul Cartiu, unde a si fost construita casa. Linga aceasta se afla un grajd, care, alaturi de cula, a fost studiat de generatii intregi de arhitecti si admirat de turistii romani si straini. In fiecare an, zeci de studenti vin sa vada modul in care mesterii au imbinat cu maiestrie caramizile si grinzile de stejar.

De altfel, o macheta a Culei Cartianu este expusa in holul Institutului de Arhitectura „Ion Mincu“ din Bucuresti, fiind considerata reprezentativa pentru arhitectura romaneasca din secolul XVIII.

Cula a fost restaurata in 1997

Cula Cartianu a fost restaurata in 1997 de catre firma RESTOR din Rimnicu Vilcea. Zidurile groase de un metru au fost acoperite cu un chit special adus din strainatate. Arhitectura imobilului este in mare parte aceeasi, fiind realizate doar citeva modificari, in ceea ce priveste baile. In prezent casa nu este deschisa circuitului turistic.

Elena Cartianu, profesoara de limba romana, este cea care are grija ca hotii sau alti amatori de distractii sa nu deterioreze monumentul. „A fost realizata de un mester turc pentru Enache Cartianu, strabunicul sotului meu. In anul 1975, prin presiuni extraordinare a fost vinduta statului pe 90 de mii de lei de catre socrii mei, Maria si Teodor Cartianu. Atit costa o masina.

Acum face cel putin zece miliarde de lei. In timp, mobilierul a fost luat si dus la Hobita, alte lucruri au fost furate. Camerele sint goale! Nu stiu de ce nu se face nimic cu ea. Au venit francezi si belgieni sa o vada. Au facut bai, dar nu exista canalizare. Pacat ca nu este pus in valoare un astfel de monument“, a declarat Elena Cartianu.

Atelier pentru mesterii populari

Drumul pina la cula este neamenajat, fiind mai degraba o poteca paralela cu piriul Cartior. Orice turist vede inainte de a ajunge la Cula Cartianu gramezile de gunoi aruncate de localnici pe marginea apei. In prezent, situatia culei este incerta, cel mai probabil in camerele casei urmind sa functioneze un atelier al mesterilor populari. „Casa a fost preluata de catre consiliul judetean, iar de administrare se ocupa acum Muzeul Judetean. Din cite am inteles, acolo vor sa duca mesteri populari care sa lucreze in lemn, pictori“, a precizat ion Calinoiu, presedintele Consiliului Judetean Gorj.

Din pacate, zona este moarta din punct de vedere turistic, cu toate ca o fundatie din Belgia s-a oferit sa finanteze restaurarea grajdurilor si amenajarea unor locuri de cazare. Autoritatile judetului se pare ca nu au nici un plan prin care sa fie pusa cu adevarat in valoare Cula Cartianu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS