„O batrina a ramas pe afara, ca n-au mai ingropat-o. Era ruda cu noi batrina. Am vazut cum s-au dus mai multi romi si au mincat carne din ea. Asa au facut, ca mureau de foame“, a povestit Mihaela Gabrita, de 78 de ani, din Tirgu Jiu.
Ultimii romi deportati din Gorj, supravietuitorii lagarelor din Transnistria, isi aduc aminte cu groaza de anii pe care i-au petrecut pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Timp de doi ani, in perioada 1942-1944, sute de locuitori de etnie roma din judetul Gorj au fost deportati din Romania in Transnistria si au trait cosmarul si teroarea lagarului. Lipsa de hrana si apa, conditiile de sclavie in care erau dusi sa munceasca au lasat urme adinci in memoria ultimilor supravietuitori ai „masacrului“ care s-a petrecut in acele locuri. Fiecare zi din viata traita in frig, mizerie si foamete s-a scurs ca plumbul topit intr-o clepsidra care masoara durata unui cosmar fara capat. Nici unul dintre romii care s-au intors acasa nu a povestit imediat rudelor ceea ce i s-a intimplat, lasind ca peste amintirile crude sa se astearna uitarea si poate iertarea fata de cei care i-au trimis in „gurile iadului“. Astazi, ei rememoreaza clipele in care timpul se rupsese din curgerea lui fireasca si viata incerca sa razbata din intuneric la lumina. Pentru a supravietui, unii dintre ei au devenit canibali, mincindu-si rudele moarte. Viata a mers insa mai departe.
O istorie traita
In Gorj, mai traiesc aproximativ 20 de supravietuitori ai deportarilor din Transnistria. Acestia povestesc ca numai un sfert din cei luati cu forta s-au intors acasa. Nimeni nu stie exact numarul celor dusi la exterminare. Mihaela Gabrita are 78 de ani si este unul dintre ultimii martori care pot relata cele petrecute in cei doi ani traiti in Transnistria. Batrina a vazut cum una dintre rudele ei moarte a fost devorata de alti romi infometati, care locuiau in acelasi bordei cu ea. „Ne-au dus pe toti acolo si ne-au bagat in niste bordeie de pamint: fara usa, fara fereastra, fara nimic – numai asa, o rogojina. Intr-unul au bagat atit de multi, incit s-a prabusit pamintul peste ei. Multi au murit. Altii au ramas afara, au inghetat si au murit de frig. A viscolit rau zapada pe ei. Cind m-am sculat, am vazut numai morti peste tot. Au venit nemtii si au inceput sa ii adune si i-au aruncat intr-o groapa mare de tot. Peste ei au aruncat pamint si paie ca peste niste animale. Toti gramada. O batrina a ramas pe afara, ca nu au mai ingropat-o. Era ruda cu noi batrina. Am vazut cum s-au dus mai multi romi si au mincat carne din ea. Asa au facut, ca mureau de foame. In rest, taiau ciini si magari si ne dadeau de mincare. Ne mai dadeau si piine de orz si tizic facut din coji de seminte de floarea-soarelui. Eu nu il puteam minca. Era negru ca pamintul“, spune batrina din Tirgu Jiu.
bBataie cu bastonul
Femeia isi mai aminteste si de lunile de munca la cimp. Cine nu putea sa munceasca risca sa fie batut pina isi dadea ultima suflare. Multi au pierit pe cimp, la cules de cinepa sau la scos de cartofi.
„Ne luau la munci agricole. Ne lua cu bastonul. Nu aveai voie sa cazi. Daca picai, erai lovit. Ne bateau cu bastonul. Toata ziua pe cimp aveam dreptul la doi cartofi cruzi. Cred ca au fost 10.000 de romi acolo unde am mers noi. Numai un sfert din ei s-au mai intors. Am avut si o sora care era gravida. Pe mine m-au si impuscat nemtii in mina. Sint multe de spus!“, a povestit batrina. Fundatia socio-culturala a romilor „Ion Cioaba“, in colaborare cu o fundatie din Germania, va realiza un film cu supravietuitorii romi din Transnistria, unii dintre primii vizati fiind chiar cei care mai traiesc in Gorj. Va mai fi editata si o carte, urmind sa fie realizata si o baza de date care sa-i includa pe toti romii care au avut de suferit de pe urma deportarilor. Unul dintre cei mai in virsta supravietuitori ai deportarilor din Transnistria este chiar bulibasa romilor din cartierul Meteor din Tirgu Jiu, Ceanghiri Stanescu, de 85 de ani.
