19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTimplar cu o singura mina

Timplar cu o singura mina

Ion Eftenoiu din Stanesti-Gorj este unul dintre cei mai buni timplari din judet, desi si-a pierdut o mina in urma cu 25 de ani. Oameni din tot judetul vin la el sa comande ferestre si usi pentru case. Barbatul spune ca lucreaza foarte bine cu un brat si calitatea lucrurilor facute este dovedita de numarul mare de comenzi pe care clientii le fac. „Am de lucru pina la sfirsitul anului si tot nu termin. Sint nevoit sa mai refuz din comenzi pentru ca pur si simplu nu fac fata. Eu sint pretentios si lucrarile mele trebuie sa fie perfecte, sa nu plece omul nemultumit“, spune timplarul. Fie ca este vorba de brad, de stejar sau de alt fel de lemn, Ion Eftenoiu lucreaza cu aceeasi indeminare.

„Am facut un vagon de usi si ferestre“

Timplarul din Stanesti s-a specializat in a lucra usi si ferestre si nu se teme deloc de invazia termopanelor. Clientii par sa fie si ei constienti de calitatea unei lucrari din lemn, astfel ca primeste comenzi de la oameni cu bani, care si-ar permite si varianta cu termopan. „Nimic nu se compara cu lemnul. Cind ti-oi face eu o usa de lemn, asa cum stiu, nu mai ai nevoie s-o schimbi. La mine vin doctori, oameni de afaceri, care prefera ca la casele lor sa-si puna timplarie de lemn. E clasic, e mai frumos. Fiecare client isi alege, in functie de buzunar, lemnul din care vrea sa-i fac lucrarea comandata“, a mai spus Ion Eftenoiu. Barbatul s-a apucat de aceasta meserie de la 15 ani, mostenindu-l pe tatal sau. Desi a urmat alte scoli si a lucrat toata viata la CFR, Ion Eftenoiu nu a incetat sa lucreze timplarie.

„Mi-am pierdut mina din greseala altcuiva“

„S-a intimplat in timpul manevrei unor vagoane. Mi-am pierdut mina stinga din greseala altcuiva. Un coleg a dat un semnal gresit si mi-a prins vagonul mina“, isi aminteste Ion Eftenoiu de accidentul produs in urma cu 25 de ani. Chiar daca a fost nevoit sa stea mult in spital, apoi sa-si intrerupa lucrul un an, barbatul a revenit, dupa vindecare, la vechea sa pasiune pentru lemn, iar lucrurile care ies din mina sa ii impresioneaza pe clienti. „Unii nu ma cred ca eu fac lucrarile pina nu ma vad cum lucrez. M-am obisnuit si nu am nevoie de ajutorul nimanui“, a mai spus timplarul. Singura dezamagire a mesterului este ca fiii sai, desi i-a invatat timplarie, au preferat sa se dedice afacerilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS