Conform analizelor efectuate de Directia Sanitar-Veterinara, carnea era comestibila
O sesizare facuta in urma cu doua saptamini de Ion Caramete, primarul din Runcu-Gorj, urmata de un control al Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC), s-a soldat cu demisia medicului Alin Municiora, directorul Centrului de Ingrijire si Asistenta Suseni. Controlul a fost facut dupa ce primarul Ion Caramete a reclamat ca bolnavii urmeaza sa primeasca la masa carne stricata. Inspectorii OJPC au confirmat acest lucru si au declarat ca toata carnea pe care urma sa o serveasca asistatii avea un miros ciudat. OJPC a aplicat o amenda de zece milioane de lei, constatind si alte nereguli la blocul alimentar.
Primarul din Runcu a declarat, la rindul sau, ca se gindeste sa-l demita pe director. Acesta insa si-a depus demisia din motive de sanatate. Lucrurile au luat o alta intorsatura dupa ce analizele efectuate de Directia Sanitar-Veterinara aratau ca respectiva carne de porc era corespunzatoare „organoleptic si fizico-chimic la parametrii analizati“.
Demisie cu presiuni
Dupa ce a primit rezultatele analizelor, directorul, care intre timp isi daduse demisia, a decis sa-si refaca imaginea. El a contestat amenda data de OJPC Gorj si, in acelasi timp, a hotarit sa-l actioneze in judecata pe primarul Ion Caramete, cel care a facut sesizarea si a declarat ca intentioneaza sa-l demita. Municiora ii cere primarului un miliard de lei despagubiri. El mai sustine ca au existat presiuni pentru a-si inainta demisia. Primarul Ion Caramete spune ca verificarile nu au avut legatura cu carnea stricata si nu acesta este motivul pentru care directorul si-a dat demisia. „Am vrut sa-l demit mai demult. A fost o catastrofa pentru unitate. Si-a dat demisia inainte sa apuc eu sa-l demit“, a precizat primarul. Conducerea OJPC declara, la rindul sau, ca nu si-a retras amenda de zece milioane si sustine ca probele nu au fost luate din carnea gasita la control.