Se spune ca romanul e artist „din nastere“. Dar asta nu il ajuta prea mult in vremurile de azi. Strainii care ne „calca“ tara mai alearga dupa dovezi ale acestei zicale. Mai cauta suveniruri suta la suta romanesti, care sa poarte amprenta traditiei si a frumosului de care li s-a povestit, insa pe rafturile magazinelor troneaza la loc de cinste doar turcisme si kitschuri. In acest timp, olarii si artistii care mai plamadesc din lut si lemn obiecte traditionale romanesti sint „exilati“ intr-un colt al Pietei Centrale, unde nu-i gasesc decit cei care le stiu amplasamentul. In Craiova nu exista nici un magazin care sa le expuna produsele. Nici un om de afaceri nu a gasit de cuviinta sa investeasca in traditie. Buticurile si chioscurile sint insa din ce in ce mai multe la numar.
Peste hotare, fiecare orasel exploateaza cele mai neinsemnate obiective pe care le transforma in puncte de atractie pentru turisti si, implicit, intr-o sursa de venit. Romania insa, tara cu traditii de basm, incearca parca sa isi stearga originile. Nimic nu mai este autohton. Totul este importat. Pina si suvenirurile oferite celor care ne viziteaza tara.
In Craiova, singurul loc care „respira“ traditie este un colt al Pietei Centrale, unde, pe citeva tarabe, mesterii olari veniti tocmai de la Oboga vind pe preturi de nimic minunatii din lut si lemn. Comertul lor este insa doar o „floare“ dintr-un peisaj imbicsit de turcisme, floare cu care nu se poate face primavara.
„Venim aici de ani de zile. Ne-am obisnuit si chiar daca nu ne scoatem uneori nici banii de benzina, nu putem sa renuntam la ce facem de o viata. O sa vina insa o vreme cind o sa disparem de pe piata, pentru ca nici copiii nostri, vazind ca nu vindem mai nimic, nu vor sa se mai apuce de olarit“, spune cu tristete Ilie Chirea. „Nea’ Uta“, cum este cunoscut in Oboga, spune ca raportul dintre cheltuieli si cistig este trist. Si ca numai dragostea pentru lut le mai da ghes sa continue.
„Facem o suta, o suta cincizeci de mii pe zi si benzina ne costa doua sute“
Pe tarabele olarilor gasesti tot ce ai nevoie si ce nu, la preturi decente si, mai ales, negociabile. Strachini cu cinci mii, ulcioare cu zece – treizeci sau cincizeci de mii, oale de vin de un litru si jumatate la 25.000 de lei, icoane, cosuri impletite, scaune etc. „Tot romanii nostri care iubesc traditiile vin si cumpara. Strainii sint rari, ca nu ne stiu locul. Mai vin cind ii aduc craiovenii care stiu unde sa ne gaseasca. In curind nu o sa ne mai gaseasca insa deloc. Facem o suta, o suta cincizeci de mii pe zi si benzina ne costa doua sute. Dam un milion o suta pe un metru cub de lemne si nu ne scoatem nici cheltuielile… Ca lutului ii trebuie caldura, ii trebuie 1.000 de grade Celsius. Daca nu se satura de foc, ramine necopt si crapa. Si noi nu ne batem joc de clienti“.
Nea’ Uta spune ca a cautat magazine carora sa le livreze produsele angro, dar nimeni nu s-a aratat interesat de „cioburile“ lui. Nu l-a durut refuzul lor, ci faptul ca s-a convins ca traditiile romanesti mor si nimanui nu-i pasa.
