28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtentie la mita electorala!

Atentie la mita electorala!

Campania electorala pentru alegerea primarilor, a consiliilor locale si judetene se desfasoara pina in dimineata de 5 iunie (in preziua alegerilor locale). Pe timpul campaniei electorale, nu doar reprezentantii partidelor si aliantelor politice trebuie sa fie atenti in legatura cu atitudinea lor, ci si cetatenii. Conform Legii 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, cetatenii care primesc bani, bunuri sau alte foloase pe timpul campaniei electorale savirsesc o infractiune care se pedepseste cu inchisoarea de la sase luni la cinci ani. De asemenea, se pedepseste si tentativa.

Legea prevede ca, in campania electorala, candidatii, partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale, precum si cetatenii au dreptul sa-si exprime opiniile in mod liber si fara nici o discriminare, prin mitinguri, adunari, utilizarea televiziunii, radioului, presei si a celorlalte mijloace de informare in masa. In timpul campaniei electorale trebuie sa se asigure candidatilor, in mod nediscriminatoriu, spatii corespunzatoare pentru a se intilni cu alegatorii. Spatiile pot fi amplasate la sediul primariei, in scoli, universitati, case de cultura, camine culturale si cinematografe si se asigura pe baza de intelegere cu privire la cheltuielile de intretinere. Legea interzice organizarea actiunilor de campanie electorala in unitatile militare, precum si in spatiile din scoli si universitati in perioada de desfasurare a cursurilor.

Campania electorala prin serviciile de programe audiovizuale, publice si private trebuie sa serveasca intereselor generale ale electoratului – de a primi informatii corecte, astfel incit sa poata vota in cunostinta de cauza -, ale partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale, organizatiilor cetatenilor apartinind minoritatilor nationale si candidatilor – de a se face cunoscuti si de a-si prezenta platformele, programele politice si ofertele electorale -, ale radiodifuziunilor – de a-si exercita drepturile si responsabilitatile care decurg din profesiunea de jurnalist.

Radiodifuzorii publici si privati sint obligati sa asigure, in cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfasurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate si corecte pentru toate partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale, organizatiile cetatenilor apartinind minoritatilor nationale, precum si pentru toti candidatii.

Legea interzice cumpararea de spatii de emisie in vederea difuzarii de clipuri sau de emisiuni electorale. Accesul partidelor politice parlamentare, aliantelor politice si aliantelor electorale ale acestora, precum si al candidatilor independenti la serviciile publice de radiodifuziune si de televiziune, inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora, este gratuit.

Cu 48 de ore inainte de ziua votarii este interzisa prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorala. De asemenea, in ziua votarii este interzisa prezentarea sondajelor realizate la iesirea de la urne, inainte de inchiderea votarii.

Utilizarea locurilor de afisaj electoral este permisa partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale care participa la alegeri si candidatilor independenti, cu conditia ca pe un panou electoral fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala ori candidat independent sa aplice un singur afis electoral. Afisarea mijloacelor de propaganda electorala in alte locuri decat cele permise potrivit prevederilor legale, precum si distrugerea, deteriorarea, murdarirea, acoperirea prin scriere sau in orice alt mod a listelor electorale, a platformelor program afisate sau a oricaror alte afise ori anunturi de propaganda electorala constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la trei la cinci milioane de lei.

De asemenea, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase in timpul campaniei electorale, precum si in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati sau un anumit candidat pentru functia de primar sau de consilier constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoarea de la sase luni la cinci ani. Aceeasi sanctiune se aplica persoanelor care primesc bani, bunuri sau alte foloase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS