16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimaria Craiova si Prefectura Dolj au nevoie de zeci de miliarde de lei pentru consolidare

Primaria Craiova si Prefectura Dolj au nevoie de zeci de miliarde de lei pentru consolidare

Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, similar cu cel din 1977, ar putea matura pur si simplu cladirile din Craiova. Un astfel de cutremur, conform previziunilor, se va produce pina in 2010. Ce fac autoritatile locale in acest sens? Aproape nimic. „Nu exista nici un raport statistic al cladirilor cu risc seismic ridicat. Nimeni nu stie cite cladiri subrede sint in Craiova. Exista multe cladiri cu probleme. Am primit sesizari din partea proprietarilor de apartamente, ne-am deplasat la fata locului, am facut evaluari, dar in unele cazuri nu ne-au lasat nici macar sa intram in apartamente. Am cheltuit bani degeaba“, spune ing. Buteanu Dumitru-Cornel, consilier la Directia de Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Judetean Dolj. Conform legii, proprietarii trebuie sa se ingrijeasca de consolidarea locuintelor. Ordonanta 20/1994 prevede ca imobilele afectate de cutremur cu destinatie de locuinta pot fi expertizate pe banii statului. „Am facut expertize cu bani de la stat, iar pasul urmator era elaborarea unui proiect de consolidare platit de proprietar. Aceste studii sint costisitoare, iar oamenii au renuntat ulterior la ele“, a declarat Dumitru Buteanu. Desi cei interesati pot lua credite cu dobinda de numai 5% pe an pe o perioada de 15-20 de ani pentru imobilele din clasa de risc 1 (maxim), nici o persoana nu a solicitat un astfel de credit.

In prefectura tremura… podelele

Majoritatea blocurilor din Craiova sint construite inainte de 1977. Cele mai vechi blocuri se gasesc in centru, la Romarta, Lumea Copiilor si pe strada Madona Dudu.

„Fonduri de la buget pentru expertiza nu am mai primit de patru ani. Ultima cladire expertizata a fost Casa Alba in 2000, dar bugetul de 50 de milioane de lei pe an nu ne-a ajuns pentru definitivare. Desi am facut cerere la Bucuresti pentru suplimentarea fondurilor cu 14 milioane, nu ni s-a aprobat“, a mai spus Dumitru Buteanu. Din lipsa fondurilor, si Primaria Craiova, si Prefectura Dolj isi au sediul in cladiri cu mult sub limita de siguranta in cazul unui cutremur similar celui din 1977. „Daca vine vreun cutremur, vom vedea cum se comporta fiecare cladire. Pentru consolidarea Prefecturii Dolj am avea nevoie de peste zece miliarde de lei, bani pe care nu-i avem. Daca te plimbi prin birourile cladirii, tremura podelele si ai impresia ca te prabusesti“, mai declara ing. Buteanu.

Intr-o situatie dificila se gaseste si Muzeul de Arta, a carui tencuiala a inceput sa cada din cauza infiltratiilor de apa.

Lipsa unei situatii centralizate a imobilelor in pericol de prabusire in cazul unui cutremur nu poate decit sa ingrijoreze autoritatile locale, cu atit mai mult cu cit Doljul este inclus intr-o zona seismica de grad opt pe o scara de la sase la noua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS