Dumitru Nebeja a lucrat 40 de ani ca muncitor cu inalta calificare in cadrul CFR. „Am fost erou al muncii“, repeta batrinul ca o placa stricata, din patul de spital unde l-au adus oamenii milostivi care l-au gasit dormind pe o banca, in gara. Ramas pe drumuri si hulit de rudele care nu ii vor decit pensia, nea Dumitru s-a intors de un an la vagoanele la care a mesterit mai mult de jumatate din viata. De data aceasta insa in calitate de calator. Pentru ca viata l-a aruncat pe drumuri si nimeni nu-l vrea, Dumitru Nebeja doarme in vagoane, in timp ce trenurile il poarta prin toata tara. Pentru ca are permis de gratuitate pe toate liniile, batrinul calatoreste numai la clasa I. Din cind in cind, mai coboara in garile unde stie ca este cald si doarme pe banci.
Dupa 40 de ani de munca in cadrul CFR, Dumitru Nebeja isi tiraste batrinetea tot prin vagoane de tren. Lipsa unei familii care sa-l sustina – de nevasta s-a despartit de mult, iar baiatul nu vrea sa stie de el- si citeva hotariri gresite din viata lui l-au lasat pe batrinul de 73 de ani pe drumuri, ducind o viata mizera. Luciditatea si memoria care nu l-au parasit in ciuda virstei sint ca un blestem. „Am fost om ca lumea la viata mea si uite ce am ajuns…“.
De trei zile ocupa unul dintre paturile din saloanele Spitalului de Urgenta Craiova. L-au adus niste necunoscuti, impresionati de batrinul cu parul alb care dormea chircit pe o banca din gara.
„Sint necajit. Dorm prin gari, prin trenuri. Ma fura golanii noaptea, mi-au furat pina si actele. Am fost muncitor cu inalta calificare la CFR. Am lucrat in toate depourile din tara asta. Ma cunoaste toata lumea… De fapt, nu ma mai cunoaste nimeni. Au iesit toti la pensie. Acum ma cunoaste doar politia, care ma gaseste pe banci, in gara“.
„Binevoitori“, cu ochii numai dupa pensie
Dumitru Nebeja spune ca si-a iubit foarte mult meseria. Nu-i displace faptul ca s-a intors la trenuri si la sinele de cale ferata. „Imi iau o bere si un kil’ de cirnati si ma plimb pina se opreste trenul, la cap de linie…“. Dar e batrin, calatoriile il obosesc si simte din ce in ce mai des nevoia sa se opreasca undeva, sa se odihneasca, sa primeasca o vorba buna si un blid cu mincare calda.
„Apartamentul l-am vindut de mult. M-a mintit o femeie ca ma ingrijeste ea si mi-a zis sa-l vind si sa-mi iau unul in Craiovita, linga ea. L-am vindut si, cind sa il iau pe alalalt, mi-a cerut s-o trec pe contract. N-am vrut si s-a terminat totul. Toti se uita sa insele si sa ma fure. Fratii se uita sa-mi ia pensia, fiu-meu a venit la mine acum sapte, opt ani sa-i dau trei milioane pentru nepoata-mea. I-am dat. Si de atunci nu l-am mai vazut“.
Dumitru n-a avut parte nici de banii obtinuti din vinzarea apartamentului. Saritor la necazul altuia, batrinul a fost de acord sa imprumute o gestionara a CFR cu suma de 15 milioane de lei, aceasta luindu-si angajamentul ca ii va restitui banii in luna ianurie a acestui an. Cei doi au incheiat o chitanta de mina, pe care batrinul o tine in portofel ca pe o pagina din Biblie. „Danciu Gabriela ii spune la femeia asta. Si-a batut joc de mine. Acum imi spune ca o sa-mi dea cite un milion, un milion, cu tiriita. Nu ma mai aleg cu nimic din banii astia. Cind am imprumutat-o, m-au intrebat oamenii aia de la CEC cum de am curaj am sa-i dau, ca ramin fara ei. Nu i-am ascultat si uite ce am patit“, spune batrinul, care este hotarit sa o reclame pe gestionara la politie si, daca e nevoie, sa o dea si in judecata.
Calator de nevoie, prin toata tara
De cind nu mai are casa, Dumitru a umblat cu trenul prin toata tara. „Cautam gari in care stiam ca baga caldura si acolo coboram. In Craiova nu mai puteam sa ramin. Ma stia toata politia. La Tirgu Jiu imi place cel mai mult, ca e o gara calda. Si la Lugoj e cald, si la Cluj… Am dat tircol la toata tara. Am ajuns pina la Satu-Mare. Cu permisul asta pot sa ies si din tara. Cu pasaportul as rezolva, ca am auzit ca nu e scump si eu am bani. Nu beau, nu fumez si din pensie nu-mi iau decit haine si mincare…Dar mi-e frica sa ies singur din tara… E rau sa n-ai pe nimeni. De-aia am si decazut. Am alergat cit am putut, cit am fost in putere. Dar acum m-as odihni si eu intr-un camin de batrini. Vorbiti dumneavoastra sa ma primeasca acolo? Dar mai veniti miine pe la mine? Macar asa, sa mai stam de vorba…“.
