Are 53 de ani si este oarba. Maninca o data pe zi, din pomana pe care i-o dau oamenii din sat. Acoperis deasupra capului nu mai are, desi i-a ramas mostenire de la parinti o casa cu toate cele trebuincioase. A fost data afara de singurul ei copil, pe care l-a adus pe lume acum vreo 30 de ani, in urma unui viol. Ca sa-si recupereze casa, a fost nevoita sa se adreseze instantei. Cheltuielile de judecata cu propriul fiu sint insa peste posibilitatile sale. Asa ca nu mai are decit o singura cale: sa se roage la Cel de Sus sa-i ia zilele.
Cosmarul Constantei Predoi din Apele Vii – Dolj a inceput in urma cu citiva ani, cind Ovidiu, fiul sau, impreuna cu sotia, Mirela, au pornit impotriva ei o adevarata campanie de convingere pentru a le ceda lor casa in care locuiau cu totii la vremea aceea, prin intocmirea unui contract de vinzare-cumparare.
Intii, au asaltat-o cu rugaminti, cu argumente puternice, menite sa dezarmeze apararea bietei femei – ca e batrina, ca boala este destul de grava si poate muri in orice clipa, ca vor avea grija de ea pina la moarte si se vor ocupa apoi si de pomenile crestinesti. Constanta nu a cedat. Nu pentru ca nu ar fi dorit sa le lase lor averea, o casuta amarita si o curte prapadita, dar, femeie simpla de la tara, nu a crezut ca este necesar sa intocmeasca acte pentru mostenire.
„Eu nu mai am mult de trait, ma copii, vedeti si voi ca abia ma mai tin, ce rost are facem acte pentru saracia asta de casa? Tot voua va ramine, mama, ca voi sinteti copiii mei!“, le-a spus femeia in nenumarate rinduri, crezind ca vor pricepe ca intocmirea unor acte la oras, la Craiova, ar fi fost o cheltuiala in plus.
A semnat fara sa vada
Fiul si nora nu au priceput. Si au trecut la amenintari: ca or s-o lase sa moara de foame, oarba si vai de capul ei, ca nu o mai primesc in casa si o sa stea singura, fara foc si fara lumina in odaia de chirpici, facuta de mult, in curte. Vazind ca nu e chip sa-i convinga si satula de discutii, anul trecut, Constanta Predoi a renuntat sa se mai lupte cu copiii. S-au urcat in autobuz cu totii – au luat si cei doi nepoti, copiii lui Ovidiu si ai Mirelei – si au plecat la Craiova. Cum cei doi se interesasera intre timp ce trebuie sa faca, au mers direct la un birou notarial. Ajunsi aici, Constanta a fost lasata la usa, cu copiii. Ovidiu si Mirela au intrat la notar si, dupa citeva minute, au iesit cu niste hirtii in mina. I-au cerut Constantei sa le semneze. Femeia a intrebat despre ce este vorba si l-a rugat pe baiat sa i le citeasca. „Lasa, ca nu avem timp, le e foame copiilor. E contractul de vinzare-cumparare si o clauza prin care noi ne angajam sa te ingrijim pina mori“. Constanta nu a mai ripostat, a luat pixul si, fara sa poata distinge nici macar un cuvint din actele respective, si-a pus semnatura acolo unde a indrumat-o fiul sau.
Constanta mai intra in casa ei doar cind o aduce politia
„Abia citeva zile mai tirziu, cind m-am dus la politie dupa ce m-au batut si m-au dat afara din casa, am aflat si eu de la seful de post ce scria in acte“, isi aminteste Constanta Predoi. „Le facusem vinzare directa pe 25 de milioane de lei si ei se angajasera sa ma intretina pentru suma de zece milioane. Dar n-am primit nici un ban si, bineinteles, nici ei nu mi-au cerut. Dar nici in casa nu m-au mai lasat sa stau. Au inceput sa ma bata si nora, si baiatul. Mi-au spus sa plec, ca ei nu au cu ce sa ma tina. Noroc ca am o camera in curte, pe care au uitat sa o specifice in contract, asa ca asta e singura care mi-a mai ramas. Dar nu stau acolo decit cind ma aduce inapoi politia, batuta la singe de copii si scoasa in ulita cu injuraturi. Sint oarba, iar de muncit nu am unde. Pentru un colt de piine mai merg si eu pe la femei prin sat sa le mai ajut cu una, cu alta, cit pot. N-am lemne, asa ca dorm in frig. Pe nepoti nu-i lasa nici sa se uite la mine, ii cheama in casa cind sint eu acolo. Nici nu stiu ce le-a spus, ca nici ei, cit sint de mici, n-au ochi sa ma vada. Si sint nepotii mei, copiii baiatului meu, pe care l-am crescut bolnava si oarba si fara sa ma ajute cineva pe lumea asta… Am fost la Judecatoria Craiova sa cer sa se rezilieze contractul, pentru ca au profitat de mine si nu am vazut ce semnez. Dar mi s-a spus ca pentru introducerea actiunii de judecata imi trebuie un timbru in valoare de trei milioane patru sute de mii de lei. De unde sa iau banii astia, cind eu am o pensie de 170.000 de lei?“.
„Ma judec cu propriul copil ca sa ma lase sa mor linistita“
Ajunsa la capatul puterilor, dupa o viata plina de nenorociri si necazuri, Constanta Predoi se afla in pragul disperarii. Cu un handicap pe care a trebuit sa-l suporte in tacere toata viata – sechele, encefalopatie, nevazatoare -, a trebuit sa se descurce singura si sa-si indrepte toate sperantele si eforturile pentru singura fiinta draga: fiul ei, Ovidiu.
„La 20 de ani am fost violata. Cu asa rusine pe capul meu, a trebuit sa inghit huiduielile oamenilor din sat. Parintii m-au dat afara din casa, spunindu-mi sa ma intorc numai dupa ce lepad copilul. Dar nu m-a lasat sufletul sa o fac. L-am crescut cum am putut, cu un codru de piine dat de pomana, cu o jumatate de ou luat de la vreun om milos… L-am facut om mare, l-am insurat. M-am gindit ca, asa sluta, bolnava si singura, cum am fost toata viata, macar la batrinete o sa am un sprijin… Cine ar fi crezut ca voi ajunge sa string bani sa ma judec cu propriul meu copil, ca sa ma lase sa mor linistita?…“
