La 85 de ani, Ion Pirjan a plecat de linga fiul sau ca sa nu devina o povara
Un mehedintean de 85 de ani, plecat de pe meleagurile natale in urma cu aproape trei decenii, s-a intors pentru a-si regasi linistea la Centrul de ingrijire si asistenta din Strehaia.
Ion Pirjan s-a nascut pe 18 septembrie 1918, in comuna mehedinteana Burila Mare, si a lucrat 25 de ani la Intreprinderea de Industrie Locala din Caransebes, ca sef de serviciu financiar. Dupa ce s-a pensionat, in anul 1974, s-a mutat impreuna cu sotia sa la Dragasani, unde locuia fiul lor. O data cu moartea sotiei sale, in 1988, boala lui Ion Pirjan, cataracta senila la ambii ochi, s-a agravat. Nedorind sa fie o povara pentru fiul sau, batrinul a luat decizia de a se interna la un camin de ingrijire. Asa a ajuns in Strehaia.
„In 1988 a murit sotia mea si am mai stat cu baiatul pina in 1997, cind n-am mai putut sa merg. Statea la etajul trei si devenise imposibil pentru mine sa mai urc. Prima data, m-am internat la Caminul din comuna Lungesti, judetul Vilcea, dar n-am stat acolo decit vreo sase luni. Am facut cerere la Severin, sa ma mute la un camin din judet, ca eu sint mehedintean, nascut in satul Mileni, comuna Burila Mare. Acum, ma simt bine aici, ca avem mincare buna, caldura. Sint un om destul de retras, imi place linistea, nu-mi place sa vorbesc mult“.
„Ultimul drum l-am facut pe picioarele mele“
Desi are probleme cu vederea, din cauza bolii de care sufera, Ion Pirjan citeste in fiecare zi ziarele. Pina in urma cu putin timp, se ducea chiar si la biblioteca amenajata in cadrul centrului. Batrinul este nelipsit si de la sala de gimnastica existenta la Centrul de ingrijire de la Strehaia, iar datorita masajului pe care i-l fac asistentele, durerile de reumatism aproape ca i-au disparut.
„Ca sa treaca timpul mai repede, cumparam ziare din oras; le citesc aproape pe toate. Am mai luat carti de la biblioteca, dar ma supara ochii, capul si nu mai pot citi. Pina acum doi ani, puteam sa mai merg, dar acum nu ma mai ajuta picioarele. S-a facut aici, in camin, o sala de gimnastica si de cind merg acolo au inceput sa ma mai lase durerile, mai ales dupa masajele pe care ni le face o doamna specialista. Ultimul drum, pe picioarele mele, l-am facut pina la primarie“, mai spune Ion Pirjan.
Singurul sau regret este acela ca fiul sau nu-l viziteaza decit o data la doua luni. „El mi-a mai ramas, atit cit voi mai trai!“, a incheiat cu lacrimi in ochi batrinul.
