Constantin Glavan a ajuns primar brusc. Fara vreo simpatie politica, fara vreo functie importanta „inainte“, cu singurul merit ca a facut un tirg, un teren de fotbal si a deszapezit de citeva ori ulitele Radovanului, s-a vazut pe listele electorale din 2000, printre cei 11 candidati cu realizari si merite deosebite. S-a bucurat atunci, crezind ca „o sa iasa miere“. Acum, la trei ani de la numire, abia asteapta sa se termine mandatul. Pina atunci, se mira in fiecare dimineata ca nu i-a dat inca nimeni foc. Dar nu-si pierde speranta: intre doua pietruiri de drum si o retrocedare, s-o gasi cineva sa-i faca felul.
Era luni dimineata, isi aduce aminte Glavan. Inca de duminica ii spusese maica-sii ca, la prima ora, el se duce la primarie, ca si-a luat serviciu acolo. S-a trezit asadar cu noaptea-n cap, sa se imbrace frumos, cu esarfa tricolora pe piept. Cind sa dea sa iasa, maica-sa zice: „Vali, mama, nu uita urciorul…“.
Primarul n-a zis nimic. Nu pricepea, dar n-avea timp de explicatii, il chema datoria.
„Ma Vali, urciorul, ma, ca ne uscam de sete“, a mai zis femeia, inhamind de zor vaca la caruta. A aruncat doua sape, traista cu mincare si s-a asezat in caruta, innodindu-si inca o data basmaua. Abia atunci l-a vazut pe fiu-sau cum se invirtea primenit ca la nunta, cu un carnet in mina.
„Ce ai, ma copile, bolinzisi? Asa te-ntolisi de prasit?“.
Pe Glavan l-a apucat risul.
„Mama, nu ti-am spus: eu de azi ma duc la primarie. M-au facut primar“.
„Pai stai mult?… Da’ te duci si miine?“.
Glavan nu i-a mai raspuns si s-a dus la treaba. Si atunci, si a doua zi. Astazi, la trei ani de la alegeri, tot se mai duce. Nu ca i-ar mai placea, a avut timp suficient sa vada ce inseamna primaria, dar nu poate lasa treaba neterminata.
Omul cinstit, la locul nepotrivit
De meserie mecanic de utilaj, Constantin Glavan nu a avut ambitii mari in viata. I-a placut sa munceasca si sa cistige din munca. A lucrat pina acum trei ani la CFR, la Craiova, pe wola, o masina cu care incarca piatra, descarca, deszapezea strazile in oras. Seara, uneori noaptea, cind termina, dadea o fuga cu wola la Radovan, sa mai ajute vreun om sa care porumbul din cimp ori sa curete o ulita cu namolul de o juma’ de metru. Treptat, oamenii au inceput sa nu mai faca nimic fara sa-i ceara ajutorul. Iar Costica Glavan nu refuza pe nimeni, caci isi iubea satul si oamenii de acolo. Intr-o vreme, cind au ramas pe santier niste betoane care nu mai foloseau nimanui, Glavan le-a luat cu wola si le-a dus acasa,. A doua zi a inceput sa construiasca tirgul la care visau oamenii de ani si ani. La scurt timp a facut si terenul de fotbal pentru copiii care visau sa-l intreaca pe Lacatus. In citiva ani, Glavan a ajuns om important in sat, iubit si pretuit de toti. Modest, nu a ridicat niciodata pretentii, nu s-a laudat si nu a cerut ceva vreodata. Pina in 2000, cind, de gura oamenilor, a crezut ca vrea scaunul cel mai inalt de la primarie.
„Facusem destule ca simplu muncitor, iar in calitate de primar eram sigur ca o sa intorc lumea cu susul in jos. Radovanul va fi fruntea tarii!“.
S-a pus pe liste, printre ceilalti 11 candidati – toti cu convingeri politice de nezdruncinat si spuse in gura mare. Sperantele erau mici. Glavan n-avea nici studii, nici experienta, doar dragostea si recunostinta oamenilor. Suficient insa sa cistige.
Problemele unui primar
Doua – trei luni a fost greu. Incerca sa se acomodeze cu scaunul. Oamenii din jurul lui il ajutau, dar sa tii piept unei comune intregi care se uita la el ca la Dumnezeu, unei birocratii care-l storcea de puteri, unor legi pe care trebuia sa le invete nu era lucru usor. Unde mai pui ca secretara si prim ajutor era chiar mama lui, femeie de la tara, cu principii.
„Vali, mama, uite scrisorile astea! Le adusa Leana din deal, cica are o judecata cu cumnatu-sau. Da’ scrisa ea aci tot, vezi tu. Alelalte sint de la Gica a lu’ Stefana, Marin si Jane, ala, stii tu, de i-a murit nevasta anu’ trecut. Mai sint neste scrisori. Le adusa unu’ din Tirnava… Le pusai colo, pe briu’ casei… Vezi si tu, mama, cum faci, ca oamenii sint sarmani si multi, au nevoie de sprijin. Si cine sa-i ajute daca nu primaru’, copilu’ meu?“.
Glavan nu mai gasea scrisorile pe briu’ casei, le aduna de prin curte, pe unde le imprastia vintul, ori din noroi, ciugulite de gaini. Le lua totusi si le citea. Azi asa, miine asa, cu timpul nu mai raminea pic de loc in agenda primarului. I-a zis mama-sii sa nu mai ia nimic, ca pe el nu-l intereseaza ca ala s-a batut cu nevasta, ca i-au murit ratele lu’ tanti Lenuta, ori ca Gheorghe vine beat de patru ori pe saptamina. In trei – patru luni a invatat insa cum stau lucrurile si ca de ascultat trebuie sa-i asculte pe toti. De ajutat, pe rind si la timpul lor.
„Daca nu mor, plec“
„Dimineata ma uit daca mi-au dat foc. Nu? E, mai e si miine zic“, face haz de necaz Constantin Glavan, dupa trei ani de primarie. „Usor? Nu, nu mi-a fost usor nici o clipa. Mi-ar fi fost daca nu eram asa de bun… Pentru ca am invatat un lucru: primarul trebuie sa fie al dracului daca vrea sa reziste in functie“. Glavan zimbeste amar. Visul lui a fost altul. Ce a iesit? Da, niste drumuri pietruite, retrocedarile, miine – poimiine telefon si cablu. Dar lui nu i-a ramas nimic pe dinauntru. Si-a macinat mintea si sufletul cu altii, poate rai, poate buni, nici nu vrea sa stie. Cu ce a ramas?
„Aici nu e ca la Bulucea, sa dau telefon, sa vina gardienii. Eu ies, daca e nevoie, si plec dupa aia acasa, linistit bine cu un pumn in falca sau cu un sut in spate. A fost beat, nebun, ce mai conteaza, eu tot batut ramin… Si in fiecare zi am cite o surpriza de nici nu mai bag in seama… Aia de la 416 vin dupa bani, cu puradeii care urineaza pe hol, pe jos sau in galeata cu apa. Nici cana n-o mai gasesc. Care luasi, ma, cana?, zic. «Ce, ba, ramasasi intr-o cana?» Pot sa mai zic ceva? Tac si intru la mine. Dai dreptate unuia, te pupa, vine alalalt sa-ti dea in cap…“.
Mai sint si consilierii – opt dintre ei i-au fost contracandidati la alegeri – care nu-i dau nici un ajutor. Ba, mai mult, il sapa ori de cite ori au ocazia si il ponegresc. O sedinta de doua ore, dupa care isi iau milionul si pleaca acasa.
Dupa atitea „satisfactii“, primarul din Radovan este satul pina-n git de primarie. Rabdare mai are insa, ca nu mai e mult pina la sfirsitul mandatului, cind o sa plece bucuros de pe asa scaun teapan.
„Daca nu mor – astept din clipa-n clipa sa-mi unga poarta cu catran, cum e obiceiul aici cu cei sortiti pieirii -, plec. Ma intorc pe santier, acasa, la Craiova. Am o nevasta si o fata de care trebuie sa ma ingrijesc….“.
