„Declaratia de venit global? Pai cum s-o fac ca piranda mea e aici tot timpul, cu mine, si stie cite fac. A! N-avem noi bani sa cumparam TVA. Noi lucram caramida asa, cu circa. Da’ ce-i ala? Marche….cum? Marcheting? N-avem, domne! Noi vindem doar caramizi. Noi avem trei carute si mirtoagele alea. Am invatat sa facem caramizi, caramizi facem. Marchetingurile alea din ce se fac, tot din pamint?“
Probabil ca multi dintre dumneavoastra au vazut pe la marginea localitatilor satre de tigani care fac caramizi arse. Ei nu au auzit de TVA, de impozit pe venit global, in schimb s-au interesat cum pot sa-si asigure productia in cazul unor calamitati naturale. Am stat de vorba cu membrii satrei lui Rozmarin Maximilian.
Caramidarii sint tigani aparte, asa cum le place lor sa spuna. Spre deosebire de confratii lor, ei nu au avut niciodata bani multi, insa nici nu au murit de foame. Ei nu fura fier vechi pe care sa-l vinda, iar cu banii obtinuti sa-si construiasca palate. Spun ca nu-si vor schimba niciodata meseria pentru ca, dincolo de sursa de existenta pe care le-o asigura aceste caramizi, le place ceea ce fac. Nu este nici un membru al familiei care sa nu participe la facerea caramizii.
„O sa le dam ce avem sub fuste!“
Stirea ca ar putea sa plateasca impozite ii face pe tigani sa li se urce singele la cap. Marita Maximilian spune ca nu vor plati taxe in ruptul capului: „Eu nu platesc nimic. Eu ma canonesc cu toti puradeii astia si cu batrinii sa facem o caramida si astia vin sa ne ia. Ce sa ne ia? Ce sa le dam? O sa le dam ce avem sub fuste in loc de impozite de alea, cum le zice. N-am platit de cind stiu eu, de la batrini, impozite. Firme
n-avem. Ce, o sa vina ei sa ne puna ceasuri din alea de numarat caramizile? Biruri sa dea cei care au afaceri, nu noi, ca afacere e cind munceste altul pentru tine! Ce facem noi se numeste ocna. Asta, va spun eu, ca e o munca foarte grea. Cum carau sclavii piatra, asa caram noi cu spinarile la sacii de pamint. Am auzit pe-aci ca vrea primaria sa ne ia o cota, dar pe ce, ca nici pamintul nu e al lor. Aducem pamintul tocmai din ripe si din vai, ca trebuie un anumit pamint. Nu orice fel de tarina e buna“.
„Nu auzi ca angro nu vindem?“
Satra lui Maximilian nu pare sa fi auzit de TVA, declaratii de venit global, de marketing si accize. Seful clanului, Rozmarin Maximilian, crede ca declaratia de venit global ar trebui sa i-o faca nevesti-sii.
„Eu nu trebuie sa-i declar nimic lu’ nevasta-mea ca la noi, la tigani, nu e ca la voi, la romani. Eu nu ascund nimic de ea. Ea numara caramizile, noi muncim cot la cot. Cum e cu TVA-ul asta? E masina care face electric caramida sau ce e cu el? Oricum, noi ne pastram obiceiurile, facem caramida cu mina. Nu avem nici curent acolo, ca asta cred ca merge pe curent, ca doar n-o merge cu lemne. A, e tot un fel de bir? Da-l dracu’ atunci! Ce sa va dam? Marche…cum? Marcheting? N-avem, domne’ decit caramizi din astea la 1.300 bucata. Dar mata vrei sa cumperi ceva sau numai sa ma tii de vorba? Singura marfa pe care o avem e caramida. Hai, ca daca iei mai multa, mai las la pret. Ti-o dau cu 1.000 de lei bucata. Cum sa vind si angro, nu-ti spusai ca vind numai caramida? Daca vrei sa iei ceva, bine. Daca nu, pleaca. Nu-ti spusai ca eu n-am decit caramida? Ca asta nu gasesti niciunde“.
Concurenta intre caramidari
Tiganii caramidari spun ca meseria e transmisa din generatie in generatie si, chiar daca este una dintre cele mai grele munci, tot se mai gasesc oameni dispusi sa o faca. Multi dintre ei au facut caramida pe vremea lui Ceausescu, apoi au renuntat, crezind ca pot trai cu o munca mai usoara. Mestesugul poate fi practicat numai vara si, pentru a face un cuptor, tiganii muncesc doua-trei luni. Intii cara pamintul si apa, apoi incep sa toarne caramida. Un mester priceput face si 1.000 de caramizi pe zi. Urmeaza uscarea la soare si abia apoi caramizile sint strinse in cuptoare si arse la foc special. „Cam 20.000 de caramizi fac intr-o vara, dar uneori nu le vind pe toate. Ramin de pe un an pe altul. Nu prea mai sint clienti si sint si multi caramidari, asa ca trebuie sa las la pret. Dar nu poti nici sa scazi prea mult, ca atunci o dai degeaba. Nu ramine mare lucru. Cit sa traiesti cu nevasta si cu copiii. Daca ar fi rost de bani, am avea si noi palate, nu amaritele astea de casute“, spun tiganii caramidari. Ca sa fie siguri ca-si vind marfa, tiganii si-au amenajat la porti adevarate expozitii, pe care clientul le vede daca trece pe sosea. Caramizile sint lasate in grija copiilor sau a batrinilor, care sa negocieze cu cumparatorii.
