Mama – casnica, tatal – disponibilizat
Sa se nasca intr-o singura familie cinci premianti, olimpici si bursieri e poate un semn de sus. Unde mai pui ca toti s-au nascut la marginea vestitului Caracal, departe insa de bulevardul pe unde s-a rasturnat caruta cu pricina. Si de cind au deschis ochii, pina acum, cind sint deja pregatiti sa-si ia zborul din cuibul strimt al parintilor, cei cinci copii ai Elenei si ai lui Adrian Chefalan nu au facut altceva decit sa invete. Au luat burse, premii si chiar primele locuri la olimpiadele nationale. Si toate acestea, abia dupa ce au cules si vindut kilograme de plante medicinale, ca sa-si cumpere manuale.
Salvati de musetel
Secetea le-a dat de furca si anul acesta celor sapte Chefalani din Caracal. Au batut drumurile de pomana, zeci de kilometri, pe jos sau cu bicicleta, departe de casa, fara sa adune mare lucru in sacii de plastic. Nici musetel n-au mai gasit ca in alti ani, nici izma. Tei nici n-au cautat, ca li s-a urit de cite ori au avut probleme cu tiganii plecati la furat. Asa ca anul asta au vindut macese. N-a iesit mare lucru, ca parca si astia au intrat in pamint in ultima vreme. Abia au pus deoparte sa le ajunga sa bage niste piine in gura vara asta. Restul de bani s-au dus pe taxele la stat. N-a mai ramas nimic, nimic. Si i-a cuprins disperarea: pe Maria, ca nu are cu ce sa se inscrie la facultate; pe Elena, ca si-ar dori o vacanta sa se odihneasca dupa olimpiada de la latina; pe Ovidiu, ca s-ar duce macar o data la doua saptamini, cu o fata, in discoteca. Ceilalti doi, mai mici, Liviu si Daniel, si-au facut griji uitindu-se la cei mari. Iar parintii – o mama casnica si un tata disponibilizat de zece ani – uitindu-se la toti.
Iar lucrurile au inceput s-o ia razna acum vreo zece ani, cind Adrian Chefalan a fost disponibilizat de la Intreprinderea Judeteana a Cooperativei de Consum. „Cu fiecare an care trecea, pierdeam din ce in ce mai multe sanse sa ma angajez“, spune barbatul de 51 de ani, convins ca a ajuns la o virsta la care nu mai este bun decit pentru cules musetel. „O vreme am sapat pe la oameni. Dar nu mai merge acum. Si-au cumparat utilaje performante, nu mai au nevoie de brate. Si eu? Ce mi-a mai ramas mie de facut? Sa muncesc in folosul comunitatii. Bun, altceva? Sa astept sa-mi dea copiii? Nu, intii trebuia sa le creez conditii sa cistige o piine. Si nu oricum, pentru ca eu am copii destepti. Trebuia deci sa invete si, Dumnezeu mi-e martor, le-a placut cartea dintotdeauna. Si am facut pe dracu’-n patru sa le dau tot ce se putea…“
Dar muncitorul nescolit nu stia nici sa fure, nici sa minta. Asa ca a apelat la singurul mijloc la indemina: bicicleta. Cu care a inceput sa plece in fiecare dimineata, sa culeaga plante vindecatoare. Munca cinstita, bani cinstiti, toate pentru un scop cinstit: invatatura de carte.
„Am terminat bacul cu 8,42. Acum astept…“, spune Maria, cea mai mare dintre copiii Chefalan. Dupa 12 ani de scoala – si nu la oricare, ci la Colegiul „Ionita Asan“ – premianta din clasa intii, bursiera aproape in fiecare an, pierzindu-si vremea, atunci cind nu mai avea chef de invatat, cu o carte imprumutata de la biblioteca, tinara isi priveste calma viitorul. Nu dispera insa pentru ca lectia pe care a invatat-o cel mai bine la cules de musetel a fost rabdarea.
„Nu stiu ce-o sa fac. Examenul de admitere la facultate e in toamna. As vrea sa merg la administratie publica, la Craiova… Dupa ce voi lua – si nu-mi fac probleme, o sa iau la locurile fara taxa – incepe greul: caminul, mincarea. Nu stiu cum o sa ma descurc. M-as angaja, dar cursurile imi vor ocupa toata ziua. Si vreau sa invat, sa iau bursa!… Intii trebuie insa sa platesc taxa de admitere. De unde o sa iau bani, nu stiu. Poate doar sa-mi dea Elena…“
Al doilea barbat in casa se viseaza la catedra
Elena a terminat clasa a zecea. Cu brio, o spun toti, de la profesorii de scoala, pina la primar, care, si acum un an, si anul acesta, a rasplatit-o pe olimpica nationala la limba latina cu cite un milion de lei. N-au fost bani multi. Daca s-ar fi apucat sa-i cheltuiasca, n-ar fi luat mai mult de o pereche de blugi evazati si o bluza. Asa ca Elena i-a pus pe toti deoparte, a adaugat bursele si ce-i mai raminea din alocatii dupa ce platea maica-sa lumina, lemnele de foc si apa. Si a strins o suma frumusica, de care tine cu tot dinadinsul sa nu se atinga. Poate doar in situatii deosebite, cum e admiterea sora-sii la facultate…
„Am terminat anul numai cu medii de la opt in sus“, recunoaste primul dintre baieti, cu oarecare greutate. Inalt, brunet, cu trasaturi care-ti fac sa zaboveasca privirea mai mult decit ar trebui, Ovidiu este pe drumul cel bun in a deveni un barbat frumos si, pe deasupra, profesor de istorie.
„E materia care imi place. Si la celelalte ma descurc, nu am probleme, dar cu istoria este altceva. Cred ca pasiunea asta s-a nascut din copilarie, cind nu ma mai saturam sa citesc romane de aventuri, legende si istorioare de vitejie. Sincer sa fiu, chiar si acum mi se mai face pofta sa rasfoiesc un Dumas…“ Fiind insa cel mai mare dintre baieti, nu-si permite sa piarda timpul cu asemenea distractii. Ca al doilea barbat in casa, are sarcini precise: sa munceasca el cel mai mult, despovarindu-l pe cit posibil pe al batrin. Iar spre seara, sa propuna o partida de rummy, pe bancuta, in curte, pentru deconectarea tuturor.
Bineinteles, cei mai saritori la astfel de trebusoare nu pot fi decit Liviu, de 14 ani, si Daniel, care abia a trecut in clasa a sasea si care, fara sa intreaca masura, mai fura in vacante citeva ore de copilarie, pina sa se faca parasutist. Nu-i reproseaza nimeni nimic, doar este cel mai harnic culegator de macese din zona. Si ce placere mai mare sa aiba Chefalanii decit sa se uite la al mic cum ii umbla, neobosite, miinile, in timp ce gindul i-o ia razna, la marea pe care n-a atins-o niciodata si pe care o stie frumoasa si calda.
Trei camere ingramadite pe o bucata de curte din care vecinii au si inceput sa muste, pe nesimtite, gindind ca nu le trebuie Chefalanilor, oricum n-au ce face cu ea… Patru gaini, carora Chefalanii le tot amina sfirsitul… Un ajutor social incadrat la plafonul de cinci plus doi, de doua milioane o suta de mii de lei, din care Chefalanii sa manince dupa ce au invatat… Si un televizor alb-negru, Olt 280, cu o scobitoare infipta in butonul de sus… Sa se uite Chefalanii pe romani si pe bulgari…
