20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCirciumaru nu vrea sa-i dea apa lui Mischie

Circiumaru nu vrea sa-i dea apa lui Mischie

Consiliul Local Tirgu Jiu a respins cererea Consiliului Judetean Gorj de a permite Primariei Pestisani sa ia apa potabila din conducta de aductiune de la sursa Clocotis.

Primarul Florin Circiumaru s-a opus acestei cereri si le-a propus si consilierilor locali sa faca acelasi lucru, refuzindu-l astfel de doua ori, in numai o saptamina, pe seful sau de partid, Nicolae Mischie.

In calitate de presedinte al Consiliului Judetean Gorj, acesta semnase in urma cu o saptamina o adresa prin care cerea Consiliului Local Tirgu Jiu sa cedeze partea sa din Casa Ganescu, imobil de protocol, cumparat de cele doua institutii cu patru miliarde de lei. Primaria a refuzat sa dea gratuit jumatate din casa, solicitind achitarea celor doua miliarde investite, iar consiliul judetean s-a vazut nevoit sa-si retraga cererea.

Sursa Clocotis, rezerva orasului pe perioada

de seceta

In ultima solicitare semnata tot de Mischie, Consiliul Judetean Gorj cerea Primariei Tirgu Jiu si alesilor locali sa avizeze favorabil preluarea provizorie a unui debit de maximum 40 de litri pe secunda din aductiunea de apa potabila din sursa Clocotis. Apa urma sa fie data comunei Pestisani, a carei retea de alimentare se confrunta cu disfunctionalitati.

Un raport al directorului tehnic al Primariei Tirgu Jiu arata insa ca sursa Clocotis este rezerva strategica de apa pentru oras, in caz de seceta. Chiar daca la aceasta data debitul de 1.000 de litri pe secunda, cit are nevoie municipiul Tirgu Jiu, este asigurat din alte trei surse de suprafata, in caz de seceta acestea se vor dovedi insuficiente. Aprobarea solicitarii consiliului judetean ar baga la cheltuieli suplimentare Primaria Tirgu Jiu, care, daca vara va fi secetoasa, ar fi nevoita sa aloce 1,5 miliarde de lei pentru lucrari de deznisipare si echipare electrica a majoritatii puturilor de adincime. La aceasta suma s-ar adauga costuri cu energia electrica folosita pe perioada utilizarii pompelor.

„Sa faca pe dracu-n patru si sa le dea bani de apa“

Raportul mai arata ca din debitul de 250 de litri pe care il are sursa Clocotis, nu se poate da si comunei Pestisani apa intrucit localitatea Runcu preia deja 100 de litri pe secunda. Avind experienta de acum doi ani, cind locuitorii orasului au rabdat de sete, primarul le-a propus consilierilor sa refuze cererea venita de la Consiliul Judetean Gorj.

„Pentru ca localitatea Pestisani sa-si repare defectiunea aparuta are nevoie de un miliard de lei, bani pe care trebuie sa-i dea consiliul judetean. Sa faca si pe dracu-n patru si sa le dea bani de apa. Noi nu putem sa-i ajutam pentru ca riscam sa lasam orasul fara apa daca vara se va dovedi secetoasa“, a spus Florin Circiumaru.

Consilierii au respins la rindul lor cererea consiliului judetean, fiind de parere ca nu e treaba lor sa alimenteze cu apa localitatea Pestisani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS