10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSecuristii din FNI, agenti electorali pentru Emil

Securistii din FNI, agenti electorali pentru Emil

Prabusirea FNI a fost folosita ca manevra politica impotriva fostei guvernari, in opinia lui Emil Constantinescu. Lansat sub sigla Actiunii Populare spre un nou mandat prezidential, fostul presedinte al Romaniei a spus simbata, la Drobeta Turnu Severin, ca pe listele cu membri de conducere din structurile judetene ale fondului se aflau, in majoritate, fosti securisti: „Realitatea este ca, daca astazi se privesc listele, se poate observa ca nici un membru al fostei guvernari nu apare. La vremea respectiva, am cerut lista structurii celor care compun conducerea teritoriala din tara. La inceput, nu au vrut sa comunice lista SRI, dar am insistat si am obtinut-o. Am constatat ca toata structura locala din judete era compusa din fosti membri ai Securitatii, SRI si ai UM 0215“.

Emil Constantinescu a mai anuntat la Drobeta Turnu Severin ca in toamna vor incepe alegerile pentru candidatii interni ai Actiunii Populare: „Populatia va afla de noi cind vom incepe sa ne luptam pentru lucruri marunte. Avem ca deviza sa transformam slabiciunea in forta“.

„Daca spuneam ceea ce stiam, tara ar fi intrat in haos“

Emil Constantinescu a spus ca stia care este nivelul economiei subterane in momentul preluarii mandatului, dar nu a putut face cunoscuta cetatenilor situatia reala.

„Era un moment in care Romania ajunsese aproape de faliment. Atunci poate ca nu eram crezut, iar daca spuneam ceea ce stiam, tara ar fi intrat in haos. Marea coruptie viza sistemul financiar-bancar. Daca eu comunicam datele pe care le stiam, la doua zile dupa ce am fost ales, ar fi fost groaznic“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS