20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutoritatile nu garanteaza pentru carnea cumparata din afara pietelor

Autoritatile nu garanteaza pentru carnea cumparata din afara pietelor

Comercializarea mieilor in pietele din Drobeta Turnu Severin va putea fi posibila incepind cu 21 aprilie. Mieii vor fi sacrificati in zona dintre stadionul Municipal si Tirgul CET Veterani, iar comercializarea lor se va putea face in pietele Crisan, Mircea si Crihala. Producatorii trebuie sa prezinte certificatul de producator, biletul de adeverire a proprietatii, eliberat de primarie, certificatul sanitar-veterinar si cartea de identitate. Comercializarea mieilor va putea fi realizata numai cu avizul Directiei Sanitar-Veterinare.

„Vom incerca sa identificam, inaintea sarbatorilor pascale, acei producatori care doresc sa comercializeze oua si miei. In prezent, nu exista un producator mare, care ar putea sa vinda miei in pietele din Drobeta Turnu Severin. Activitatea Corpului de control al pietei se va desfasura nonstop in aceasta perioada, dar in piete isi desfasoara activitatea si servicii de paza, care asigura linistea si ordinea. Cei care se confrunta cu probleme legate de impunerea unor preturi nu trebuie decit sa solicite interventia sefilor de piete pentru a se lua masurile necesare desfasurarii unui comert civilizat, la preturi normale, nu la preturi impuse de unii producatori“, a spus Vasile Nistor, directorul Administratiei Pietelor Drobeta Turnu Severin.

In pietele din Severin nu va intra carne de ciine sau pisica in loc de miel

Inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare Mehedinti au intensificat controalele in unitatile care au spre comercializare produse de origine animala. Au fost verificati, in ultimele zile, 70 de agenti economici din Drobeta Turnu Severin, printre care s-au numarat abatoare, carmangerii, laboratoare de cofetarie si patiserie, piete agroalimentare. Abateri grave de la normele sanitar-veterinare au fost depistate la doua societati.

„Intr-un magazin alimentar erau expuse oua cu termenul de valabilitate expirat. Societatea a fost sanctionata cu 30 de milioane de lei, iar cele 130 de oua au fost confiscate si distruse. La o macelarie am constatat ca spatiile de valorificare a produselor de origine animala nu erau bine igienizate. Am sanctionat si aceasta societate cu zece milioane de lei. Vom efectua controale, impreuna cu inspectori de la OJPC si de la DSP Mehedinti, pentru a preintimpina aparitia unor toxiinfectii alimentare“, a spus Ioan Rob, directorul DSV Mehedinti. Autoritatile ii avertizeaza pe mehedinteni sa nu cumpere carne de miel decit din locurile special amenajate.

„Situatia va fi sub control. Avem asistenta veterinara asigurata de inspectori de la DSV, iar Corpul de control este prezent zilnic in piete. Sub nici o forma nu va intra in piete carne de ciine sau pisica. Prin reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare vom asigura asistenta sanitara 24 de ore din 24, deci nu se poate pune o astfel de problema. Pentru cei care cumpara carne din exteriorul pietelor nu putem sa garantam ce cumpara. Rugam cetatenii sa cumpere miei doar din pietele municipiului, care sint stampilati si avizati sanitar-veterinar“, a precizat Vasile Nistor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS