Ginduri la ceas de sarbatoare

Orice mama cu responsabilitati pentru viata isi doreste un copil. La citeva luni de la nastere, el incepe sa gingureasca… mama, mama. In dictionarul limbii romane intilnim cuvintul mama inzestrat cu cea mai mare incarcatura afectiva, nume pe care il dau copiii cind i se adreseaza pentru ca reprezinta un buchet de mare incarcatura afectiva producind viata si declansind emotii si sentimente rascolitoare. Este foarte greu sa cuprinzi cu mintea complexul mamei si sa patrunzi cu simtirea firea care da nastere vietii, mama fiind legata de insasi existenta vietii noastre pe pamint.

Sarbatoarea de astazi este, de fapt, o chemare catre cele care detin destinul uman, mame adevarate, traitoare a traditiilor si obiceiurilor din mosi stramosi. Mama este cuvintul asezat la temelia vietii cu care incepe miracolul comunicarii articulate intre oameni.

Cuvint cu mare pondere pentru viata, l-am cunoscut si l-am rostit in ambianta si vraja atmosferei materne, cind ma alinam pe bratele mamei ce ma legana sub seninul ochilor mari si frumosi care mi-au ocrotit inceputurile. De fapt este cunoscut din vechime ca mama are multa afectiune si sensibilitate. Bratele ei muncite, mladioase si ocrotitoare, m-au leganat si m-au strins cu drag la piept, linga inima ei larga, generoasa si calda. Miinile harnice si grijulii m-au mingiiat si m-au alinat, m-au hranit si m-au aparat de primejdii cind eram mica si fara putere. Ii simteam dragostea cind ma ridica spre gura sa imbujorata si inflorita de zimbet si ca un copil nevinovat imi ingropam fata in obrazul catifelat, simtind iubirea fierbinte cu care ma invaluia intreaga ei fiinta.

In aceasta viata tumultuoasa, uneori, numai cine are privilegiul de a darui viata poate iubi cu atita putere. Aceasta magica putere o citeam in ochii ei aprinsi si stralucitori, in incandescenta carora se concentra toata bucuria vietii ce o aprinsese in mine din flacara vietii ei. Ochii aceia calzi si senini, sub cupola carora am primit puterea de a rosti marele cuvint MAMA, m-au invaluit si m-au calauzit cu dulceata luminii lor pe toate cararile vietii.

Sint ochii mamei, pe care i-am luat de-a pururi in suflet, si-i port de atunci ca pe un talisman pretios si nepieritor. Sub pleoapele lor se afla lacrima bucuriei primilor pasi facuti spre bratele ei intinse spre mine cu multa incredere. Lumina ochilor m-a calauzit pe drumul invataturii si in ea s-a topit lacrima durerii, cind am fost prinsa in viltoarea periculoasa a razboiului crud, razboiul vietii.

Ochii mamei ii sarut acum. Ei ma privesc din toate unghiurile zarii, sub lumina lor binefacatoare. Urzesc slova de slava in haina umilitului cuvint pe care-l inchin cu toata iubirea si cu toata recunostinta mea. Acesti ochi care mi-au vegheat devenirea si fiinta ii sarut cu toata dragostea si-i sarut mamei cu respect si recunostinta miinile si obrazul brazdat de trecerea anilor. Ii sarut cu iubirea si veneratia ce i se cuvin.

Mama romanca a fost totdeauna ideala in casa si de aceea nu sint graiuri nici cuvinte care sa poata inmanunchea cuvintul MAMA. Din aceste motive am pus doar citeva slove, azi, la ceas de sarbatoare, menite sa exprime sentimentul pentru cele care astazi le sarbatorim.

Recunostinta-i floare rara, dar cel care aduce floarea aduce multumire si rod bogat – cine nu se bucura de binele mamei? Numai cei care n-au suflet.