• „Le-am atras atentia ca ei sint, in primul rind, in slujba cetatenilor!“ • Multi dintre secretari dau hotariri eronate, nu au studii superioare si nu reprezinta primariile in procese
Activitatea secretarilor primariilor a intrat in atentia prefectului de Mehedinti, Dan Trancota. Acesta i-a chemat la sfirsitul saptaminii trecute, la Vinju Mare, pe toti toti secretarii primariilor din zona de sud a judetului. Intilnirea vine la scurt timp dupa discutiile purtate la Cluj-Napoca, la simpozionul privind dezvoltarea capacitatilor administrative in vederea integrarii in Uniunea Europeana. „Secretarii din primarii, ca functionari publici, trebuie sa aiba in vedere toate problemele de administratie. Le-am atras atentia ca ei sint, in primul rind, in slujba cetatenilor si ca la prefectura vin multe persoane care se pling de faptul ca hotaririle judecatoresti nu sint puse in aplicare. Ei, ca secretari si juristi, trebuie sa reprezinte primaria in procese, dar de multe ori se fac ca se duc“.
„Trebuie sa-si faca datoria!“
Prefectul Dan Trancota i-a avertizat pe secretari si in ceea ce priveste deciziile eronate pe care le iau: „Le-am atras atentia asupra hotaririlor de consilii locale, pe care de multe ori le realizeaza si care au erori, ceea ce nu e bine. De asemenea, le-am spus sa verifice modul de acordare a autorizatiilor de construire, pentru ca multe s-au dat ilegal, si i-am rugat sa intervina.“ Pentru acest an, Prefectura Mehedinti intentioneaza realizarea unui corp de secretari de primarii tineri si totodata absolventi ai unitatilor de invatamint superior. In prezent, cea mai mare parte a functionarilor publici din judetul Mehedinti au studii medii, ceea ce, potrivit prefectului Dan Trancota, are ca efect ingreunarea activitatii depuse de acestia in slujba cetatenilor. Prefectul judetului Mehedinti s-a aratat nemultumit de secretarii care nu au eliberat titlurile de proprietate in proportia de 90%, ceruta de premierul Adrian Nastase, si care vor fi sanctionati pe linie profesionala.