Relatia parinti – copii

Exista multe solicitari de a raspunde la intrebari legate de atit de complexa relatie parinte – copil. Nu sint putini parintii dornici de a intelege unde anume au gresit in cresterea copiilor, de ce sint atit de mari distantele dintre ei sau de ce comunica atit de greu si ineficient. Spunind ca au facut „tot ce se poate“ si n-au primit nimic in schimb, acesti parinti isi pling disperarea de a nu repeta greselile pe care, la rindul lor, le-au trait pe propria piele in copilaria lor.

Psihologii au constatat ca tulburarile de adaptare, de comportament sau de vorbire pentru care copiii sint adusi la consultatii au ca origine problemele psihologice aparute in prima copilarie si care, nerezolvate la timp, datorita fricii nemotivate a parintilor de a apela la un ajutor specializat, se transforma in nevroze sau psihoze infantile.

Problema nu este ca parintii acorda credit unor sfaturi sau tratamente auzite oriunde si care garanteaza reusita aplicarii lor, ci faptul ca, uneori, ei insisi intimpina probleme emotionale, familiale sau profesionale, care ii impiedica sa asigure copiilor siguranta afectiva de care au nevoie, un climat familial care sa permita dezvoltarea personalitatii si afirmarea ei.

Se cunoaste faptul ca in familiile unde exista neintelegeri, copiii devin nervosi, dificili, necomunicativi; ei poarta povara insucceselor parintilor…

Iata de ce parintii sint primii care trebuie sa beneficieze de sfaturile psihologului, care sa le arate calea unei comunicari pline de afectiune si toleranta spre copiii lor. Astfel, sa nu-si mai judece copiii prin prisma sistemului lor de valori, a experientelor traite de ei, sa nu ii mai faca responsabili de nefericirea lor sau sa nu-i mai foloseasca drept mijloc de diminuare a propriilor suparari.

Poate cel mai important aspect in relatia cu copiii, pe care uneori parintii il uita, este respectul pentru ei ca fiinte umane, inzestrate cu calitati, dar si defecte, ca fiecare dintre noi. Copiii lupta impotriva constringerilor educatiei, in primul rind pentru ca nu le inteleg. Pedeapsa nu-i face pe copii mai buni sau mai intelegatori, ci eventual mai incapatinati si neascultatori.

De aceea, dragi parinti, de voi depinde ca educatia sa fie facuta cu dragoste; invatati-va copiii sa gaseasca puterea in ei insisi (chiar daca nu intotdeauna vor reusi), ajutati-i sa-si evalueze corect fortele, sa intre in competitie si, de ce nu, lasati-i sa sufere. Nu le oferiti intotdeauna solutii de viata, dati-le libertatea de a invata singuri ce este mai bine pentru ei.

Protectia exagerata nu va face parinti mai buni, fiind normal sa acceptati dreptul copiilor dumneavoastra de a-si asuma un anumit sens al vietii.