Ii vezi in fiecare zi pe strada. Carind in spate sacose soioase sau saci de rafie peticiti, impingind carucioarele ruginite si scirtiitoare, scormonind in gunoaie sau rugindu-se de vinzatoarele din magazine sa le dea cutiile de carton in care a fost adusa marfa. Multi dintre ei sint tigani, altii sint oameni fara nici un Dumnezeu, care nu au stiut niciodata ce e aia casa si masa. Citiva dintre ei insa sint oameni cu familie si cu un trecut cu nimic diferit fata de al oricaruia dintre noi. Numai ca o intorsatura nefericita a vietii i-a adus printre ghenele de gunoi, cautind o cutie de carton sau o bara de fier, cit sa-si ia o piine sau un kilogram de cartofi.
Banala cutie de carton este pentru majoritatea dintre noi un simplu ambalaj. Pentru cei vitregiti de soarta este insa un mijloc de supravietuire, siguranta zilei de miine si chiar un loc adapostit in care, cu ajutorul citorva cirpe, pot sa isi incropeasca un culcus cald pentru o noapte de odihna. Numai cei care traiesc de pe urma fierului si a cartoanelor aruncate de altii stiu insa cit este de greu sa „faci de-o piine“. Nici mai mult, nici mai putin de cinci kilograme de carton trebuie adunate pentru a cumpara o piine, terminata dintr-o imbucatura de droaia de copii de acasa, care si-o smulg unul de la gura celuilalt.
„Io vin numai aici, la chioscul asta al REMAT-ului din Piata Veche. Ne dau 1.000 de lei pe kilogramul de cartoane si 1.300 pentru unul de fier. Am o caruta de copii acasa si numai 320.000 de lei de la primarie ca sa-i cresc. De treispe zile adun de prin gunoaie ca sa cumpar un sac de faina si tot n-am facut toti banii. Legea spune ca primaria trebuie sa dea la ai saraci, da’ tot tiganii care vin de prin Italia au dosare si iau mai mult!“, spune Elena Mihai, una dintre persoanele care au descoperit valoarea gunoaielor.
La fel de tuciurie ca si conationalii despre care spune ca ar fi avantajati de primarie, femeia vine tocmai din Cerat ca sa-si faca „plinul“ si spune ca se va intoarce acasa imediat ce va avea suma necesara pentru sacul de faina.
„Nu stiu cum de nu mi-a venit ideea mai devreme!“
Asezat in usa chioscului a carui functionara intirzia sa apara, imbracat ingrijit si zimbind multumit, ca dupa o zi prolifica, Constantin Ciocan vorbeste cu usurinta despre ocupatia sa, fara sa se rusineze si fara sa plece ochii:
„Am copilarit aici, in Piata Veche, dar nu mi-a dat niciodata prin minte sa fac asta: sa adun cartoane. M-am apucat de doua luni si nu stiu cum de nu mi-a venit mai devreme ideea. A fost o intimplare ca am ajuns sa fac asta. Inainte „faceam sirbii“, aduceam marfa de acolo si o vindeam aici. Dar mi-am pierdut pasaportul si pina imi fac altul, cu formalitatile si alergatura asta, traiesc din cartoane. Le string din tomberoane, din magazine, de pe strada, de oriunde, de dimineata si pina a doua zi, dimineata. Fac cam 800.000 de lei pe luna“, spune barbatul, frecindu-si miinile ca de o afacere buna.
Constantin spune ca, desi locuieste la 65 de kilometri de Craiova, prefera sa stea in oras si sa doarma pe unde apuca, numai sa nu intrerupa „serviciul“.
Pentru unii, mijloc de supravietuire, pentru altii, o mica afacere buna sa te scoata dintr-un impas financiar temporar, cert este ca vinzarea cartoanelor, a fierului sau a sticlelor poate aduce venituri nu spectaculoase, dar cel putin sigure.
