In apropierea comunei doljene Apele Vii ar fi trebuit sa existe, daca oamenii ar fi stiut sa respecte si sa conserve vestigiile, o cetate care ar fi facut faima locurilor. Dar pentru ca satenii si autoritatile au dat prea putina importanta dovezilor privind inceputurile comunei, din Cetatea Oraniei au ramas numai legendele spuse de bunici nepotilor cocotati pe genunchi si citeva virfuri de sageti si oale uitate in muzee, la multi kilometri departare de locurile unde au fost descoperite.
Cetatea Oraniei a fost, cu mult timp in urma, o realitate. Amplasata la aproximativ doi kilometri de comuna Apele Vii, inspre Zanoaga, cetatea a ramas o legenda pe masura ce oamenii si-au ridicat case si si-au intins culturile pe locurile presarate cu urme lasate de stramosi.
Batrinii de acum, pe atunci copii, isi amintesc cum, la timp de primavara si de toamna, in urma plugurilor ramineau cioburi de oale, virfuri de sageti, resturi de obiecte vechi. Putine dintre acestea au fost pastrate. Cu siguranta se cunoaste numai soarta citorva monede de tip roman, cu efigia imparatului Gordianus, aflate in prezent in colectia unui profesor din Caracal, si a unui vas datat ca fiind din secolul I, pastrat in Muzeul de la Scornicesti. Restul lucrurilor aduse la lumina de lama plugurilor s-au pierdut sau au sfirsit in spatele curtilor, acoperite de praf si de uitare. Pina si tuburile subterane de origine veche, care atestau clar existenta in trecut a canalizarii, au fost distruse de buldozere, impreuna cu un intreg depozit de ceramica.
Botez dupa zeul cerului sau dupa ambarcatiunea folosita?
Numai citiva locuitori si-au pastrat viu interesul pentru trecut si au incercat sa reconstituie istoria locurilor din farime de povesti, legende si citeva obiecte care au scapat in mod miraculos de la distrugere.
„Cetatii i se spunea Orania din cele mai vechi timpuri. Asa am pomenit-o si noi de cind eram copii si asa o numeau batrinii in povestile pastrate de-a lungul timpului. Noi banuim ca denumirea vine de la Uranus, zeul cerului la daci. Ar mai exista si o alta ipoteza, potrivit careia cetatii i se trage numele de la Valea Oranii, o vale in care se stringea multa apa. Si, cum in dictionar apare termenul oranic, ca insemnind lotca cu fundul lat, este plauzibil ca de aici sa apara denumirea. Poate ca foloseau acest tip de ambarcatiune“, explica Victor Stanescu, invatator si unul dintre autorii monografiei satului Apele Vii.
„Acolo se pare ca a fost si vechea vatra a localitatii, mutata, probabil, dupa ce a fost distrusa in lupta dintre Preda Buzescu cu turcii. Pe la 1790, un haiduc sirb care a furat o herghelie de cai i-a adus in aceste locuri. Dorind sa il pedepseasca, Pasnaglovu ar fi ars satul, ajutat de o hoarda de turci. Abia atunci satul s-a mutat pe actuala vatra“, povesteste invatatorul.
Se cauta hrisovul localitatii, scris pe piele de vitel
Cei care doresc sa lase ca mostenire generatiilor care vin o istorie a satului cit mai fidela si mai amanuntita au o mare dorinta.
„Am gasit insemnari potrivit carora, pe la 1930, cei aflati in fruntea satului au fost anuntati ca la fiul unui fost circiumar din Bals s-ar afla hrisovul localitatii, datat din 1554 si scris pe piele de vitel. Li s-a cerut o rascumparare de 100 de lei in aur, bani pe care ei nu i-au avut la acea data. Din acesta cauza hrisovul s-a pierdut. Daca din intimplare cineva stie de urma lui, sa ne scrie! Am fi dispusi sa recuperam acest hrisov, vital pentru reintregirea istoriei localitatii“.
Victor Stanescu spera ca documentul nu s-a pierdut definitiv si ca apelul lui nu va ramine fara raspuns.
