„Viata mea e buna s-o pui la cintec! Siria si Libia, Irakul si Rusia mi-au mincat viata mea!“, recita vesel barbatul din curtea primariei, cautind in virful buzelor tuguiate o melodie care sa se potriveasca. „Stiu Asia ca pe Tatal Nostru. Toata tineretea mi-am petrecut-o prin strainataturi! Da’.., degeaba! Tot aci ma chinuiesc. Ete, veni la primarie pentru o bucata de pamint“.
Gesticulind din miini ca si cum ar fi vrut sa alunge gindurile negre, nea Potcoava isi dadu palaria pe ceafa, netezi adincitura aparuta intre sprincene si isi relua mina fericita, cu radacini in timpurile de mult apuse.
Bucuros sa povesteasca ori de cite ori este nevoie, pentru urechile oricui vrea sa auda, aventurile sale din indepartata Asie si indepartata tinerete, pentru Stere Potcoava un interlocutor nou este o adevarata binecuvintare.
Evocarea zilelor glorioase in care muncea in tari straine pentru bani romanesti il face sa se simta tinar din nou si sa mai uite parca de necazurile care l-au napadit o data cu batrinetea.
„Eu ii dam ce avea nevoie, ea imi da la fel, plus samauarca…“
„In strainatate esti universal! Am avut toate meseriile din lume. Eram „scafandru“. Stii ce e aia scafandru? Ingropat din cap pina in picioare in mortar, cu cizme de cauciuc pina la git, muncind sub molozuri…In Siria am stat doi ani. N-am putut sa plec pina n-am terminat calea ferata. In Libia am facut un spital, la Suan, iar in Irak am lucrat din ’84 pina in ’85 la o fabrica de armament. Am fost si in Rusia. Lucram la o fabrica de uraniu. Am plecat la un an, n-am stat mai mult, ca mi-au trimis colegii scrisoare in tara, la nevasta, cum ca ma tineam cu o rusoaica…“.
Nea’ Potcoava face o pauza, mustaceste si priveste pe sub gene, parte rusinat, parte mindru de pasiunea aprinsa in sufletul femeii.
„E drept, ma aveam bine cu o gagica rusoaica. Natasha o chema. Femeie in toata puterea cuvintului, vaduva de colonel, cu patru copii, mai batrina decit mine! A dracu’ ea, venea dupa mine cu ciomagu’ cind uitam sa o caut. Mai rideam si ii spuneam ca e batrina. Imi zicea: batrina, batrina, da’ trebuie sa imi mentin tenul tinar! Eu ii dam ce avea nevoie, ea imi da la fel, plus samauarca. Asa ii zice la bautura aia a lor din sfecla. Am lasat-o si m-am intors acasa, in Apele Vii, la nevasta… Ce sa fac!?…“.
„Am un ginere acasa,… sa traiasca, da’ sa dea Dumnezeu altu’ ca el sa nu se mai nasca!“
Intors cu gindul acasa, la nevasta si copii, barbatul isi aminti motivul pentru care se afla in curtea primariei si relua discutia cu primarul, intrerupta de firul amintirilor.
„Pamintul ala e proprietatea mea, domn’ primar, am martori! Daca nu mi-l dati o sa-l cer la domnu’ Iliescu, sa mi-l puna el pe titlul de proprietate!“ Vazind ca nu are mari sorti de izbinda daca ridica tonul, nea’ Potcoava o lasa mai moale, umblind la coarda sensibila.
„Cine sa ma ajute, daca nu dumneavoastra?! Am un ginere acasa,…sa traiasca, da’ sa dea Dumnezeu altu’ ca el sa nu se mai nasca! Ma bate si ma spurca in toate felurile. Si bani? Bani, de unde? Fi-al dracu’ ala care a primit un franc din Siria, sau Libia, sau Irak! Am banii neluati din trei tari. Luam salariul din tara si acolo imi dadeau doar diurna. Si, colac peste pupaza, cind m-am intors, ma trezi cu amenda de 140 de dolari ca m-am suit beat pe casa si am inceput sa zbier: regele Mihai, regele Mihai!“.
Barbatul dadu din cap a paguba, isi rasuci capul in stinga si in dreapta si, cum primarul plecase de mult la treburile lui, isi incheie brusc povestirea. Fata i se intuneca din nou, umerii i se girbovira si nea’ Potcoava porni fara tragere de inima spre casa, la ginerele care il bate si la bucata de pamint pe care a cultivat-o, pentru a afla apoi ca nu este a lui.
