„Mama n-a vrut sa mai vina… tata a murit de sase luni“

Familia Dumitrache n-a avut niciodata trai bun in Danciulesti, Gorj. Paul al lui Voican – asa il stia lumea – luase nevasta, facuse casa si cinci copii: trei baieti si doua fete. Nicicind nu l-au dat banii afara din casa, nevoile erau multe, iar de hranit, sapte guri, cu el cu tot. Intii le-a dat pe fete, Nicoleta si Daniela, la camin, la Bucuresti. Avea acolo o verisoara, Neli, sa vada de copile. Apoi, prin ’96, a plecat si el in Turcia, ca altii. Se gindea ca asa o face o poala de bani sa vina acasa s-o duca si ai lui mai bine. A luat si nevasta, sa-i fie mai usor si sa mearga treaba mai repede. Doar ca lucrurile s-au sfirsit prost, iar Paul s-a intors singur la copii.

„Mama n-a vrut sa mai vina. A ramas acolo, la turci…Nu stim nimic de ea, ne-a scris o data, demult…“, isi aduce aminte Victor.

Au urmat ani grei pentru sufletele ramase la Danciulesti. Baietii nu erau destul de mari sa ia viata in piept. Se omorau cu scoala, cit ii duceau puterile, ca de placut nu le placea. Iulian, baiatul cel mare, a lasat-o intr-a patra. Nu era cartea de el si apoi, treaba acasa cine s-o faca? Tata-sau nu era prea bine, dadea semne de boala si nu pusese decit temelia la casa.

„Se fac sase luni de cind a murit tata. Cica a avut cancer. Si-a luat concediu de la patron, dar nu s-a mai intors la serviciu“. Baietii au ramas singuri. Ei gatesc, ei spala. Barbati de-acum, ei trei trebuie sa tina casa. Avere nu le-a lasat nimeni, asa ca trebuie sa se descurce cum pot. Patru-cinci rate, sase iepuri si doi purcei de lapte, de la o matusa. „Am pus niste porumb in Dealu Muierii. Traim cu ce avem prin gradina si ne mai ducem prin sat sa muncim“. Pensia dupa tatal lor o pastreaza, poate termina casa. Acum le asteapta pe fete sa vina de la Bucuresti, ca au luat vacanta. „A zis tanti Neli ca ne ia si pe noi, sa invatam o meserie“, spune Victor, cu fruntea plecata. Sperante multe nu-si face nici el, nici fratii lui. Or trai si or vedea. Ca viata e complicata, cu suisuri si coborisuri, au vazut ei cu ochii lor.Pe temelia casei in care ar fi trebuit sa locuiasca, Victor si Vasile isi pling amarul. „Tata se apucase sa ridice casa asta. N-a mai avut vreme, c-a murit “. Baietii isi framinta degetele cu fetele crispate si ofteaza, ca doi oameni mari. Sint obositi. Si batrini. Si singuri.