„Murim de foame anul asta!“ sta pe buzele tuturor taranilor din Dolj. De cind iarna s-a dovedit prea blinda pentru a da semne de belsug, oamenii din comuna Birca au inceput sa-si faca griji pentru recolte. Apoi a mai venit si seceta, care le-a taiat orice umbra de speranta. De arat au arat, au si semanat, ca doar nu lasau pamintul gol. Dar munca a fost de prisos, iar ei au stiut-o de la bun inceput. Acum se uita lung la pamint: gol nu mai e, dar nici n-ai ce alege de pe el. Nu le-a mai ramas oamenilor decit sa se vaiete, sa-si aduca aminte de ani mai buni. Stau pe marginea drumului si gindesc. Isi dau cu parerea. Stiu ei ce stiu: au trait si au vazut.
„Era bine cind a luat Iliescu prima data“, spune cu convingere o taranca maruntica, asezindu-si fusta cu palma. „Ne daduse pogonul ala linga casa. Ce ne trebuia mai mult? Uite acum ce bine ne e! Avem hectare si tot acasa stam“.
„Lasa, Ecaterino, ca n-a fost bine nici atunci. Stii cind traia Ceausescu, ca nu aveam asa lipsa. Poate ca nu era democratie, dar macar banii ni-i luam la luna. Aveam in burta cit ne trebuia. De ce ne-a dat pamintul? Ce sa facem acuma cu el? Nu vezi ca daca nu e seceta, ori n-avem bani, ori da vreo boala in griu, ori e prea mult si nu mai cumpara nimeni. Ceva tot e. Asa stam de zece ani si ne uitam la pamint. Apoi, daca-l vinzi, ce te faci, ca nu mai ramii cu nimic“.
Maria Poenaru din Birca are 53 de ani. Femeie inca in putere, Maria a trecut prin vreme si cu bune si cu rele. Nu i-a placut niciodata sa se plinga, a rabdat si a muncit. Apriga, voinica, a avut si ea necazurile ei, ca oricare, dar a stiut sa le dea deoparte cu optimism. „Speranta moare ultima. Daca n-am mai avea-o pe ea, am muri cu totii“, graieste intelept Maria.
Anul acesta, insa, nici pe ea n-a mai rabdat-o sufletul. Seceta a pus capac la toate neajunsurile. Si n-au fost deloc putine, iar anii parca le-au adunat pe toate pe capul sau.
„Cu FNI-ul ce-am facut? S-a dus si bruma de bani pe care am agonisit-o cu chiu cu vai. Am zis ca gata, am scapat de saracie, ne-o fi bine si noua. Cind colo, s-au umflat altii cu banii nostri.“
O vecina da din cap, semn ca stie si ea cite ceva. „Asa e, Marie, asa e… Vai de capul nostru…Da am fost prosti, fata, am crezut in aia de la putere…Fie-mea a dat toata ordonanta la FNI. 76 de milioane, fata, 76…Pe toti i-a pierdut…Da ai vazut la televizor ca ii judeca? Poate ni-i da inapoi…“
„Iti da boala mare, aia iti da. Pai tu crezi ca ei sint prosti? Las ca au stiut ei ce sa faca cu banii nostri… N-ai vazut fotografiile alea de le-au lipit pe garduri la campanie? Acolo s-au dus, Marie, banii nostri. Si n-o sa-i mai vedem nici tu, nici eu si nimeni niciodata! Da!“
Se pling oamenii si se gindesc la trecut
Sint tare suparati taranii din Oltenia. Viata a inceput sa le fie tot mai grea. Neputinciosi, se uita cum toata frumusetea satului de altadata se duce pe fiecare an. Nimic nu mai e ce-a fost odata, iar taranii parca nu-si mai gasesc locul in lumea asta noua. „Luam pe datorie de la chiosc. Cind vin banii – o data pe luna – ne ducem la caiet si platim. Si asa in fiecare luna. Nu stau banii in buzunar, de parca i-ar arde. Iar pe copil nu poti sa-l trimiti la scoala fara cinci-sase mii de lei pe zi. E copil, pofteste.“ Se pling oamenii si iar se gindesc la trecut, cind era bine, cind bobul de griu era uite asa de mare, cind satul muncea si se bucura si avea cu ce. Si iar se intoarce la ce il macina mai mult in clipa de fata: seceta. „Sintem saraci, dar ne-am duce sa muncim cu ziua la cei care au pamint. Dar ce sa muncesti, daca nu se face. Si apoi, omul isi ia mai bine bucate din alta parte cu banii pe care ni i-ar da noua… Ia uite, vezi pamintul de rar ce e griul. Porumbul e pe musuroi. Ii trebuie udeala multa, ca pamintul e secetos… “
„Macar de mamaliga sa avem“
Femeile stau tot pe marginea santului. Soarele s-a inaltat bine, dar ele nu se dau de la vorba. Pai au ceva de facut? Orataniile au mincat, copiii sint la joaca, ca au luat vacanta, iar barbatii sint cu treaba prin sat. Pina la prinz, cind or pune masa, mai stau colea, la umbra, sa mai analizeze situatia.
„Si nu mai da ploaia asta odata! Macar de mamaliga sa avem.“ „Ce fata, crezi ca se mai face? Si ce, crezi tu ca porumbul ne scapa?…Nu vezi ca am saracit de tot? Eheee, cel mai prost e taranul roman, mai ales asta din Cimpia Dunarii…“
Maria isi pune mina streasina la ochi si se uita in drum. Clipeste rar si se intoarce cu un aer intelept spre vecine: „L-au omorit ei pe Ceausescu! Daca il tineau in puscarie, va spun eu, toata lumea s-ar fi dus acum sa-l scoata!“
