Nea Marin Basistul, asa ii zice acum lumea prin Cotofenii din Dos. Odata era doar Marin Basistul, dar asta se intimpla cu vreo 60 de ani in urma, cind flacaul cinta cu alti trei voinici in vestitul taraf al satului. Ionel de la Scaesti – cobza, Surlan Aurel – vioara si fratii Buse: Grigore – vioara si Marin – contrabas, alaturi de Elvira – cintareata, aceasta era trupa de muzicanti care au dat faima satului, ani la rind. La nunti, petreceri sau spectacole, cei cinci erau nelipsiti. Acum, dupa mai bine de jumatate de veac, singurul ramas printre noi este nea Marin.
„Cint de la 18 ani. Frate-meu, Grigore, invatase sa cinte de la unul din Cornita care zicea din clanaret. El imi daduse mai de mult o vioara, dar nu mi-a placut. Asa ca am luat contrabasul“, isi aminteste Marin Buse, ajuns acum la 79 de ani. Nu le-a trebuit mult celor doi frati sa-si mai gaseasca parteneri de petrecere si, in scurt timp, patru baieti si o fata bateau Oltenia in lung si in lat, inveselind lumea cu cintecele lor.
„Ne duceam pe picioare, rar luam cite o ocazie. Era frumos. Pe drum se intimpla sa ne mai cheme lumea sa facem o cintare asa, doar pe o tuica“, povesteste batrinul lautar. Afacerea era buna la vremea aceea, caci nuntile erau dese si lungi, tineau cite trei zile, toate platite pe masura. Iar lautarii erau nelipsiti, piinea si sarea petrecerilor. Banii curgeau, cheful era mereu in toi si toata lumea era multumita. „Imparteam cinci insi franc cu franc. La o nunta, luam toti cinci 1.500 de lei, de simbata pina marti. Iar mia, la vremea aceea, era ceva, nu ca acum“, spune Marin, adincit in amintiri.
Razboiul a intrerupt o vreme sirul petrecerilor, iar tinerii au fost nevoiti sa mai uite de taraf. „Am stat in frontiere sa pazesc tara…“, se min-dreste batrinul. Nu dupa multa vreme insa, viata si-a reluat cursul firesc, iar razboiul a trecut asa cum a venit. Alte nunti, alte petreceri, alti ani care au trecut unul dupa altul. Aproape ca nici Marin nu le mai stie numarul. Doar disparitia vechilor tovarasi ii aduce aminte ca vremurile de altadata se indeparteaza din ce in ce mai mult.
„Frate-meu a murit, Surlan e mort si el. Tot asa si Ionel. Am ramas doar eu si, poate, Elvira.“
Cintecul tarafului de la Cotofenii din Dos nu s-a mai auzit de multa vreme. De cind au murit lautarii, petrecerile parca sint mai triste. Altii nu le-au luat locul niciodata. Iar Marin Basistul n-a vrut sa cinte cu altcineva. A ramas credincios prietenilor sai, al caror talent stie ca nu va putea fi niciodata intrecut. „Grigore o cinta si pe lumea ailalta“, zimbeste nea Marin pe sub mustata.
