14.5 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMecanismul de actiune a nitroglicerinei asupra sistemului sanguin, descifrat de cercetatori

Mecanismul de actiune a nitroglicerinei asupra sistemului sanguin, descifrat de cercetatori

Efectele benefice ale nitroglicerinei la persoanele care sufera de anghina pectorala sau de insuficienta cardiaca sint cunoscute de 130 de ani, dar mecanimsul de actiune al acestei substante – folosita de Alfred Nobel pentru fabricarea dinamitei – abia a fost descoperit de cercetatorii americani.

De peste o suta de ani, medicii prescriu nitroglicerina bolnavilor de inima, fara a avea cea mai mica idee privind modul in care ea actioneaza. Anghina pectorala desemneaza o durere sau o stare de rau in piept, senzatie care apare atunci cind muschiul cardiac nu primeste destul singe sau oxigen pentru a functiona corect. Aceasta boala este de obicei provocata de o intarire a arterelor. Pina in prezent se stia ca o doza de nitroglicerina are ca efect dilatarea vaselor muschiului cardiac, ceea ce face ca fluxul sanguin bogat in oxigen sa ajunga la inima, usurind durerea. Acest efect vasodilatator este asigurat de oxidul nitric, un derivat al nitroglicerinei.

Pina in prezent nu se stia cum anume acest oxid nitric este generat de molecula de nitroglicerina. O echipa de cercetatori de la Universitatea Duke a descoperit ca o enzima degradeaza nitroglicerina in cadrul unei reactii biochimice in mitocondrii, organisme din interiorul celulelor, care joaca rolul unor „uzine“ de energie.

Aceasta enzima a fost numita dehidrogenaza aldehida mitocondriala. Aceasta descoperire este foarte importanta pentru ca un numar destul de mare de bolnavi dezvolta o toleranta la nitroglicerina, care dupa un timp nu-si mai face efectul.

De acum este posibila dezvoltarea unor noi medicamente vasodilatatoare, care sa nu duca la aparitia tolerantei, a estimat coordonatorul studiului, dr. Luis Ignarro, laureat al premiului Nobel pentru medicina in 1998, pentru cercetari privind actiunea oxidului nitric asupra sistemului cardiovascular.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS