„Neamurile nu ti le alegi, ti le da Dumnezeu“, zice o vorba din popor. Iar daca mai da si saracia peste ele, se apropie de tine. Lucrul acesta se poate verifica daca intri in casa familiilor Dina si Stoian din Calopar – doua camere despartite de un perete. In prima, odaia de la drum, locuieste familia Stoian (Lucian si Tatiana). In cea din spate, familia Dina (Ilie si Aneta, sora lui Lucian, cu sase copii si bunica Ecaterina Stoian).
Casa nu este a nici uneia dintre familii sau, mai bine spus, este a amindurora. Dupa moartea bunicilor Anetei, 12 pogoane de pamint au fost impartite intre cei patru frati, unul fiind tatal femeii. Cei doi copii, Lucian si Aneta, s-au pricopsit cu un pogon, din care numai un sfert e bun de lucrat. Le-a mai ramas si casa pe care au fost nevoiti sa o imparta „frateste“, caci bani de alta nu au gasit. Fratia isi are insa pretul ei.
In trei paturi dorm sase copii, parintii si bunica
Familia Dina are opt membri. Ilie, tatal si capul familiei, are 30 de ani. Dupa zece ani de scoala nu a reusit sa-si gaseasca un loc de munca. Asa ca munceste cu ziua prin sat, indeletnicire pe care o practica si astazi. Aneta, sotia lui, a lucrat la CAP de la virsta de 12 ani. De cind s-a desfiintat cooperativa a ramas insa tot la mila vecinilor.
Fata cea mare, Ionela, de 15 ani, este, pe buna dreptate, „mama“ familiei. Cita vreme parintii sint dusi cu treaba prin sat, Ionela este nevoita sa tina piept grijilor casei. Daca are timp, da o fuga si pina la scoala. Cu distractia nu-si pierde vremea, nici nu stie cum arata o discoteca, iar traiul de acasa nu-i permite nici macar sa fie curioasa. In urma cu o luna, Iuliana s-a operat de apendicita. Doar trei zile a indraznit sa ramina in pat. O chemau treburile afara. Asa incit a strins din dinti, si-a inghitit durerea si a luat-o de la capat cu munca. Marinela, Adrian si Alexandru, fratii ei, sint prea mici ca sa se descurce cu treburile gospodariei, iar Irina este doar un prunc de sapte luni, sensibil si bolnavicios, care are nevoie de atentie permanenta.
Aceeasi odaie cu trei paturi mai gazduieste un locatar: Ecaterina Stoian, mama Anetei. Batrina are diabet si in noiembrie 2001 i-au fost amputate trei degete de la picior. Rana nu s-a vindecat nici pina acum, asa ca bunica a ramas imobilizata la pat sa plinga de mila copiilor.
In aceeasi casa, vecin, cumnat si frate
Saracia familiei Dinu nu si-a gasit leacul, cu toata sirguinta lui Ilie. Batrin nu e, prost nu e si de muncit nu se da in laturi. Norocul insa nu a dat niciodata peste el. Munceste cu Aneta tot anul, pe datoriile facute in iarna, ca atunci saracia e mai lucie ca oricind. Cu alocatia copiilor si pensia de la soacra-sa nu poate acoperi toate cheltuielile, mai ales cind cea mica are nevoie de aproape un litru de lapte pe zi, iar lumina i-a fost taiata de aproape o luna.
Ajutorul ii mai vine lui Ilie de la „vecinul“ din odaia de alaturi, cumnatul sau. De la el mai imprumuta, din cind in cind, caruta si calul, sa mai scoata un ban. Dar Lucian are si el necazurile si neajunsurile lui. In decembrie i-a murit baiatul, Gabriel. Avea cinci luni si parea un copil sanatos. Abia la autopsie el si Tatiana au aflat ca murise de bronhopneumonie. Cheltuielile de inmormintare i-au facut datori vinduti si doar pruncul de patru luni din pintecele Tatianei le da acum iluzia unei vieti mai bune.
In casa cu doua camere din Calopar traiesc in saracie si tristete 11 suflete necajite. Copiii nu stiu sa rida, cei mari au imbatrinit prea devreme, iar batrinii sint prea neputinciosi. Frati, cumnati, surori, copii isi traiesc in parte amaraciunea si maninca laolalta din aceeasi saracie si boala.
