Oras vechi, strajuit de o Dunare molcoma si parfumat, primavara, de mireasma florilor de castan, Corabia traieste inceputul de mileniu ca pe o drama. Bolnav de tranzitie, orasul respira greu, trist, aruncind priviri goale, ca o fiinta injunghiata in noapte de un necunoscut.
Tranzitia a lovit crunt
Orasul Corabia n-a fost niciodata bogat. Dar a fost recunoscut mai mereu ca un orasel curatel, cu oameni gospodari, unde vara era placut sa petreci citeva zile, la o cura de castani. Inainte de razboi portul inflorise binisor. Angrosistii greci si bulgari isi facusera depozite mari in port si se infiripase chiar si un hotel unde-si faceau veacul femei usoare „pentru domnii capitani“. Povestea s-a curmat brusc si au trecut aproape douazeci de ani pina cind in Corabia viata a revenit la normal. S-au construit aici o fabrica de zahar, un combinat de prelucrat piei (una dintre cele mai mari tabacarii minerale din Europa), o fabrica de melana etc. S-au construit blocuri. Si iar a fost frumos. Acum, iar este urit. Tranzitia inceputa in 1990 tinde sa omoare iar orasul. Aproape fara exceptie, fabricile construite de regimul comunist s-au inchis. Activitatea economica este paralizata. Locuitorii sint buimaciti. Nimeni nu le spune care este viitorul orasului. Daca am sti de la guvern ca orasul se inchide, ca nu mai este posibil sa mai lucram in fabrici, ne-am intoarce la tara. Unii mai au pamint. Dar si aici este o problema. Din doi frati, unul a ramas la tara, celalalt a plecat la oras. Cel de la tara nu-l mai priveste cu ochi buni pe cel care vine de la oras peste noapte sa imparta cu el pamintul“, spune in raspar Marin Tudorel, de 48 de ani, somer, fost angajat la TAMICO SA Corabia.
Rata somajului depaseste la Corabia 70%. Oricit te-ai invirti, nu dai cu ochii de vreun magazin mai acatarii sau de vreun local de lux. Orasul este dominat de buticuri la parterul blocurilor aproape goale si de second hand-uri.
„Cumparam pe caiet“
Lipsa unui venit sigur sau pur si simplu a unui venit au generat in Corabia „fenomenul caiet“. Procedeul e simplu. Omul coboara din bloc, se duce la buticul din fata, mai promite o data ca peste doua zile achita si primeste kilogramul de zahar, doua piini, un borcan de mustar, eugenii pentru copii etc., si semneaza. „Azi n-a vrut sa-mi mai dea decit un pachet de tigari. Am strins peste un milion pe caiet. La curent am doua chitante. In fiecare saptamina promit ca platesc. Dar daca nu primesc salariul, de unde sa platesc?“, se intreaba Georgica Birtoiu, salariata la SC CORAPET SA Corabia.
N-a mai primit salariu de patru luni. Si ca ea sint numai la CORAPET aproape 500 de oameni. Care au acasa copii. Pina si frizerita din piata orasului a ajuns sa tunda pe „credit“.
„Cred ca sintem blestemati, spune Viorica Stamate. De mai multi ani ne imbracam cu haine proaste de la turci si cu «bunataturi» de la second hand. Oricum, cred ca, in afara de cei care au copii de un an pentru care cumpara lucruri noi, tot orasul se imbraca de la second hand.“
Nu sint perspective
Primarul orasului Corabia, Ion Dimienescu, pare doborit de greutatea problemelor. A fost martor la multe in Corabia. Dar parca acum s-a ajuns la fundul sacului. „Incerc sa mai aduc ceva bani pentru oras, sa mai facem cite ceva pentru imbunatatirea conditiilor de trai, pentru locurile de munca. Toata lumea promite, dar lucrurile se misca foarte greu. Acum a mai venit si necazul de la CORAPET. Parca e un blestem. Oamenii au dreptate sa fie suparati“, spune primarul.
Si chiar asa este. Pentru ca, trecind de sediul primariei, spre iesirea din oras, dai de piata. Altadata era animatie. Si bogatie de produse. Corabia se afla in mijlocul unei cimpii bogate, cu tarani harnici. „De ce sa vindem la Corabia? Cine cumpara? Nu mai are lumea bani, domne! Nu ne-ar fi noua mai usor sa vindem la Corabia ce producem in gradina? Si sa vina cei de la Slatina la noi sa cumpere? Asa, sintem nevoiti sa mergem noi acolo, pe cheltuiala noastra, si sa vindem pe nimic!“, spune Marcel Ionas, agricultor din tata-n fiu, din Visina.
Si are dreptate. Asa au dreptate si profesorii care se pling ca nu mai au elevi si ca sint din ce in ce mai putine clase, si cei de la RENEL ca sint restante mari, si cei de la FISC ca nu se platesc impozitele si buticarii ca stau cu dobinzile de pe caiete neincasate. O singura intrebare n-am pus la Corabia: „Ce credeti, are sanse Romania sa intre, la toamna, in NATO?“
