Daca il intrebi pe primul satean ivit pe ulitele din satul Tiu, comuna Cernatesti, care este cel mai sarac om din comuna, iti va raspunde fara ezitare: Bombonel. Ion Bacescu, alintat cu numele de Bombonel, de la mama lui mostenire, are sapte copii si… o lene proverbiala. Singura isprava a barbatului sint odraslele care ii umplu ograda si de pe urma carora traiesc el si nevasta, fiind beneficiari ai ajutorului social, la care se adauga alocatiile copiilor. Bombonel este atit de „ocupat“, cum ii place lui sa isi defineasca starea permanenta de lincezeala, incit nu a avut timp nici sa o ia de nevasta pe femeia care i-a facut droaia de copii si cu care convietuieste de mai bine de 15 ani.
Ion Bacescu are 42 de ani si este cunoscut de tot satul ca fiind sarac, prolific si deloc harnic. In casuta din chirpici, cu tavanul lasat si crapat, locuieste impreuna cu Maria si cei sapte copii maruntei si flaminzi carora, de multi ce sint, le incurca numele si nu le mai stie virstele decit cu certificatele de nastere in fata. Toti vecinii stiu ca familia Bacescu o duce greu. Copilasii zdrentuiti care se itesc de dupa gardul stirb sint dovada trista a saraciei care salasuieste in casa cu noua membri. Satenii ii caineaza pe cei mici, dar lui Ion nu ii pling defel de mila: „Mai, faci, mai, Bombonele, copii multi, ca nu mai iesiti din saracie?!“;„Al naiba sa fiu daca nu mai fac unu’, asa, numai de gura lumii!“, raspunde invariabil barbatul la interpelarile de pe ulita.
Cei sapte pitici si scara fara trepte
Noua Lege privind venitul minim garantat ii cam da batai de cap lui Ion, care nu intelege deloc de ce trebuie sa munceasca in folosul comunitatii pentru o suma deloc indestulatoare: „Asta e chiar bataie de joc. Daca nu imi fac zilele de munca, nu imi dau banii, care sint si asa foarte putini…. Plus ca trebuie sa aduc mincare de acasa, ca doar nu pot sa muncesc nemincat!“. Munca nu a fost niciodata punctul tare al lui Bombonel. Cel mai elocvent exemplu este scara de lemn pe care se urca pe prispa casei. De mai bine de un an, scarita a ramas fara trepte si nici macar gura nevestii nu l-a convins pe Ion sa ia doua scinduri si citeva cuie si sa refaca scara. Asa ca pentru cei mai mici dintre copii este un adevarat chin sa ajunga pe prispa, si numai cei foarte destoinici si cei care tipa mai tare dupa ajutor reusesc sa escaladeze scara fara trepte. Tot din comoditate, Ion a aminat ziua in care o va lua de nevasta pe Maria Sapoi, femeia pe care a luat-o in ograda de cind aceasta avea 15 ani si care i-a daruit cei sapte copii. „N-am avut timp deloc. Si, apoi, mi-a fost si frica sa nu fuga si sa ma lase sa platesc divortul…“, a spus rizind Bombonel, in timp ce nevasta bombanea, deloc multumita de explicatii.
Doua milioane si jumatate pentru noua guri flaminde
Venitul total al familiei Bacescu, incropit din ajutorul de la primarie si alocatiile copiilor, nu depaseste 2.500.000 de lei. Cind foamea este tot mai greu de suportat, Bombonel mai merge sa munceasca la vecini pentru un ciur de malai si ceva untura. Maria ramine acasa, sa aiba grija de copii si de gospodarie.
Cu o oala de dragavei sau o ciorba lunga de cartofi, femeia reuseste sa le potoleasca foamea micutilor care s-au obisnuit sa nu ceara prea mult. In curtea ingusta, citiva pruni si un corcodus sint singura avere a familiei. Cit priveste animalele, numai o pisica jigarita si costeliva miauna fara vlaga, cersind o bucata de piine. O singura ambitie are Bombonel in viata aceasta sortita saraciei si lipsita de orice sansa de mai bine: vrea cu orice pret ca toti copiii lui sa merga la scoala: „Nu las unu sa stea in batatura. Ii trimit pe toti la scoala, sa faca macar patru-cinci clase“. Gheorghita, cea mai mare dintre frati, Viorel si Irina merg deja la scoala, iar Nicolita, de sase ani, se duce la gradinita.
