10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrefectul Cornel Mondea tergiverseaza anularea unor hotariri ale Consiliului Local Craiova contrare legii

Prefectul Cornel Mondea tergiverseaza anularea unor hotariri ale Consiliului Local Craiova contrare legii

• Cele doua hotariri ale Consiliului Local Craiova privind instrainarea unui internat al Liceului „Nicolae Titulescu“ catre Casa de Asigurari de Sanatate Dolj au primit viza de legalitate din partea Prefecturii Dolj, contrar dispozitiilor legale • Cind s-au dumirit de greseala, juristii prefecturii si-au schimbat parerea, propunind revocarea hotaririlor cu pricina • Prefectul Cornel Mondea amina inaintarea propunerii catre consiliul local, desi a fost instiintat de ilegalitatea comisa

Consiliul Local Craiova a adoptat, in sedinta extraordinara din 20 decembrie 2001, doua hotariri (nr. 264 si nr. 265/2001), in baza carora un internat al Liceului „Nicolae Titulescu“ era trecut din domeniul public in cel privat al municipalitatii, apoi dat in proprietate Casei de Asigurari de Sanatate Dolj, la schimb cu o alta cladire si suma de sapte miliarde de lei. Nici prin cap nu le-a trecut consilierilor ca ar fi ceva in neregula cu hotaririle, mai ales cind au vazut anexate referatele semnate de secretara institutiei, jurista Nicoleta Miulescu. Grabindu-se ca fata mare la maritat, Prefectura Dolj a acordat imediat viza de legalitate – fapt certificat inclusiv prin semnatura prefectului Cornel Mondea – fara ca salariatii Directiei de Control a Legalitatii Actelor si Contencios Administrativ sa verifice daca sint indeplinite toate cerintele legilor in vigoare cu privire la acest demers. Si nu erau, caci lipsea avizul conform al ministrului educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu, necesar in baza art. 166 alin. 43 din Legea invatamintului. Avizul insa n-a fost acordat, ministrul Ecaterina Andronescu comunicindu-i clar acest lucru primarului Vasile Bulucea prin adresa nr.24368/14.01.2002

„Asta e! Am gresit…“

Trezindu-se ca au facut o boacana, juristii prefecturii s-au gindit sa dreaga busuiocul. Astfel, aceeasi Directie de Control a Legalitatii Actelor si Contencios Administrativ a intocmit un referat prin care ii solicita prefectului de Dolj sa incunostiinteze Consiliul Local Craiova ca Hotaririle nr.264 si 265/2001 „sint nelegale“ si „sint lovite de nulitate absoluta“, propunind „revocarea lor in termen util“. Adica astazi, in cadrul sedintei ordinare a Consiliului Local Craiova. „Asta e! Am gresit, dar trebuie sa ne reparam greseala“, a recunoscut Eugen Marinescu, directorul Directiei de Control a Legalitatii Actelor din cadrul prefecturii.

„Sa mai asteptam…“

Instiintat cu privire la nelegalitatea hotaririlor Consiliului Local Craiova, prefectul Mondea n-a aprobat insa referatul juristilor. Reprezentantul guvernului in judet mai trage nadejde ca ministrul Ecaterina Andronescu o va da la intors si va acorda avizul conform privind instrainarea internatului de liceu: „Sa mai asteptam citeva zile. Nu e nici o problema. Vom gasi o cale de rezolvare si cladirea cu pricina va ramine Casei de Asigurari de Sanatate“. Potrivit art. 166 alin. 4 indice 3 din Legea invatamintului, instrainarea sau schimbarea destinatiei bunurilor din baza materiala a invatamintului, fara avizul ministrului educatiei si cercetarii, constituie infractiune si se pedepseste conform legii de catre organele abilitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS