Interviu cu Chris Donnelly, asistent special al secretarului general al NATO pentru problemele Europei Centrale si de Est
– In aceasta discutie de acum despre extindere, dupa 11 septembrie, exista noi elemente pentru a defini importanta acestui proces, atit pentru NATO, cit si pentru statele candidate?
– S-au schimbat atit de multe in ultimii ani si ne apropiem acum de o noua runda a procesului extinderii, fundamental deosebita de ceea ce a fost miscarea anterioara. Atunci cind secretarul general afirma ca „usa NATO este intotdeauna deschisa“ are perfecta dreptate, dar trebuie sa ne dam seama ca e vorba despre o usa deschisa a unui tren in mers. Intreaga situatie de securitate in Europa se modifica rapid. In primul rind, decizia de a efectua sau nu extinderea nu mai este un lucru care tine de decizia politica a tarilor membre si, intr-un anumit sens, nici macar caror tari sa le adreseze invitatia de aderare. Aceasta pentru ca cele ce s-au petrecut in ultimii ani, mai ales din jurul conflictelor din Iugoslavia, au permis multora dintre tarile candidate sa-si demonstreze angajamentul politic si solidaritatea fata de Alianta, sa ofere sprijin pentru actiunile acesteia si sa demareze colaborarea intre fortele lor armate si cele ale Aliantei prin intermediul planificarii noastre militare. Astfel, in mare masura, problema viitoarei extinderi a NATO este decisa: statele membre au hotarit ca extinderea va avea loc si ca acest lucru se va anunta la Praga. Problema este cum se vor decide s-o faca si, pina in ultima secunda a summit-ului de la Praga, intrebarea va fi carei tari ii va fi adresata invitatia. Dar, in situatia actuala, nu mai privim lucrurile asa cum o faceam inainte de summit-ul de la Madrid. Sigur, problema unei invitatii va ramine mereu o chestiune in primul rind politica si decizia va apartine statelor membre. Dar va include si necesitatea ca tarile candidate sa demonstreze in primul rind stabilitatea si maturitatea guvernelor lor. In al doilea rind, angajamentul de a continua procesul reformelor si de a continua modelul pe care ele insele si l-au ales pentru colaborarea cu Alianta, pe plan politic si militar. In al treilea rind, trebuie sa demonstreze capacitatea lor de management de criza, atit in interiorul tarii, cit si la periferia acesteia sau oriunde ar putea avea loc ele. In al patrulea rind, faptul ca pot mentine toate acestea si dupa ce vor primi invitatia de aderare. O tara care devine membra a NATO trebuie sa detina capacitatea efectiva necesara de aparare, trebuie sa demonstreze ca poate primi ajutor de la ceilalti si ca poate sa trimita ajutor celorlalti in caz de nevoie.
– Dar, in acelasi timp cu aceasta discutie despre extindere, avem si campania mondiala impotriva terorismului. Iata de ce, daca la finele acestui an vom avea un nou NATO, putem vorbi si despre existenta unui nou tip de dusmani, despre noi amenintari, despre noi incertitudini? Cum se pregatesete NATO sa le faca fata?
– Pe scurt, raspunsul este: da. Daca analizati noul Concept Strategic al NATO, veti gasi referinte foarte solide la noile amenintari la adresa securitatii, inclusiv terorismul. In acest sens, evenimentele groaznice de pe 11 septembrie nu au constituit cauza schimbarilor, ci au atras tuturor atentia asupra realitatii acelor afirmatii. NATO resimte nevoia de a evolua la o scara mare, chiar fundamentala. NATO inseamna o alianta de natiuni din Europa si America de Nord, si deoarece s-a schimbat natura amenintarilor la adresa securitatii, si NATO trebuie sa-si schimbe capacitatea sa de raspuns. Dar realitatea este ca multe dintre tarile europene au capacitati militare mostenite din perioada razboiului rece, bazate pe existenta recrutilor mobilizabili in vederea apararii propriului teritoriu national. Putine tari europene au forte armate bazate pe conceptul de trimitere a fortelor respective peste hotare, iar tarile care detin asemenea forte sint SUA, Marea Britanie, Canada – ca exemple bune-apoi Franta si Belgia, care au si ele, intr-o anume masura, acest gen de capacitati militare. Celelalte tari au forte militare destinate apararii propriului lor teritoriu. Acestor tari le este foarte greu sa genereze forte armate si sa le trimita in strainatate, departe de propriul lor teritoriu, sa le mentina acolo. Dar exact de acest lucru este nevoie pentru a putea face fata noilor amenintari la adresa securitatii. Multe tari, atit membre NATO, cit si candidate, sint confruntate acum cu nevoia de a opera reforme militare cu raza lunga de actiune, schimbind modul in care isi dezvolta fortele armate, cum le organizeaza, pregatesc si le comanda. Trebuie s-o faca daca doresc sa genereze capacitati defensive reale si folositoare.
– Da, dar costul unei asemenea miscari va fi enorm. Vorbim despre un nou tip de armata, foarte sofisticata. Este posibil ca tarile candidate sa-si permita un astfel de efort pe perioada urmatorilor 10, 12, 15, 20 de ani?
– Vor putea, pentru ca va fi vorba de costuri mai mici decit cele suportate de tarile respective in perioada razboiului rece. Vorbim despre un procent de 2% din PNB pentru aparare, ceea ce este jumatate din cheltuielile din vremea razboiului rece. In al doilea rind, la ce bun sa cheltuiesti bani pe armata daca aceasta nu este de folos in forma pe care ai creat-o. Armata este o unealta si n-are rost sa cumperi o unealta proasta, care era utila la un gen de activitate practicat in trecut! Trebuie sa se faca reforma armatei! In al treilea rind, daca suma de bani cheltuita ramine aceeasi, deoarece natiunile nu-si pot permite sa dubleze bugetele de aparare la nivel de 4%, e nevoie ca fortele militare sa fie mai mici. Aici apare o problema, pentru ca fiecare tara mobilizeaza, prin recrutare pe termen scurt, o mare forta de aparare teritoriala pe care n-are nevoie s-o mentina ca atare pe timp de pace. Dar daca vei avea o forta regulata mentinuta in permanenta, nu-ti poti permite, la aceleasi costuri, decit o fractiune din forta de recruti actuala. Iata de ce orice tara care vrea sa-si modernizeze fortele armate si sa le transforme calitativ trebuie sa le micsoreze dimensiunile. Si asta presupune ca, pe viitor, multe tari nu vor mai putea avea forte armate in stare sa indeplineasca absolut toate tipurile de misiuni, folosind toate tipurile de arme, nu vor mai detine totalitatea capacitatilor armate flexibile si, din aceasta cauza, tarile vor trebui intr-un anume fel sa se specializeze. Va trebui sa rezolvam aceasta problema, posibil printr-o viitoare specializare de forte care sa permita unor tari sa-si dezvolte fortele militare pe o dimensiune data, astfel incit sa poata actiona ca piesele de puzzle. Este singurul mod in care tarile mici pot sa aiba o contributie eficienta.
– Avem acum formula „NATO 20“, formula care deschide chiar drumul unei posibile primiri a Rusiei in Alianta. Acum, in acest dialog extins asupra securitatii europene si mondiale, cit de mult este convinsa Rusia sa accepte ideea si mai ales realitatea extinderii NATO?
– Parerea mea este ca rusii si conducerea politica a Rusiei au inteles in mod limpede, in primul rind, ca NATO si extinderea NATO nu reprezinta nicidecum o amenintare la adresa securitatii Rusiei. In al doilea rind, au inteles ca extinderea va avea loc. In al treia rind, ca nu exista ceva ce ar putea face Rusia impotriva acestui fenomen si care sa nu fie contraproductiv. Conducereaa politica din Rusia a ajuns, cred, la concluzia ca, in cel mai bun caz, ar fi o prostie sa se opuna sau sa faca ceva care sa atraga atentia asupra faptului ca Rusia s-ar opune extinderii, ca s-a luptat pentru asta si a pierdut batalia. In acest moment, interesul conducerii politice din Rusia este sa nu ridice aceasta problema. Mai cred insa si ca, in Rusia, in sistemul administratiei, exista oameni care nu impartasesc vederile conducerii politice si mai percepe cumva NATO ca pe o amenintare la adresa intereselor Rusiei, oricit de ciudat ni s-ar parea noua acest lucru. Va trebui sa convingem administratia, trebuie sa actionam pentru a imbunatati colaborarea cu Rusia. In acest sens, reuniunile „NATO 20“, NATO plus Rusia, daca se va putea ajunge la asta, reprezinta o realizare.
Asta nu inseamna ca Rusia va deveni membru NATO, asta nu presupune angajamentul NATO de a primi Rusia, ci este o noua sansa pentru ca NATO sa se aseze la aceeasi masa cu Rusia si de a avea, mai inainte de toate, o mai buna intelegere privind intrebarile pe care rusii si le pun in ceea ce priveste securitatea. In al doilea rind, pentru a face ca Rusia sa vada cum functioneaza NATO si sa aiba incredere ca NATO nu reprezinta nici un fel de amenintare la adresa acestei tari. Si, in consecinta, nici un NATO extins nu reprezinta nici o amenintare pentru Rusia. Este vorba despre promovarea intelegerii reciproce prin intermediul promovarii colaborarii reciproce pe teme de securitate de interes comun. – Cu citeva zile in urma, Berliner Zeitung a publicat un articol cu privire la formula viitoarei extinderi a NATO, afirmind ca optiunea se indreapta in favoarea unui „big-bang“, cu sapte tari invitate sa se alature Aliantei.
– Puteti comenta acest lucru?
– Mai intii de toate, nimeni nu stie si, in al doilea rind, este imposibil de prevazut deoarece statele membre au spus foarte clar ca nu vor junge la o concluzie pe aceasta tema decit inaintea Summit-ului de la Praga. Cu toate astea, in acest moment, ceea ce statele membre descriu ca o extindere „robusta“, destul de ampla, pare sa fie eventualitatea cea mai probabila si sapte pare sa fie maximul numar credibil. Discutia se poarta, in general, asupra unui numar intre cinci si sapte tari. Dar este greu de crezut ca invitatia sa fie neconditionata, ci va fi una care sa ceara ca statele candidate sa fi realizat un anumit nivel de pregatire, intr-o forma sau alta, sa fi convins statele membre ca vor merge inainte pe drumul reformelor. Este doar o opinie personala, decizia va depinde de statele membre. Dar, ascultind ceea ce se discuta in tarile membre pe acest subiect, imi inchipui ca este foarte posibil ca – intre momentul de acum si Summit-ul de la Praga – o tara sa faca ceva sau sa nu faca un anume lucru, ceea ce ar incuraja statele membre sa amine invitatia sau, pur si simplu, sa nu adreseze nici un fel de invitatie. Deci, chiar daca este previzibila o extindere robusta si destul de ampla, cu cinci-sapte membri, asta nu inseamna in mod automat ca fiecare dintre tarile candidate trebuie sa presupuna ca totul e perfect….
– Urmatoarele mele intrebari vor fi legate de Romania. Nu voi intreba daca Romania va fi invitata sa se alature Aliantei cu prilejul Summit-ului de la Praga, din luna septembrie. Dar as dori o analiza asupra modului in care Romania si-a indeplinit pina acum angajamentele luate.
– In acest moment, e foarte buna si sper sa ramina asa. In primul rind, in domeniul militar, exista aprecieri foarte bune privind progresele realizate in ultimul an si ceva, cu privire la angajamentul legat de reforma fortelor armate, la cel privind constructia unei capacitati militare. Si este foarte clar ca aceasta tendinta este mentinuta, guvernul sprijina intreg procesul de reforma a sectorului de aparare, atit prin vointa politica pe plan intern, cit si prin finantare, iar acesta este intr-adevar un lucru foarte bun. In al doilea rind, in termenii managementului de criza si ai stabilitatii politice, este foarte important ca guvernul sa demonstreze maturiate si sa continue pe acest drum. Sint foarte multe, foarte multe „povesti bune“ privind Romania. Spre exemplu, modul in care Romania a tratat problema minoritatii maghiare reprezinta un model pentru dezvoltarea relatiilor interetnice in intreaga regiune. Cred ca nici nu mai trebuie sa spun ce apreciere deosebita s-a dat sprijinirii de catre Romania a actiunii Aliantei in Kosovo si in tot ceea ce inseamna problema iugoslava. Acestea sint povesti de succes, mai existind si lucruri pe care tara trebuie sa continue sa le rezolve. Unul dintre acestea este reprezentat de reminiscentele trecutului. Mai exista inca modalitati de abordare invechite, persoane cu conexiunni politice care privesc inca spre trecut. Mai exista problema controlului democratic asupra serviciilor secrete, problema la care se lucreaza si colaboram in acest sens si credem ca vom rezolva in acest an, dar este totusi o problema care trebuie rezolvata. In concluzie, angajamentul este foarte bun, este apreciat, dar trebuie mentinut.
– Am vorbit de multe ori despre cit de important este NATO pentru Romania. Dar credeti ca tara mea este sau poate deveni o importanta plusvaloare pentru NATO? De ce?
– Am vorbit despre noile amenintari la adresa securitatii si acestea imbraca diferite forme, inclusiv terorismul si necesita o varietate de raspunsuri in diferite moduri de actiune si care necesita capabilitati care nu mai tin de domeniul exclusiv militar. Pe vremuri, termenii de „aparare“ si de „securitate nationala“ insemnau aproape acelasi lucru, insemnau „putere militara“. Acum, exista citeva cerinte. Prima ramine existenta unor capacitati militare, iar Romania este o tara mare, are si a avut intotdeauna o buna traditie militara in materie de capacitati militare. Deci, in primul rind, Romania, datorita suprafetei sale, poate dezvolta o capacitate militara realista pe care o poate oferi Aliantei. In al doilea rind, datorita pozitiei sale geografice, se pot lua initiative cum este deja Centrul SECI, Romania putind sa inceapa dezvoltarea unei colaborari regionale in aspectele nonmilitare ale securitatii: frontiere, politie, securitate interna. In al treilea rind, din nou din cauza dimensiunii si locatiei sale geografice, Romania poate ajuta la proiectia de securitate spre alte tari, mai putin norocoase. Poate oferi asistenta unor tari ca Ucraina, Moldova, tari vecine care au nevoie de ajutor. Romania poate face asta. Iata trei sectoare distincte in care Romania poate contribui la securitatea Aliantei si, sint sigur, cu o valoare reala.
– Multumesc pentru acest interviu, dar mai am o ultima intrebare. Care este estimarea privind sansele noastre la Praga?
– Peste medie.
