Singuri pe lume

Copii singuri pe lume, carora le lipsesc parintii si, o data cu apropierea sufleteasca, pacea si caldura unui camin primitor; o casa prea mare pentru un baiat si o fetita; o gospodarie pe care miinile lor fragede nu au destula putere sa o intretina, un cosmar pe care Ileana si Florin il traiesc de sase ani si pe care unii il numesc „viata“.

Toti locuitorii comunei doljene Maglavit au auzit de cei doi copii orfani care traiesc singuri, Ileana si Florin Neagoe. De sase ani, de cind au ramas fara parinti, ei se gospodaresc si se intretin asa cum putini adulti reusesc. Mai mari, fratele si sora lor au plecat din casa parinteasca si si-au intemeiat familii in alte zari, departe de Maglavit. Acasa, au ramas doar ei, cei mici, singuri zi si noapte. Ileana are acum 12 ani si Florin, 16; el face piine, ea, mincare, el sparge lemne, ea spala, si amindoi isi tin de urit unul altuia. De grija le mai poarta o vecina, citiva oameni cu suflet din sat si fratele care le este tutore si care trece periodic pe la ei. Ileana si Florin nu sint chiar ai nimanui, parasiti de toti; au un frate si o sora, un tutore, o pensie de urmas, un acoperis deasupra capului si multa libertate. Mai au insa si griji de oameni maturi si responsabilitati care depasesc puterile lor de copii. Au nevoie de lemne, de o mincare satioasa care sa contina si altceva decit cartofi, de cineva care sa le poarte de grija. Au nevoie de iubire, de caldura dezinteresata a unui suflet de om, de o familie, fie ea si de imprumut, dar onesta si grijulie.

Cu atita singuratate, ai spune ca s-au obisnuit sa se descurce, ca au invatat sa supravietuiasca doar prin propriile lor forte. Ileana nici nu-si mai aminteste exact cind i-au murit parintii; tatal, intr-un accident de munca, iar mama de boala…

Fetita este in clasa a sasea si ii place matematica; pom de Craciun n-a mai vazut decit la scoala, iar cadouri de Sarbatori primeste de citiva ani de la scoala. In ziua geroasa de decembrie, cind reporterii GdS i-au intilnit pe ce doi copii, pe cosul casei lor nu iesea nici un fir de fum; pustiul de prin curte si linistea nefireasca dadeau intregii gospodarii un aer de loc parasit. „Nu mai avem lemne; mai sint citeva surcele cu care sa facem deseara un pic de foc. Cind ne va veni pensia, la inceputul lunii viitoare, a zis fratele nostru ca luam lemne. Mincare? Avem mincare de cartofi si ne ajunge si pentru deseara, sau pina miine“, a spus increzatoare Ileana. De rusine, copiii nu au spus nimanui ca nu au lemne, ca mincarea e pe sponci si ca de Craciun nu vor avea carne. Si pentru ca nu e nimeni care sa le dea un sfat bun, Florin, plictisit si inca necunoscator intr-ale vietii, a renuntat la scoala de anul trecut. Nu stie exact ce va face, cum se va descurca cind va fi major, dar stie ca pe surioara lui nu o va lasa sa renunte la scoala. Autoritatile locale cunosc situatia tragica a celor doi copii; nu o data, pe linga ajutorul banesc, de la primarie au primit si lemne, si sfaturi. Numai ca e nevoie de mai mult pentru ca golul din viata celor doi copii sa nu devina viata pustie si copilarie irosita.