Grăsimea nu se distribuie uniform în corp, iar acest lucru nu este întâmplător. Genele, hormonii și vârsta influențează zonele în care se acumulează țesutul adipos, în timp ce anatomia și nevoile organismului explică de ce unele regiuni au mai multe rezerve decât altele. Antropoloaga Cara Ocobock, de la Universitatea Notre Dame, explică aceste mecanisme într-un articol publicat de The Conversation și preluat de CNN.
Grăsimea, cunoscută și sub numele de țesut adipos, este un tip de țesut conjunctiv care contribuie la susținerea și protejarea organismului. Multă vreme, oamenii de știință au considerat că rolul său principal este acela de a depozita energia suplimentară provenită din alimente. În realitate, țesutul adipos îndeplinește mai multe funcții esențiale și există în forme diferite.
Ce rol are grăsimea în organism
Țesutul adipos alb este cel mai răspândit în corp și are rolul de a stoca energie. Grăsimea subcutanată, situată imediat sub piele, formează un strat protector și contribuie la menținerea temperaturii corpului, potrivit tvrinfo.ro
Grăsimea viscerală se acumulează în abdomen, în jurul organelor interne. În plus, țesutul adipos produce hormoni care participă la reglarea metabolismului și a senzațiilor de foame și sațietate.
Există și grăsimea brună, care are o funcție diferită: consumă energie pentru a genera căldură atunci când organismul este expus la temperaturi scăzute.
Culoarea sa este dată de numărul mare de mitocondrii din celule. Bebelușii au mai multă grăsime brună decât adulții, iar aceasta îi ajută să își mențină temperatura corporală.
De ce se acumulează grăsimea în anumite zone
Distribuția țesutului adipos este influențată în mare măsură de moștenirea genetică. Unele gene favorizează acumularea grăsimii în zona feselor, în timp ce altele contribuie la depozitarea acesteia pe trunchi.
Aceste diferențe genetice explică de ce unele persoane tind să acumuleze mai multă grăsime în jurul abdomenului, iar altele în special pe șolduri și fese.
Hormonii au, la rândul lor, un rol important. Estrogenul favorizează depunerea grăsimii sub piele în zone precum fesele și coapsele. În schimb, cortizolul, hormon implicat în răspunsul organismului la stres, pare să favorizeze acumularea grăsimii viscerale în abdomen.
Distribuția țesutului adipos se poate modifica și odată cu înaintarea în vârstă. Dar de ce nu avem un strat de grăsime distribuit uniform pe tot corpul? O explicație ține de mobilitate și de protecția organismului.
O cantitate mare de grăsime în jurul coatelor și genunchilor ar putea limita îndoirea brațelor și picioarelor. În mod similar, acumularea excesivă de grăsime în jurul capului ar putea crește riscul de supraîncălzire a creierului.
În schimb, zone precum șoldurile, fesele, sânii și coapsele nu prezintă aceleași dezavantaje, ceea ce ar putea explica de ce organismul depozitează mai ușor grăsime în aceste regiuni.
De ce oamenii au mai multă grăsime decât majoritatea mamiferelor
Apariția grăsimii corporale în cantități mari nu este atât de obișnuită în regnul animal pe cât am putea crede. Unele animale care par masive, precum hipopotamii, au de fapt un procent redus de grăsime corporală, de aproximativ 2%.
Prin comparație, femeile au, în medie, peste 30% grăsime corporală. În general, biologii întâlnesc cantități mari de grăsime mai ales la mamiferele marine și la cele care hibernează. Pentru animalele care hibernează, rezervele de grăsime reprezintă o sursă de energie în timpul perioadelor lungi în care hrana este greu de găsit.
La mamiferele marine, precum focile și balenele, stratul de grăsime funcționează și ca o izolație termică, ajutându-le să își păstreze căldura în apele reci ale oceanului.
Oamenii nu hibernează și nici nu trăiesc în mediul marin. Cu toate acestea, au mai multă grăsime corporală decât celelalte primate și decât majoritatea mamiferelor.
Una dintre ipotezele antropologilor este că această particularitate a reprezentat un avantaj pentru strămoșii noștri: rezervele de energie i-ar fi ajutat să supraviețuiască perioadelor în care vânătoarea și culesul nu le asigurau suficientă hrană.
Ce indică statuetele vechi de peste 25.000 de ani
Cercetătorii încearcă încă să stabilească momentul în care oamenii au dezvoltat capacitatea de a acumula rezerve mai mari de grăsime corporală. Un posibil indiciu îl reprezintă statuetele gravetiene, realizate în urmă cu aproximativ 25.000–28.000 de ani și descoperite în mai multe regiuni din Europa și Rusia.
Unele dintre acestea înfățișează siluete feminine cu depozite de grăsime redate într-un mod asemănător distribuției țesutului adipos pe corpul uman din prezent. În interpretarea antropoloagei Cara Ocobock, aceste reprezentări sugerează că artiștii din acea perioadă erau familiarizați cu astfel de forme corporale.
La acea vreme, Europa și Rusia aveau temperaturi mult mai scăzute decât în prezent. Acest context susține ipoteza că un strat suplimentar de grăsime ar fi putut reprezenta un avantaj pentru supraviețuirea în timpul iernilor foarte reci, când procurarea hranei devenea mai dificilă.
Astfel, distribuția grăsimii în corp nu ține doar de aspectul fizic, ci reflectă o combinație de factori genetici, hormonali și evolutivi, legați de modul în care organismul funcționează și s-a adaptat de-a lungul timpului.

